Şoseaua Naţională, aproape gata: care vor fi sensurile unice pe aceasta şi pe Splai Bahlui mal drept?

vineri, 03 mai 2019, 01:50
2 MIN
 Şoseaua Naţională, aproape gata: care vor fi sensurile unice pe aceasta şi pe Splai Bahlui mal drept?

Cele două artere au fost gândite să servească traficul în compensaţie: fiecare având sens unic, dar contrar celeilalte.

Lucrările la Şoseaua Naţională se apropie de finalizare. Cel puţin pe tronsonul cuprins între bulevardul Cantemir şi Podul de Piatră. Lucrătorii constructorului care şi-au adjudecat licitaţia (asocierea Conest – Viarom) turnau ieri stratul de uzură. Pe porţiunea cuprinsă între bd. Cantemir şi Podu Roş, lucrările vor avansa în perioada următoare. Proiectul de reabilitare a Şoselei Naţionale, pe tronsonul amintit, a demarat acum doi ani, dar turnarea asfaltului a fost întârziată de lucrările efectuate de diverşi operatori la reţelele de utilităţi. După finalizarea asfaltărilor pe Şoseaua Naţională pe tot tronsonul dintre Podul de Piatră şi Podu Roş, aceasta ar urma să devină sens unic, iar potrivit ultimelor discuţii din cadrul Primăriei, sensul acesteia ar urma să fie dispre Podu Roş spre Podul de Piatră.

Invers, strada paralelă Splai Bahlui mal drept ar urma să rămână sens unic pe direcţia contrară Şoselei Naţionale: dinspre Podul de Piatră spre Podu Roş. Însă, după modul în care par a fi acum proiectate alveolele pentru autobuze pe Şoseaua Naţională, nu poate fi exclus ca cele două sensuri unice să fie taman invers. O decizie finală nu este încă luată în acest moment. Lucrările de asfaltare pe cele două artere sunt cuprinse în proiectul de refacere a carosabilului aferent Splai Bahlui mal drept, finanţat cu fonduri de la bugetul local. În cadrul acestui proiect a fost realizată şi noua stradă dintre Podul de Piatră şi Podul Roş, pe fosta cale de rulare a tramvaielor.

Lucrările pe Splai Bahlui mal drept au început în aprilie 2017, iar asfaltarea Şos. Naţionale a fost amânată până după finalizarea intervenţiilor la reţeaua de termoficare. În total, proiectul Splai Bahlui mal drept are o valoare de 37 milioane lei şi cuprinde asfaltarea a peste 6 km de străzi pe tronsonul cuprins între Podul de Piatră şi Podul Sf. Ioan. 

Comentarii