Semne de întrebare pe marginea Rapoartelor MCV pentru România şi Bulgaria (I)

Recentul Raport de ţară MCV, faimosul mecanism de monitorizare pe justiţie şi stat de drept instituit de Comisia Europeană pentru România şi Bulgaria după aderarea acestora la UE, a stârnit multe pasiuni în spaţiul public autohton. Nu doar pentru că este cel mai critic din ultimul deceniu, ci şi pentru că un raport similar pentru Bulgaria aprecia progresele înregistrate la Sofia şi recomanda încetarea monitorizării (pentru care totuşi este nevoie de acordul Consiliului European şi al Parlamentului European) pentru vecinii noştri de la sudul Dunării. Este un detaliu important pentru că acest element are consecinţe, inclusiv în plan economic. Cum până acum rapoartele MCV au fost folosite, e adevărat într-o manieră discutabilă, pentru a respinge includerea noastră în spaţiul Schengen, există riscul, cu bună probabilitate, să rămânem singura ţară din UE cu acest statut de neinvidiat. Pentru că tocmai s-a anunţat că Croaţia a primit un aviz favorabil din acest punct de vedere, iar în urma ultimei recomandări MCV, Bulgaria are şanse bune să fie şi ea acceptată, dacă este confirmată ridicarea monitorizării.

Reacţiile care au urmat la noi au fost relativ previzibile. Politicieni din opoziţie, multe voci din mass media şi societatea civilă au considerat că raportul ilustrează eşecul guvernării PSD în domeniul justiţiei şi scoate în evidenţă încercările actualei guvernări de a combate lupta anti-corupţie şi de a-şi subordona justiţia. Sunt evidenţiate principalele critici ale CE la adresa României şi se constată şi faptul că România rămâne izolată în interiorul UE din acest punct de vedere. Unele critici au fost extrem de dure. De pildă, pe site-ul postului de radio Deutsche Welle, într-un articol intitulat "MCV, cleptocraţia şi prostia", Petre Iancu, după ce acuză "manipularea multimedială, menită să întărească toate prejudecăţile existente despre neam şi ţară", consideră că afirmaţiile din raport sunt departe de a fi surprinzătoare pentru toţi, cu excepţia celor "proşti şi dezinformaţi". Un exemplu este mult incriminata secţie specială pentru anchetarea magistraţilor. "Fie şi puţini, jurnaliştii independenţi din ţară şi străinătate i-au lămurit în repetate rânduri pe români că instituirea SS, a secţiei speciale de investigare a infracţiunilor în justiţie, echivalează cu înfiinţarea unui soi de poliţie politică pentru ţinerea magistraţilor sub control", scrie el.

De partea cealaltă, Mihai Fifor, secretarul general al PSD, acuză într-o postare pe Facebook trădarea celor care au influenţat, în opinia sa, textul documentului, "o întreagă pleiadă de indivizi, în frunte cu Monica Macovei, Cristian Preda, Siegfried Mureşan şi alţi parlamentari PNL şi USR, care cer cu ochii injectaţi să se menţină MCV pentru România". "Ce nu înteleg aceşti «români», care îşi denigrează ţara în afară, e că rapoartele MCV sunt invocate pentru a ţine România în afara Spaţiului Schengen, împiedicându-ne astfel să devenim o rută comercială între Marea Neagră şi vestul Europei. Iar asta înseamnă bani mulţi pierduţi de ţara noastră!".

Problema este că majoritatea acestor reacţii, de la cele extreme redate mai sus, până la cele relativ neutrale care doar trec în revistă principalele acuze din raport, nu fac şi o analiză mai detaliată a acestuia. În plus, nu am văzut analize comparative ale raportului similar pentru Bulgaria pentru a vedea dacă s-au utilizat unităţi similare de măsură la redactarea celor două documente care fac o diferenţiere atât de netă în defavoarea noastră. Unul dintre motive, dacă dăm la o parte opiniile vădit partizane, din zona politică şi din mass media, este acela că pentru mulţi orice luare de poziţie şi orice document venit de la Bruxelles au aproape statut de "texte sfinte" aşa că e un sacrilegiu să le contrazici sau să le pui în discuţie aprecierile. Acest deficit de spirit critic este întreţinut şi de tot felul de puncte de vedere care etichetează imediat drept "anti-europeană" sau chiar "pro-putinistă", "pro-Est" orice poziţie de acest tip.

În realitate, lucrurile sunt mai complicate, există la nivel european interese diverse, naţionale, politice, ale unor grupuri de afaceri sau ale birocraţiei bruxeleze, există jocuri de culise, agende ideologice. Apoi, pe de altă parte, aceste rapoarte, cum sunt MCV sau GRECO, sunt redactate în bună măsură pe baza discuţiilor şi aprecierilor făcute de o serie de interlocutori. Depinde mult cu cine alegi să te întâlneşti, cine ţi-i recomandă pe aceştia, care sunt sursele considerate credibile şi care nu. La fel, depinde pe cine eviţi. De pildă, într-un comunicat comun, trei asociaţii ale magistraţilor se plâng că deşi în raportul MCV se spune că în elaborarea acestuia s-a avut în vedere "diversitatea opiniilor exprimate de diferiţi interlocutori români" în fapt "Comisia şi-a întemeiat considerentele şi recomandările din cele două rapoarte doar pe opiniile unor asociaţii profesionale care îi validează tezele şi prejudecăţile fără rezerve, ignorând asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care aduc critici clare şi întemeiate cu privire la sistemul judiciar din Romania atunci când este cazul". Asociaţiile respective sunt catalogate de o parte a presei drept "pro-putere" însă, pe de o parte, ele nu au susţinut în trecut decât în parte propunerile de modificări legislative introduse de PSD şi ALDE, iar pe de altă parte, indiferent dacă eticheta respectivă este validă sau nu, era firesc ca şi punctul lor de vedere să fie avut în vedere. Sau, măcar să se discute şi cu ele.

Dacă revenim la raport există o serie întreagă de critici valide. Atunci când se vorbeşte despre lipsa de predictibilitate din sistem sau despre anumite modificări ale Codului Penal sau ale Codului de Procedură Penală pe care cea mai mare parte a corpului magistraţilor le privesc negativ. Însă, pe de altă parte, problemele serioase legate de funcţionarea DNA, precum derapajele grave de la Prahova sau Oradea, eşecurile înregistrate de procurori într-o serie de rechizitorii intens mediatizate, dar infirmate de instanţe (cazul ANPR în care, cu o singură excepţie, toţi inculpaţii, între care unii au făcut multe zile de arest, au fost achitaţi) nu sunt în nici un fel menţionate. Apoi, chestiunea protocoalelor cu SRI cu structuri din sistemul de justiţie este expediată sumar. Se spune doar că "că în ultimii ani a avut loc o dezbatere privind cooperarea în materie penală dintre SRI şi diverse instituţii judiciare" şi că "modul de funcţionare a serviciilor de informaţii nu ţine de competenţa UE şi nu intră în sfera obiectivelor referinţă ale MCV". Or, în acest caz ce era în discuţie nu era maniera în care operează în general serviciile secrete, ci măsura în care acestea ar putea influenţa procesele judiciare, lucru la fel de condamnabil ca şi amestecul politicului în justiţie, pe drept cuvânt incriminat. Iar dacă un protocol tehnic, nesecret, între SRI şi DNA este de înţeles, e greu de explicat de ce trebuiau făcute astfel de protocoale cu Înalta Curte de Justiţie sau cu CSM. Eludarea acestor aspecte, deloc minore, grevează credibilitatea raportului. După cum curioasă şi discutabilă este şi aprecierea că "CSM nu a avut o poziţie unitară în ceea ce priveşte recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO". Dar de ce e incriminant faptul că nu a existat o poziţie unitară? În justiţie vedem achitări sau condamnări în baza unor decizii luate cu majoritate, nu unanim, hotărârile se iau Parlament sau în alte foruri cu majoritate, în general, într-o democraţie, deciziile se iau în baza unei majorităţi nu ca în comunism cu unanimităţi! Şi atunci, de ce ar trebuie să funcţioneze altfel o structură ca CSM? În trecut, când deciziile luate acolo, tot cu majoritate, nu erau considerate deranjante, abaterea de la unitate nu a fost niciodată considerată a fi o problemă. Or, dacă poţi critica, desigur, unele poziţii ale CSM, a incrimina lipsa unităţii în luarea deciziilor este o abordare care ridică mult semne de întrebare.