Soarta Şcolii Normale Iaşi: va mai forma sau nu învăţători-educatori? Ce s-a discutat la întâlnirea de la Timişoara?

joi, 02 februarie 2023, 02:50
3 MIN
 Soarta Şcolii Normale Iaşi: va mai forma sau nu învăţători-educatori? Ce s-a discutat la întâlnirea de la Timişoara?

În urma Conferinţei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România, s-au conturat câteva concluzii şi propuneri către Minister pentru continuarea formării învăţătorilor în liceele pedagogice. Analizele au fost centrate pe necesitatea formării cadrelor didactice de calitate, atât prin facultăţi de profil, cât şi prin licee pedagogice.

Conferinţa Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România, ediţia 2023, a fost organizată la Universitatea de Vest din Timişoara, în zilele de 27-28 ianuarie, de către Asociaţia Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice (ANCLP), în colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara şi Centrul „Step by Step” pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională.

Propuneri pentru Minister

Dialogul a avut loc între reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România şi reprezentanţi ai conducerii Ministerului Educaţiei, Parlamentului, universităţilor din ţară, Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, asociaţiilor de părinţi şi mass-mediei locale şi centrale.

Tematica a fost Locul şi rolul liceelor pedagogice în profesionalizarea carierei didactice şi în dezvoltarea educaţiei timpurii în România.

„Nu este nicio prevedere/recomandare/obligaţie formulată de către Uniunea Europeană ca formarea învăţătorilor să se realizeze prin studii de licenţă. Liceele pedagogice dispun de tradiţie recunoscută, calitate confirmată şi pot continua formarea acestor cadre didactice. Acest dialog a facilitat identificarea unor soluţii care să vină în întâmpinarea nevoii de a forma educatori şi învăţători printr-o bună pregătire. Varianta avansată pentru Minister este una echilibrată: liceele pedagogice sa dispună de două specializari distincte”, precizează prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş, fost Inspector Şcolar General al ISJ Iaşi, profesor în cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi.

Prima este specializarea de educator pentru educaţie timpurie, care ar trebui să acopere atât nivelul antepreşcolar, cât şi pe cel preşcolar – sunt două calificări pe care le vor avea absolvenţii acestei specializări din cadrul liceului pedagogic.

Cea de-a doua specializare va fi de învăţător, pentru aceasta formulându-se cerinţa ca absolvenţii să poată obţine atestatul profesional la fel ca educatorii pentru educaţie timpurie, la finalizarea liceului pedagogic.

Însă, învăţătorii vor putea fi titulari ai sistemului pe perioadă nedeterminată doar la finalizarea studiilor de licenţă. Cu alte cuvinte, ei pot susţine un examen de titularizare după absolvirea liceului pedagogic şi să fie angajaţi într-o şcoală ca titulari, dar pe perioadă determinată. La finalizarea studiilor universitare în domeniu vor putea ocupa un post de profesor pentru învăţământul primar în formulă de titular al sistemului de învăţământ.

Rezoluţia Conferinţei Naţionale înaintate către Minister

Soluţiile viabile care au fost identificate sunt precizate în Rezoluţia Conferinţei Naţionale ANCLP:

„1. Angajamentul de a susţine şi intensifica sprijinul şi implicarea liceelor şi colegiilor pedagogice din România membre ANCLP în profesionalizarea carierei didactice pe ruta liceu pedagogic–studii de licenţă, pentru formarea cadrelor didactice pentru învăţământul primar, cu păstrarea specializării de învăţător la liceele şi colegiile pedagogice şi cu posiblitatea ca aceştia să poată fi angajaţi în învăţământ pe perioadă determinată, urmând să poată obţine titularizarea în învăţământ numai după finalizarea studiilor de licenţă;

2. Implicarea eficace şi eficientă în pregătirea prioritară a unei noi specializări intitulată educator/educatoare pentru educaţia timpurie, specializare care să integreze cele două specializări distincte în acest moment în învăţământul românesc, respectiv educator-puericultor şi educatoare, pentru asigurarea unor servicii de educaţie timpurie inclusive, de calitate şi pentru garantarea inserţiei profesionale a actualilor educatori-puericultori din zone defavorizate, până la construirea şi darea în folosinţă de noi creşe şi servicii complementare pentru educaţia timpurie pe întreg teritorilul României;

3. Iniţierea unor programe-pilot de formare şi specializare în profesii care să susţină educaţia incluzivă şi de calitate, precum şi a unor alternative educaţionale viabile şi specifice pentru asigurarea diversificării ofertei de practică pedagogică în procesul de profesionalizare a carierei didactice în România”.

Acestea măsuri au fost înaintate spre analiză Ministerului de resort prin Rezoluţia formulată de Asociaţia Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România: https://anclp.ro/wp-content/uploads/2023/01/Rezolutia-Conferintei-nationale-ANCLP-2023-.pdf.

Comentarii