SNSPA ia în calcul să-i facă plângere penală, pentru fals, lui Cumpănaşu

sâmbătă, 28 septembrie 2019, 12:24
2 MIN
 SNSPA ia în calcul să-i facă plângere penală, pentru fals, lui Cumpănaşu

O plângere la Parchetul General împotriva lui Alexandru Cumpănaşu ar putea fi depusă, săptămâna viitoare, în numele Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), au declarat surse din cadrul instituției.

La angajare, Cumpănaşu a adus un document prin care a certificat că îndeplineşte condiţiile legale, printre care să aibă studii europene, au mai explicat sursele citate. Actul a fost depus în copie, fără să fie legalizat la notar, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă care prevede măsuri menite să ducă la debirocratizarea instituţiilor, printre care reducerea situaţiilor în care se cer copii legalizate după documente, au mai spus sursele citate.

Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis joi reverificarea legalității procedurilor privind angajarea lui Alexandru Cumpănașu, în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ.

”Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare. În funcție de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun”, se mai arată în comunicatul citat.

Într-o reacţie pe pagina sa de Facebook, Alexandru Cumpănaşu a ameninţat SNSPA cu plângere penală.

Comentarii