De Sănătate

Punem punctul pe știi

RUJEOLA LA IAŞI: Tragedie cumplită. O fetiţă vaccinată a murit inexplicabil

sâmbătă, 28 aprilie 2018, 01:50
3 MIN
 RUJEOLA LA IAŞI: Tragedie cumplită. O fetiţă vaccinată a murit  inexplicabil

Al 50-lea deces la copil mic înregistrat la nivel naţional este al unei fetiţe din municipiul Iaşi. Micuţa, în vârstă de patru ani, a murit pe 23 aprilie după ce a stat internată prin mai multe spitale cu un diagnostic greşit. Rujeola, infirmată iniţial în mod inexplicabil la Institutul „Cantacuzino“, a fost confirmată de analize abia după deces, la necropsie. „Este o tragedie: fetiţa era vaccinată“, spun medicii. Micuţa a devenit astfel indirect victimă a proliferării virusului şi din cauza celor ce nu-şi vaccinează copiii.

Cel de-al 50-lea deces la un copil cu rujeolă, raportat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), s-a înregistrat în judeţul Iaşi. O fetiţă de patru ani, din municipiul Iaşi, a murit pe 23 aprilie, după o suferinţă de aproape o lună. Cazul micuţei este cu atât mai deosebit cu cât testele de sânge efectuate la Institutul „Cantacuzino“ din Bucureşti nu au confirmat observaţia iniţială a medicilor de rujeolă. Diagnosticul a fost pus post-mortem, după ce probele recoltate din plămân au arătat că micuţa a avut totuşi rujeolă. Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, confirmarea de rujeolă a venit pe 25 aprilie, după necropsie. Cum a fost posibilă o astfel de eroare?

De la un spital la altul

Victima a fost spitalizată în ultima lună în două spitale: la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ şi la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“. În ambele unităţi medicale ieşene, diagnosticul pacientei, care era subnutrită, a fost de mononucleoză infecţioasă. „Fetiţa a fost internată de pe 29 martie până pe 4 aprilie la Pediatrie, cu diagnosticul de mononucleoză infecţioasă. Ea prezenta febră şi o erupţie atipică, şi un teren deficitar foarte sensibil: avea un indice ponderal de 0,68. De pe 4 aprilie pe 14 aprilie a stat acasă, cu febră şi erupţii. Pe 14 aprilie, mama o aduce la Spitalul de Boli Infecţioase şi i se pune diagnosticul de mononucleoză, fiind trimisă la Pediatrie“, a explicat dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi. Conform medicului, mama şi fetiţa s-au internat iar la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ pe 19 aprilie, în stare şi mai gravă.

„Medicii de acolo s-au gândit şi la rujeolă, datorită faptului că nu ceda la tratament şi se complica din ce în ce mai mult. I s-au recoltat probe de sânge şi s-au trimis la Institutul Cantacuzino, la Bucureşti, dar au venit negative pentru rujeolă. Pe 23 aprilie, fetiţa a decedat, şi, dat fiind faptul că se ştia că rezultatele erau negative pentru rujeolă, pe certificatul de deces este trecută mononucleoza infecţioasă. Pe 24 i s-a făcut necropsia, s-a recoltat probă de pulmon, şi pe 25 s-a primit rezultatul pozitiv. A fost o dramă aici, pentru că fetiţa avea terenul deficitar, anemie, mononucleoză, indice ponderal foarte mic. Menţionez că fetiţa avea o doză de vaccin, făcută la 12 luni“, a mai specificat şeful DSP Iaşi. Prima doză de vaccin se face la 12 luni (acum la 9-12 luni), următoarea făcându-se la 5 ani sau intrarea la şcoală, deci fetiţa era vaccinată corect, ea fiind astfel victimă a proliferării virusului şi din cauza nevaccinării altora, dar şi ca urmare a problemelor sale conexe: anemie etc. Cât priveşte eroarea dată de Institutul „Cantacuzino“ la analize, aceasta rămâne deocamdată fără explicaţii.

Medic: „Vaccinaţi-vă copiii!“

Potrivit CNSCBT, în săptămâna 23-27 aprilie, în judeţul Iaşi s-au mai confirmat 22 de cazuri de rujeolă. Cele mai multe pe ţară s-au confirmat într-un judeţ vecin: la Bacău, 97 de cazuri noi. În total, în ţară, în ultima săptămână s-au confirmat 280 de cazuri de rujeolă. La Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“, numărul bolnavilor cu rujeolă se menţine ridicat, după cum a precizat managerul unităţii medicale. „În continuare, avem cazuri multe internate, cu confirmare sau cu observaţie de rujeolă. Cazurile cele mai complicate din judeţele vecine sunt spitalizate tot la noi, după transfer. Putem doar să le transmitem părinţilor să-şi vaccineze copiii“, a precizat profesorul Carmen Dorobăţ. Rujeola este o infecţie virală cauzată de virusul rujeolic. Simptomatologia se dezvoltă, de obicei, după opt zile de la expunerea la virus. Simptomele iniţiale cuprind febră, tuse persistentă, secreţii nazale, uneori diaree. Ulterior, apar pete mici de culare alb-gri în interiorul gurii, urmate de o erupţie cutanată. La nivel naţional, de la debutul epidemiei de rujeolă, s-au diagnosticat 12.648 de cazuri şi s-au înregistrat 50 de decese. 

Comentarii