Şedinţă grea, astăzi, la Primărie: 50 de proiecte pe masa consilierilor locali ieşeni

joi, 31 octombrie 2019, 02:50
1 MIN
 Şedinţă grea, astăzi, la Primărie: 50 de proiecte pe masa consilierilor locali ieşeni

Vor fi acordate şi două titluri de cetăţean de onoare

Consilierii locali se vor reuni astăzi într-o nouă şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi au fost incluse peste 50 de proiecte de hotărâre, iar unele dintre acestea ar putea isca discuţii aprinse în plen. Este vorba în special despre unele proiecte urbanistice propuse spre aprobare: blocuri noi în Copou (zona Viticultori – aleea Sadoveanu) şi CUG (zona Fortus). Plenul Consiliului Local (CL) va decide şi acordarea a două titluri de cetăţean de onoare: acad. Teodor Dima (post-mortem) şi Abraham Giltman (preşedintele al filialei ieşene a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România). Alte proiecte ce vor face obiectul dezbaterilor din plen vizează execuţia bugetară la 9 luni, rectificări bugetare la instituţii din subordine, semaforizarea a două intersecţii (Calea Chişinăului – bld. Metalurgiei şi bld. Metalurgiei – bld. Chimiei), montarea unui sistem de iluminat arhitectural la Palatul Roznovanu, atribuirea unui spaţiu Editurii Junimea, vânzarea unui spaţiu şi două schimburi de teren.

Comentarii