Simpozion despre fundamentele creştinismului, organizat de Arhiepiscopia Iaşilor

vineri, 30 septembrie 2022, 01:50
1 MIN
 Simpozion despre fundamentele creştinismului, organizat de Arhiepiscopia Iaşilor

Arhiepiscopia Iaşilor anunţă organizarea, în perioada 29 – 30 septembrie, la Muzeul Mitropolitan din Iaşi, a primei ediţii a simpozionului ştiinţific „Tradiţie patristică în actualitate”. 

Acesta va aduce în discuţie o temă generală cu numele „Isihasmul bizantin, istorie şi spiritualitate”, precum şi alte subiecte de interes pentru studiile istorice actuale şi patristice (despre părinţii Bisericii şi studiile realizate de aceştia prin care s-au pus bazele creştinismului). Evenimentul este coordonat de Centrul de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Arhiepiscopiei Iaşilor.

„Isihasmul, practică şi dispoziţie ascetică multiseculară, şi mişcarea isihastă – ce este asociată îndeosebi cu disputele şi polemicile teologice din Bizanţul secolului al XIV-lea – continuă să fascineze istoricii şi teologii, dar şi să constituie o contribuţie exemplară şi ideal formativă a vieţii în Hristos, îndeosebi pentru monahi. Prelegerile vor fi susţinute de cercetători afiliaţi instituţiilor academice din mai multe centre universitare ale ţării, precum şi din străinătate. Lucrările vor fi editate într-un volum ce va fi publicat la Editura Doxologia”, au transmis organizatorii. Partener al simpozionului este Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Comentarii