Sânge albastru!

► Pe canalul de limbă franceză HISTORIA TV, în aceeaşi zi, avem, de exemplu, referiri la diferite areale şi epoci, unele de senzaţie, „Pirates et trésors perdus de Templiers“, „Les trappeurs du Klondike (les voleurs de fourrure)“, dar şi teme mai… gospodăreşti: „Beautés d’acier (puissance, élégance et innovation)“. Iată şi oferte ale unui post în spaniolă, (tot) HISTORIA („lider entre los canales documentales de la televisión de pago en España“): „Viaje al centro de la Tierra“ sau „Corea de Norte, la gran Ilusión“. Şi ne-am permis citarea, în franceză şi spaniolă, evocând discuţii ale unei „găşti“ de romanistică, din pauze de la recenta reuniune de lucru – a 51-a – din programul proiectului internaţional „Atlas Linguarum Europae“, când îţi puteai da seama cât de apropiate sunt, originar şi prin împrumuturi, limbile Gintei Latine, o reuniune exemplar organizată de colegii de la Facultatea de Litere de la Baia Mare, 25–29 iunie, a.c.

► A venit vorba şi de Dragoş şi-a lui ceată, din legendă, dacă vor fi fost doar păstori-vânători, sau şi nobili, cu „sânge albastru“. Or, problema „(re)înnobilării“ de către regii unguri a cnejilor şi voievozilor români maramureşeni e prea complicată pentru a prefira vechimea respectivei nobleţi, raportată la eventuale pretenţii locale privind prestigiul culorii sângelui. Iar, după diferite HISTORII, distincţia cromatică în discuţie ar fi de sorginte hispanică şi nu ne-ar privi aproape deloc, dacă n-am fi importat cândva sonorul.

► Importantă, lingvistic, se dovedeşte, însă, evoluţia semantică a sintagmei, şi nu doar în limba română. Totul ar porni de la medievalul castilian „sangre azul“, ca supranume al familiilor nobiliare autohtone, ce nu s-ar fi amestecat, prin căsătorie, cu reprezentanţii altor rase, astfel că aveau pielea fină, translucidă, venele, de culoare albăstruie, fiind foarte vizibile. Cu timpul, s-a ajuns la nuanţări; în franceză de exemplu, de la numirea originii aristocratice, „sang bleu“ se relativizează prin comparaţie socială: „N.N. se trouvait être de sang non seulement bleu mais royal“ (TLFi). O particularizare – regalitatea – ce pare să se impună: unul dintre cei mai interesanţi concurenţi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, din 2014 a fost prinţul Hubertus von Hohenlohe, participant la proba de schi alpin; titlu: „Concurentul cu sânge albastru care va concura pentru Mexic la Jocurile Olimpice de la Soci“. Dar lucrurile capătă anumite contururi mai ales când însuşi statutul regalităţii intră în joc. Într-un fel sau în altul.

► Cel puţin aşa se prezintă lucrurile pentru jurnalişti de la noi, pescuitori, cândva, în presa engleză de exemplu: „ADN-ul lui Kate Middleton schimbă sângele albastru al familiei regale pentru totdeauna“; şi: „Viitorul copil al prinţului William şi al soţiei sale, Kate Middleton, va fi primul suveran din familia regală britanică, cel puţin din ultimul mileniu al monarhiei regatului, fără sânge albastru pur“ (/romaniatv.net/). Pe la noi, tonul ar părea de o ciudată răfuială antimonarhică a publicaţiilor „Sarsailă“ a lui N.T. Orăşanu, ori a „Faclei“ lui N.D. Cocea: „Cum s-a decolorat sângele albastru al Casei Regale. Scandalul arestării Prinţesei Irina a adus în prim-plan vieţile agitate ale celor cinci fiice ale Regelui Mihai“ (/evz.ro/). Sau: „Cu adevărat grave sunt faptele care l-au dat pe P. L. pe mâna justiţiei, exact ca pe un borfaş de rând. Un borfaş cu «sânge albastru», dar… tot borfaş“ (/cotidianul.ro/, sub titlul „Aventuri penale cu sânge albastru“).

► Ce urmează după extaz. În declin, oricum, faţă de vechea regalitate, sintagma se asociază cu ideea de „putere în stat“: printre cei care au reprezentat „România de sânge albastru“ un publicist îl menţionează şi pe Alexandru Ioan Cuza (/youtube.com/; Cuza a fost fiul unui „ispravnic“, reprezentant al domnitorului în ţinutul Fălciului, unde era proprietar de pământ). Dar, sub semnul general al preţuirii, formula prezintă încă atracţie: „Sânge albastru la muncă“ este o cronică sui-generis a mondialului de fotbal (/ziare.com/).

► Partidu-i în toate! Până unde poate ajunge degradarea ne-o dovedeşte amprenta luptei de clasă: dacă este evident că toţi cei pomeniţi aparţin unor categorii privilegiate, atunci cei vechi au fost, iar cei de astăzi sunt, nişte condamnabili profitori; de unde, la fostul activist de partid Traian B., acuza: în iarnă, ex-preşedintele a reproşat primăriei că nu i-a scos la deszăpezire pe asistaţii sociali, „miluiţi lunar cu alimente şi sume de la bugetul statului“; continuarea: „Sau aceştia sunt votanţii cu sânge albastru ai PSD care nu trebuie deranjaţi?“ (/psnews.ro/).

► A bas les aristos! (după The Scarlet Pimpernel, roman de Baroneasa Orczy).

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi