Ştiaţi că în Iaşi locuiesc peste 50 de polonezi? Seară poloneză la Palatul Braunstein: colinde şi mâncăruri tradiţionale

vineri, 08 decembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Ştiaţi că în Iaşi locuiesc peste 50 de polonezi? Seară poloneză la Palatul Braunstein: colinde şi mâncăruri tradiţionale

Uniunea Polonezilor din România şi Muzeul Municipal Regina Maria – Palatul Braunstein are plăcerea de a invita public larg duminică, 10 decembrie, la ora 17, la seara culturală poloneză. Evenimentul se va desfăşura la Palatul Braunstein (Cupola – ultimul etaj), Piaţa Unirii – Iaşi.

Intrarea este liberă, manifestarea fiind organizată în cooperare cu Lectoratul de limba polonă din cadrul UAIC, Colegiul Naţional de Artă “Octav Bancilă şi Fundaţia “Crescendo More Than Music”.

 

Serile culturale au loc an de an

 

Serile culturale poloneze sunt organizate de două ori pe an: una în luna mai cu ocazia zilei naţionale Poloniei (Ziua Constituţiei – 3 mai) şi alta în luna decembrie printre altele, cu program de colinde. 

“Acum este vorba de a VII-a ediţie (prima a fost în mai 2017), în timpul pandemiei serile nu au fost organizate. De fiecare dată este implicată Uniunea Polonezilor din România, împreună cu alte instituţii. Pentru ediţia actuală colaborăm cu Muzeul Municipal «Regina Maria» . În trecut am organizat împreună cu Complexul Muzeal Naţional «Moldovaݟ Iaşi, respectiv cu doamna dr. ing. Monica Nănescu”, a declarat lect. univ. Dariusz Kasprzyk, prezentatorul evenimentului.

 

Activităţi desfăşurate în cadrul evenimentului

 

La seara culturală poloneză vor participa studenţii de la Lectoratul de limbă polonă UAIC, ansamblu din partea Uniunii Polonezilor din Romania (sau Sołonczanka sau Mała Pojana) şi elevi de la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi.

“Vor fi prezentate colinde în limba polonă (cântate de studentii de la Lectoratul de limbă străină a UAIC şi ansamblul Mała Pojana), muzică clasică poloneză prezentată de pianişti de la Opera Naţională Română Iaşi (Ivan Shemchuk şi Alina Andriuţi Shemchuk), dar şi de elevi de la Colegiul Naţional de Artă. Programul va fi încheiat cu câteva dansuri tradiţionale poloneze prezentate de ansamblul Mała Pojana. După eveniment va fi oferit şi un mic catering din partea Uniunii Polonezilor din România”, a menţionat profesorul.

Scopul evenimentului este promovarea culturii poloneze, este şi ocazie pentru întâlniri între cei pentru care Polonia reprezintă “ acasă”. La Iaşi există o mică comunitate poloneză.

“Cred că în această comunitate sunt înscrişi aproximativ 50 de polonezi. Eu locuiesc în Iaşi din anul 2014. Am ajuns aici prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Schimburi Academice. Îi ajut pe cursanţi să înveţe din plăcere poloneza. Şi eu am învăţat în câteva luni limba română. Îmi plac oamenii de aici, nu mă vă plecând deocamdată. Doar de Crăciun voi merge acasă”, a menţionat Dariusz Kasprzyk.

Comentarii