Şeful de tren filmat fără mască de protecţie a fost retrogradat

marți, 04 august 2020, 17:43
2 MIN
 Şeful de tren filmat fără mască de protecţie a fost retrogradat

Şeful de tren care a fost filmat pe ruta Bucureşti – Constanţa în timp ce nu poartă mască a fost retrogradat profesional, aşa încât să nu mai intre în contact cu călătorii, şi a fost trecut pe un post inferior, cu salariul diminuat corespunzător, în urma cercetării interne făcute de CFR Călători.

”CFR Călători s-a autosesizat cu privire la nerespectarea măsurilor de protecţie individuală de către un angajat. În urma cercetării interne conform reglementărilor legale în vigoare, comisia de disciplina a decis ca şeful de tren să fie retrogradat profesional, astfel încât să nu mai intre în contact cu publicul călător”, a transmis, marţi, compania feroviară, într-un comunicat de presă.

De asemenea, din funcţia de şef de tren a fost trecut pe un post inferior, de manevrant vagoane, iar salariul i-a fost diminuat corespunzator.

”CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu. Masca de protecţie este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât şi pentru călători. Orice abatere de la această regulă va fi sancţionată ferm  conform reglementărilor în vigoare. În plus, purtarea măştii de protecţie a devenit obligatorie şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare”, a precizat sursa citată.

Conductorul dintr-un tren care circula pe ruta Bucureşti-Constanţa a fost filmat fără mască de protecţie, deşi aceasta este obligatorie în mijloacele de transport în comun.

Aflați amănunte de pe news.ro.

Comentarii