Străzi făcute din pietre funerare măcinate. Decizii controversate în privinţa unuia din cele mai vechi cimitire evreieşti din ţară, cel din Ciurchi

Fundaţia „Caritatea” a fost înfiinţată acum 25 de ani cu scopul de a revendica fostele proprietăţi ale comunităţii evreieşti, confiscate de statul român de-a lungul timpului. Printre imobilele revendicate s-a numărat şi fostul cimitir evreiesc din Ciurchi. Datând încă din sec. al XVI-lea, cimitirul a fost desfiinţat în vara anului 1943, când a fost confiscat de stat. Pietrele de mormânt au fost sfărâmate, fiind folosite pentru pavarea străzilor, iar o parte dintre oseminte au fost mutate în cimitirul evreiesc din Păcurari. O parte a cimitirului din Tătăraşi a fost transformată în actualul parc Ciurchi, iar peste restul s-au construit blocuri.

Cimitirul a fost revendicat de fundaţia „Caritatea” în 2004. Soluţionarea dosarului a trenat însă. Abia în septembrie 2021, Comisia Specială de Retrocedare (CSR) s-a pronunţat şi a respins cererea, motivând că „solicitanta nu a depus acte din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat şi nici înscrisurile care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în termenul de decădere prevăzut de Legea 165/2013”. Cu alte cuvinte, dosarul fusese incomplet şi nu fusese completat cu actele doveditoare solicitate de comisie.

Decizia comisiei a fost contestată în instanţă de fundaţia „Caritatea”. În faţa judecătorilor Curţii ieşene de Apel, reprezentanţii CSR şi-au reiterat aprecierea că fundaţia nu depusese acte din care să rezulte dovada dreptului de proprietate şi nici a preluării abuzive a cimitirului de către stat. Actele depuse de fundaţie arătau însă contrariul. O lege emisă în 1942 menţiona că bunurile aparţinând comunităţilor evreieşti puteau fi trecute în patrimoniul Centrului Naţional de Românizare. Un an mai târziu, o decizie a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, echivalentul hotărârilor de guvern de azi stabilea că „Se trece în patrimoniul Centrului naţional de românizare vechiul cimitir evreiesc, situat în cartierul Tătăraşi, municipiul Iaşi, proprietatea comunităţii evreieşti”. Or, în Tătăraşi nu exista vreun alt cimitir evreiesc în afara celui din Ciurchi. Mai mult, în dosarul de expropriere a cimitirului, aflat la Arhivele Statului, se găsea şi o adresă a Administraţiei Financiare, care menţiona şi suprafaţa cimitirului, de 8,3 ha, fapt ce clarifica lucrurile. Corespondenţa din 1943 dintre Primărie şi Comunitatea Israelită, cu privire la confiscarea cimitirului oferea şi detalii cu privire la măsurile dispuse pentru desfiinţarea acestuia. „Deşi argumentele privind dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi conţinutul Deciziunii nr. 39.686/08.07.1943 a Consiliului de Miniştri sunt suficiente pentru a susţine teza conform căreia reclamanta a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate, instanţa de contencios administrativ reţine că în sprijinul tezei evocate sunt şi aspectele ce rezultă din corespondenţa administrativă purtată în anul 1943 între autorităţile statului din acea perioadă şi între aceste autorităţi şi Comunitatea Evreiască din Iaşi cu ocazia întreprinderii măsurilor necesare în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor actului normativ evocat”, au reţinut magistraţii Curţii de Apel.

Dimpotrivă, reprezentanţii CSR nu arătaseră ce acte ar fi lipsit din dosarul depus de Fundaţia „Caritatea” şi nu dovediseră în vreun fel că au solicitat completarea acestuia. Ca urmare, judecătorii au dispus anularea deciziei de respingere a cererii de retrocedare, obligând CSR la acordarea de despăgubiri pentru cimitir, avându-se în vedere faptul că restituirea în natură nu mai este posibilă. Magistraţii Curţii de Apel au dispus şi ca CSR să plătească cheltuielile de judecată, în sumă de 10.000 lei. Sentinţa Curţii de Apel a fost contestată de CSR, dosarul intrând ieri pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.