Rusia a lovit cu rachete Kievul. Putin face noi amenințări

luni, 06 iunie 2022, 07:39
3 MIN
 Rusia a lovit cu rachete Kievul. Putin face noi amenințări

​În cea de-a 103-a zi de război, tensiunile escaladează. Rusia a lovit cu rachete capitala Ucrainei, Kiev, atacul părând să reprezinte o schimbare de strategie din partea forțelor ruse. Forțele ucrainene continuă să respingă atacurile. În Sievierodonetsk (estul țării), au preluat controlul a jumătate din oraș, spun oficialii ucraineni.

Sinteza ultimelor 24 de ore

​Rusia a lovit cu rachete capitala Ucrainei, Kiev, pentru prima oară în ultimele 30 de zile. Cinci rachete de croazieră trase de bombardierele Tu-95 din Marea Caspică, una fiind interceptată, potrivit forțelor aeriene ucrainene. Atacul pare să reprezinte o schimbare de strategie din partea forțelor ruse.
O altă rachetă de croazieră rusă „a zburat extrem de jos” deasupra centralei nucleare Pivdennoukrainsk, în sudul țării. Oficiali ai companiei ucrainene de energie nucleară Energoatom au declarat că forțele ruse „încă nu înțeleg că nici cel mai mic fragment de rachetă care lovește centrala nucleară poate provoca o catastrofă nucleară și o scurgere de radiații”
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că Moscova va ataca noi ținte dacă Occidentul va furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Vom lovi acele ținte pe care încă nu le-am lovit”, a declarat Putin pentru televiziunea de stat Rossiya, fără a preciza care sunt acele ținte.
Forțele ucrainene au contraatacat și au preluat controlul a jumătate din orașul Sievierodonetsk din estul țării, au declarat oficiali ucraineni. „A fost o situație dificilă, rușii controlau 70% din oraș, dar în ultimele două zile au fost respinși”, a declarat guvernatorul regional din Lugansk, Serhiy Gaidai, pentru televiziunea ucraineană.
Președintele Volodimir Zelenski a vizitat duminică trupele de pe frontul de est al Ucrainei, în regiunile Donețk și Lugansk, precum și în regiunea de sud-est Zaporijia.
Un general rus, general-major Roman Kutuzov, a fost ucis în estul Ucrainei, a declarat duminică un jurnalist rus. Informația nu a fost confirmată oficial de Ministerul rus al Apărării.
Vizita ministrului rus de Externe Serghei Lavrov în Serbia a fost anulată după ce țările din jurul Serbiei și-au închis spațiul aerian pentru aeronava sa, potrivit presei locale. O sursă din Ministerul de Externe a declarat agenției de presă Interfax că Bulgaria, Macedonia de Nord și Muntenegru și-au închis spațiul aerian avionului care l-ar fi transportat luni la Belgrad pe Lavrov. „Diplomația noastră nu stăpânește încă teleportarea”, a mai spus sursa citată.
Marea Britanie urmează să furnizeze Ucrainei artilerie de rachete cu rază lungă de acțiune, inclusiv sisteme de rachete cu lansare multiplă M270 pe șenile, care pot atinge ținte de până la 80 km distanță. Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că decizia de a expedia lansatoarele de rachete este justificată pentru că „pe măsură ce tacticile Rusiei se schimbă, la fel trebuie să se adapteze și sprijinul nostru pentru Ucraina”.
NATO a demarat duminică un exercițiu naval de aproape două săptămâni condus de SUA pe Marea Baltică cu peste 7.000 de marinari, aviatori și pușcași marini din 16 națiuni, inclusiv Finlanda și Suedia, care aspiră să se alăture alianței militare. „Este important pentru noi, Statele Unite și celelalte țări NATO să dăm dovadă de solidaritate atât cu Finlanda, cât și cu Suedia în acest exercițiu”, a declarat generalul american Mark Milley, președintele șefilor de stat major comun.
Un deputat ucrainean, Yevhen Yakovenko, a fost reținut la granița cu Republica Moldova la cererea Interpol, a anunțat duminică poliția de frontieră a Republicii Moldova. Viorel Tentiu, șeful Interpolului din Moldova, a declarat într-un comunicat că Iakovenko este acuzat de luare de mită și corupție.
Sancțiunile Rusiei împotriva Gazprom Germania și a filialelor sale ar putea costa contribuabilii germani 5 miliarde de euro în plus pe an, scrie săptămânalul Welt am Sonntag, citând reprezentanți ai industriei.

Comentarii