Scorneli mai vechi şi mai noi

Sunt multe ştirile care vorbesc despre societatea viitorului, despre salvarea planetei, despre tranziţia ecologică. Unele din aceste ştiri provoacă mici şocuri, generate de sentimentul reconfortant că nimic nu poate opri progresul, dar şi de caracterul insolit al întreprinderii. Am aflat, astfel, că nu mai ştiu care laborator de cercetare pregăteşte cafeaua fără boabe şi că acest proiect este „sustenabil” (cuvânt magic în astfel de situaţii). De ce ar fi mai avantajoasă cafeaua fără boabe, nu ştiu. Am însă motive să fiu mefient, deoarece o altă minte genială, făuritor al Epocii de Aur, ne învăţase să bem cafea fără cafea, produs ce îmi stârneşte amintiri neplăcute. Alţi savanţi merg mai departe şi încearcă să obţină carnea fără carne, eventual în formă printată 3D. Cea mai grozavă ştire a fost însă aceea despre oraşul fără străzi. Ideea e următoarea: se construieşte un ansamblu urban (un cartier, cum ar veni) cu tot ce trebuie – locuinţe, şcoli, magazine farmacii, spital etc., etc. Toate aceste facilităţi sunt la o azvârlitură de băţ de locuinţa cetăţeanului, aşa că nu mai e nevoie de maşini, de autobuze, de străzi, întreg spaţiul respectiv va fi un parc uriaş, fără poluare, un parc în care vei auzi păsărelele cântând, iar copiii se vor putea zbengui în voie. Şi, bineînţeles, va exista doar tele-munca.

În aşteptarea momentului când astfel de visuri vor deveni realitate, unii adoptă politica paşilor mărunţi, dar eficienţi. Primarul ecologist al unui oraş din Franţa a remarcat că terenurile de joacă şi de recreere ale şcolilor sunt asfaltate şi monopolizate de către băieţii care joacă fotbal (semn, totodată, al unei mentalităţi patriarhale). În consecinţă, domnul primar a decis ca acele terenuri să devină grădini de zarzavat, ceea ce va stimula creativitatea elevilor şi elevelor şi va putea în acelaşi timp asigura bună parte din hrana lor zilnică. Oricum, Franţa are o bogată tradiţie în ce priveşte ideile trăsnite şi inovaţiile revoluţionare. Un adevărat maestru în această privinţă a fost marele umorist Alphonse Allais (1854-1905). El a propus de pildă, ca Turnul Eiffel să fie căptuşit cu plăci de ceramică, să fie apoi întors cu vârful în pământ în aşa fel încât apa de ploaie să se adune în interior, să facă să ruginească structura metalică şi să se transforme în apă minerală feruginoasă, cu multiple proprietăţi terapeutice. E minunat, nu-i aşa, să ai o staţiune cu ape minerale în buricul Parisului! Allais a avut şi alte idei cu bătaie ecologică lungă. A combătut risipa de confetti (atâta hârtie aruncată!) şi a militat pentru reciclarea lor, a gândit un tirbuşon acţionat de forţa mareelor. Una dintre propunerile lui mi-a atras atenţia în mod deosebit. E vorba de recuperarea energiilor pierdute (temă ecologică majoră, după cum se vede), în speţă recuperarea energiei produse de mişcarea oscilatorie a braţului stâng atunci când trupele mărşăluiesc. Fireşte, această idee n-ar fi putut fi aplicată în cazul jandarmilor de la Cluj, întrucât acolo mişcarea oscilatorie a braţelor stângi era cu totul aleatorie…

Pline de imaginaţie sunt şi soluţiile ecologiste imaginate de Caragiale, contemporan cu Allais. Le-am comentat cândva mai în amănunţime, aici nu voi face altceva decât să le reamintesc. Caragiale crede că răzuirea munţilor Carpaţi ar da naştere unei imense câmpii, facilitând circulaţia şi furnizând totodată întinse terenuri propice pentru agricultură. Benefică din punct de vedere economic ar fi şi exploatarea sistematică a Cişmigiului în vederea producţiei de broaşte (foarte cerute la export). Este semnalat, de asemenea, fenomenul încălzirii globale (chiar dacă scriitorul nu foloseşte aceşti termeni), de care Bucureştiul nu are cum să scape. În fine, o propunere de reţinut este utilizarea licuricilor pentru iluminat.

Vizionari, înaintaşii noştri ne arată calea de urmat.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor