Serendipitate

Termenul a fost folosit, pentru prima oară, într-o scrisoare din 1754 a romancierului englez Horace Walpole, aşa cum aflăm din excelenta carte De unde vin ideile bune. Istoria naturală a inovaţiei, scrisă de Steven Johnson, Ed. Publica, 2011 (licenţiat în semiotică la Brown University, masterat în literatură engleză la Columbia University, nouă cărţi, trei copii, scriitor, prezentator TV etc.). Horace Walpole (absolvent al Eaton College şi al King’s College) foloseşte acest cuvânt preluat dintr-un basm persan, Cei trei prinţi din Serendip (un nume vechi pentru Sri Lanka sau Ceylon), ai cărui protagonişti descopereau mereu, din întâmplare şi prin sagacitate, lucruri pe care nu le căutau. John Barth, scriitor american, licenţiat al Johns Hopkins University, spunea că nu trebuie să ajungeţi în Serendip plănuind o cursă până acolo. Trebuie să plecaţi cu bună-credinţă spre o altă destinaţie şi să vă rătăciţi serendipitos.

Atunci când, în ziua de 17 septembrie 1975, minerul artificier Traian Curta a plecat de acasă la slujbă, sunt puţine şanse să ne imaginăm că acesta se gândea că în ziua aceea va descoperi o peşteră extraordinară şi că va intra în istorie. Astfel, se consemnează că intrarea în Peştera Urşilor din Chişcău (jud. Bihor) a fost descoperită accidental în 1975, în urma unei dinamitări într-una din exploatările miniere din zonă. Traian Curta îl chema pe minerul care a coborât pentru prima dată în peşteră, parcurgând galeria până la Sala Mare. Astea sunt descoperirile întâmplătoare, atunci când personajul principal se află, întâmplător, la locul faptei.

Un alt fenomen serendipitos este atunci când cineva are o intervenţie cu un anumit scop, iar rezultatul produce nişte efecte, uneori ştiinţifice, neaşteptate. Odată, Nicolae Ceauşescu era la vânătoare de capre negre în munţii Făgăraş. La un moment dat, şeful statului se apleacă pentru a culege de pe jos nişte minerale din clasa sulfurilor, cu formula chimică FeS₂, de culoare gălbui-arămie cu reflexe verzui şi care cristalizează în sistemul cubic, cristalele fiind frecvent idiomorfe, apărând sub forme de cuburi, octaedri sau dodecaedri pentagonali. Pe scurt, „aurul proştilor”! Bineînţeles că cei din jurul lui Ceauşescu nu au avut inconştienţa de a-i dezvălui marelui cârmaci sensul adevărat al descoperirii sale, ci au mizat pe cartea naţionalistă, spunându-i acestuia că noi ştim, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general, din moşi-strămoşi, că aceşti munţi au în măruntaiele lor mari bogăţii, pentru că, nu-i aşa, munţii noştri aur poartă etc. Ceauşescu s-a lăsat convins uşor şi a ordonat efectuarea unor mari prospecţiuni geologice în Făgăraş în căutare de metale preţioase. De găsit nu au găsit nimic din ceea ce se aşteptau, dar au oferit o adevărată mină de aur geologilor, care au putut efectua nişte cercetări ştiinţifice care, în mod normal, nu ar fi fost finanţate niciodată…

Serendipitatea se manifestă în modul cel mai spectaculos prin conexiunile, interconexiunile şi neconexiunile accidentale care intervin în producţia industrială şi în cercetarea ştiinţifică.

Atunci când Percy Spencer, inginer la corporaţia Raytheon, făcea în timpul celui de-al doilea război mondial un experiment lângă o instalaţie utilizată la construcţia radarelor, a constatat că bomboanele de ciocolată pe care le avea în buzunar au început să se topească. Repetând şi extinzând observaţia şi experimentul, Percy Spencer a inventat cuptorul cu microunde. De unde se vede că apetenţa pentru dulciuri a unora poate avea efecte nebănuite asupra stării de bine a societăţii.

Atunci când Spencer Ferguson Silver III (licenţa la Arizona State University, doctorat la University of Colorado), cercetător la laboratoarele 3M, a eşuat în încercarea de a realiza un adeziv puternic, a constatat că, de fapt, a obţinut un adeziv uşor, care permitea lipirea şi dezlipirea hârtiei, aşa apărând post-it-urile, pe care notăm ceea ce avem de făcut mâine, o variantă modernă şi explicită a nodurilor de la batista bunicilor, noduri pentru a căror existenţă şi semnificaţie se făceau alte noduri ş.a.m.d.

Nu la fel de deştept a fost şi acela care, prin secolul al XV-lea, a uitat, pur şi simplu, să adauge clei în procesul de fabricare a hârtiei, rezultând, astfel, sugativa.

Greşeli făcute şi de proşti, şi de deştepţi, deopotrivă.

Parcă dorind, în mod involuntar, să arate ce este serendipitatea, dramaturgul Tudor Popescu spunea odată că, de multe ori, a vrut să scrie o comedie, dar i-a ieşit o tragedie. Pentru ca să nu păţesc şi eu un asemenea pocinog – la o scară mult mai mică, e drept – atunci când îmi scriu articolele la Ziarul de Iaşi, ştiu, încă de la început, titlul şi fraza de sfârşit. E mai sigur!

Când pleci la drum, uneori ar fi bine, totuşi, să ştii şi destinaţia, mai ales atunci când eşti conştient că există serendipitatea!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi