Scriitorul ca personaj negativ

Unul dintre cele mai bune romane ale lui David Lodge, deși atipic pentru proza lui de campus, este cel din 2011, A Man of Parts/ Bărbatul făcut din bucăți (versiune românească aparținând Oanei Frantz și publicată, desigur, la infatigabila Editură Polirom). Scriitorul alege aici din nou (o mai făcuse și anterior, într-un alt roman, Author. Author!/ Autorul la rampă, unde explora câteva momente din viața lui Henry James) un corifeu al literaturii engleze post-victoriene şi, într-un anumit sens, pre-moderne pentru postura de erou semi(ficţional). E vorba despre H. G. Wells, creatorul (alături de Jules Verne) SF-ului european, scriitor rămas în istoria culturală prin câteva capodopere cu ecou internaţional: The War of the Worlds/ Războiul lumilor, The Time Machine/ Maşina timpului, The Invisible Man/ Omul invizibil, The Island of Doctor Moreau/ Insula Doctorului Moreau şi The First Man in the Moon/ Primii oameni în Lună. Titlul ales de David Lodge pentru gigantica lui poveste, de peste 500 de pagini (poveste, deşi romanţată, documentată acribic din autobiografiile, memoriile, jurnalele şi corespondenţa lui Wells) are o dimensiune simbolică, imposibil de ocolit. Conotaţia ascunsă se leagă de personalitatea multiplă (până la a trăda chiar o uşoară schizoidie) a marelui prozator. Dacă pentru cei mai mulţi dintre contemporanii noştri, inventatorul (estetic) al „maşinii timpului” rămâne doar un (într-adevăr, fascinant) constructor al fabulosului epic, pentru societatea britanică a sfârşitului veacului al XIX-lea şi, cu precădere, a primei jumătăţi din secolul XX, el a fost un intelectual complex (filosof de stânga, fabian, mare orator, publicist, teoretician al relaţiilor de putere etc., etc.) şi un om cu existenţă personală tumultoasă (Don Juan de prim rang, Wells a avut aventuri erotice răsunătoare, amante numeroase şi copii nelegitimi). Romanul de faţă investighează tocmai acest spaţiu întunecat ori măcar clarobscur din biografia lui Wells. Autorul, Lodge, face, în mod vizibil, un efort uriaş pentru a aduna „material istoric” şi pentru a-l „ficţionaliza” apoi intens.

El reușește să scoată în evidență, ultimativ, un Wells bizar, un fel de „proto-părinte” al progresismului radical de azi, un liberal (socialist) al extremelor, pe care nu-l mulțumea, se pare, nici stângismul moderat al Societății Fabiene, unde era membru marcant. Wells propovăduia amorul liber şi îndemna la abolirea sentimentelor religioase. A încercat să pună în practică asemenea convingeri (de un radicalism absurd până la urmă, tiranic el însuşi prin revers) în viaţa personală. Se căsătoreşte mai întâi cu verişoara Isabel Mary Wells (din mărturisitul impuls obsesional-voluptuos al sexului incestuos), iar, după ceva timp, cu o studentă de-a sa, Amy Catherine Robbins (cunoscută drept Jane), pe care o manipulează „ideologic” să-i accepte viziunea flexibilă asupra amorului liber. În consecinţă, cu ştiinţa celei de-a doua soţii (şi, uneori, chiar cu complicitatea ei derutantă), scriitorul va avea zeci de relaţii extraconjugale (cu femei tinere şi vârstnice), aducându-şi la exasperare contemporanii. Între altele, o seduce pe Amber Reeves, fiica prietenilor fabieni, William şi Maud, absolventă strălucită a Univesităţii Cambridge. În urma legăturii, Amber va naşte o fată (Anna-Jane). O cucereşte şi pe Rebecca West, scriitoare feministă şi mamă a fiului nelegitim al lui Wells – Anthony (scriitor la rândul său). Soţia, Jane, îi va dărui, şi ea, doi băieţi: George Philip (Gip) şi Frank Richard. Wells predică, de asemenea, peste tot necesitatea eliberării femeilor (le sprijină pe sufragete, pentru a căror cauză scrie chiar un roman tezist: Ann-Veronica/ Ann-Veronica) şi necesitatea emancipării de gen, însă, la moartea soţiei, e oripilat de gândul că ar putea găsi – între lucrurile ei intime – dovada vreunui adulter. La fel, ameninţat de Rebecca West că îi va plăti cu aceeaşi monedă infidelităţile, prozatorul cade în depresie subită, lament-ndu-se, în gama unei masculinităţi mai degrabă mediocre, pe tema „uşurinţei” femeii de a răm-ne loială în raport cu „dificultatea” bărbatului de a face acelaşi lucru. H. G. Wells nu apare, în aceste episoade stranii din existenţa lui, doar inconsecvent, ci de-a dreptul fariseic. Dezgustă şi, nu o dată, enervează, reuşind să atrofieze aproape orice semn al intelectualităţii superioare din forul lui interior. David Lodge a înţeles bine realitatea în cauză, revelată în infrastructura istoriei, şi a încercat să o transpună prin literatură.

De aceea, esenţa romanului de faţă o constituie nu atât figura (să spunem totuşi onest: strălucită literar) a unei epoci, cât individul controversat din spatele ei, un H. G. Wells ficţional, dar, paradoxal, tocmai prin aceasta, foarte aproape de cel real.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi