Samarkand. De la capitala imperiului la oraşul turistic

A trăit clipe de glorie, de cumpănă şi apoi de decădere. Porţile i-au fost trecute de regi şi emiri, de călători celebri şi de aventurieri, de generali şi diplomaţi iluştri, de poeţi şi savanţi. Iar zidurile i-au fost luate cu asalt de oşteni nenumăraţi sau de hoţi năzuind la bogăţiile lui fabuloase. Arhitecţi celebri au fost chemaţi aici din toată lumea islamică să înalţe palate, moschei şi madrase cum nu s-a mai văzut. Poeţii au fost ademeniţi să îi cânte farmecul şi să îi înalţe ode. Pentru că puhoaie de oameni din toate colţurile uriaşei Asii şi a curioasei Europe erau fascinate să îi admire clădirile fabuloase, să cumpere mărfuri scumpe ori să spioneze în beneficiul vreunei puteri străine, geloasă pe comorile cetăţii. Acesta este bătrânul Samarkand. Dacă teoria lingvistului Kashgar este adevărată, numele cetăţii vine de la turcicul Semizkent şi înseamnă bogat, abundent. Şi, da, tot ce a rămas în picioare din uimitorul oraş de pe Drumul Mătăsii de odinioară îţi vorbeşte despre bogăţie, opulenţă, rafinament şi măreţie. Adică toate ingredientele unui trecut înălţător, demn să fie decodificat şi respectat. Sau, de ce nu, să inspire o posibilă renaştere, care ar putea veni într-un viitor nedefinit. Doar s-a mai întâmplat în istorie, iar dacă trecutul a servit la ceva profund misterios şi seducător este ideea că ceea ce a fost  măreţ odinioară ar putea să se repete. Iar dacă li s-a întâmplat unora, de ce nu s-ar concretiza şi aici, în Samarkand?

Oraşul este aşezat în înfloritoarea şi fertila vale a Zeravshanului, delimitat la sud de un şir de munţi pleşuvi, iar la nord de o zonă deşertică, la o altitudine de doar 725 de metri. Admiraţia pentru fertilitatea solului şi splendoarea naturii este celebrată în vechi mituri, la fel ca şi în descrierile istoricilor şi geografilor.

Ajungem în Samarkand cu un tren ultrarapid şi elegant, venind din Taşkent. Poposim în superba gară făcută parcă să te invite să vezi oraşul. De altfel toate gările feroviare din Uzbekistan sunt edificii elegante şi imbietoare. Taximetrişti pentru toate tipurile de turişti, de la cei naivi la cei cumpătaţi, te îmbie cu oferte de preţ contradictorii. Hotelul este într-o veche madrasă (şcoală islamică) în inima cetăţii. Un patio îmbietor, înconjurat de ziduri decorate cu ceramică smălţuită funcţionează ca sală de mese. Cupolele cetăţii strălucesc sub razele unui soare dogoritor. Pretutindeni, animaţie. Lume pestriţă, faună turistică cât cuprinde, mai ales italieni guralivi ori francezi pedanţi. Ruşii, aproape insesizabili. Se vor fi îndeletnicind cu altele, mai puţin cu turismul.

Străbatem străzile impecabile într-o stare de uimire perpetuă. Oraşul, înscris pe lista monumetelor UNESCO a primit fonduri consistente pentru restaurări, din surse guvernamentale şi străine. Oferta pentru turişti este etalată copios în karavan-seraiul central, un fel de mall oriental avant la lettre, în incinta ori în lăuntrul moscheilor ori a madraselor. Sezonul de vârf este toamna, când oraşul se umple de turişti străini. Guvernul a făcut eforturi vizibile să asigure o infrastructură de calitate. Iar aceasta chiar funcţionează.

Plutim parcă pe străzile cetăţii ce îmi amintesc de poveştile din O mie şi una de nopţi. Iar cetatea chiar te îmbie să îţi imaginezi orientul fabulos. Începem prin a  vizita mausoleul lui Amir Timur, cunoscut la noi ca Timur Lenk, celebrul învingător al nu mai puţin celebrului Baiazid Ilderim, în bătălia de la Ankara, din anul 1402. Timur a fost unul din cei mai mari cuceritori din toate timpurile. De aceea a fost comparat cu Alexandru cel Mare ori Genghis Khan. A câştigat zeci de bătălii şi nu a pierdut nici una. În cei 35 de ani de domnie  a cucerit un vast imperiu, de la Volga până la Gange şi de la Tien Shan până în Bosfor. A ştiut ca puţini alţii să facă statul puternic şi locuitorii fericiţi. Iar statul creat de el a fost unul din cele mai puternice din istorie. Nici o altă putere, de la est la vest şi de la nord la sud nu a putut să stea în faţa lui. A distrus bazele Imperiului Mongol şi ale Hoardei de Aur. Timur s-a născut într-un mic sat de lângă Shahrisabz, în aprilie 1336 şi a murit la Samarkand, capitala uriaşului său imperiu, în anul 1405.

Mausoleul Gur-Emir este o capodoperă a arhitecturii islamice din Asia Centrală. Este compus din trei corpuri: portalul monumental decorat cu ceramică albastră, Kumaka şi Madrasa. La mijloc se înalţă impozantul dom ce adăposteşte mormintele lui Amir Timur şi ale familiei lui. Decoraţia este în culori de albastru şi auriu, într-o desăvârşită armonie.

Timur este celebrat pretutindeni, prin statui şi inscripţii care îţi vorbesc despre măreţia trecutului şi te invită să reflectezi la deşertăciunea vremurilor. Nimic neobişnuit. Unul din cele mai importante centre de putere şi de iradiere a civilizaţiei de odinioară, azi Samarkandul este un oraş aproape exclusiv turistic ce comercializează amintirile trecutului. Dacă eşti curios poţi afla de la localnicii mai informaţi  cum s-a sfârşit această împărăţie dintre deşerturi şi stepe, sub cizma muscalului. Ei sunt nostalgicii măreţiei trecutului. Dar sunt puţini, iar dacă îi iscodeşti sunt dispuşi să îţi vândă la preţuri pentru străini amintiri interzise mult timp, precum fotografii cu ultimul emir, alungat de bolşevici, monede vechi emise la Samarkand ori artefacte arheologice străvechi. La Veneţia am avut acelaşi sentiment confuz cu privire la destinul vechilor cetăţi glorioase, bântuite azi de fantoma trecutului. Falnica Veneţie îşi etalează impudic trecutul, invitându-te să îi cumperi… artizanatul. La Samarkand, comerţul acesta e parcă mai discret. Dar tot despre sărăcia prezentului în raport cu trecutul este vorba.

Mihai Dorin este istoric şi publicist