Suntem cum gândim

Există adevăruri evidente care sunt neglijate tocmai din acest considerent, că sunt de la sine înţelese. Cu toate acestea ele ajung să fie scăpate aproape cu totul din vedere, ca un membru al familiei foarte apropiat de existenţa căruia nu îţi dai seama decât poate în momentul când eşti pe cale să îl pierzi.

Unul dintre aceste adevăruri este acela că felul cum gândeşti determină felul în care trăieşti. Se poate ajunge la multe idei adiacente de aici, cum ar fi aceea că haina face pe om, sau banii, averea, serviciul, funcţia, tradiţia, soţia etc. Dar toate acestea sunt de fapt determinate de mintea ta, de cum ţi-ai făcut obiceiul să legi ideile între ele pentru a ajunge la o soluţie/concluzie. Mintea este cea care determină, în fond şi la urma urmei, dacă eşti sănătos ori bolnav, fericit sau nu, mulţumit sau nu de tot ce e în jurul tău, bogat ori sărac. Ba chiar mintea determină dacă eşti femeie sau bărbat, bătrân sau tânăr, norocos ori ghinionist, frumos sau urât, înţelept sau necumpătat. Tot ceea ce eşti izvorăşte de fapt din capul tău. Nimic nu este la întâmplare. Până şi accidentele, întâmplările neprevăzute au drept cauză primă felul în care ţi-ai organizat viaţa, printr-un şir neîntrerupt cauză-efect.

Când priveşti casa cuiva vezi de fapt felul cum crede el că îşi organizează lucrurile, când vezi ce sau cum mănâncă, îţi dai seama ce crede el despre hrană, când îl vezi cum se îmbracă, afli părerea lui despre lumea din exterior şi ceilalţi oameni, când îl auzi cum vorbeşte, îi citeşti de fapt gândurile nespuse, îi desluşeşti procesul gândirii. Ocupaţia cuiva trimite la ce crede el despre societatea în care tot el a ales să trăiască ş.a.m.d. Absolut tot ce face un om arată în realitate mintea sa, spiritul său, felul cum vede lumea înconjurătoare. Trebuie numai să realizezi acest lucru. Nimic nu este de neglijat la el, totul poate fi analizat, interpretat şi pus la locul lui.

Sunt atâtea aspecte care caracterizează un om prin prisma minţii lui, că s-ar putea scrie tone de cărţi, de aceea e important să se descopere doar plusurile lui, acelea pe care el le-a considerat cu adevărat importante. Restul sunt înşelătoare. Pentru că timpul unui om şi spaţiul în care se desfăşoară acesta sunt finite, prin urmare nu poate să fie foarte bun în toate domeniile, pe toate planurile, de aceea el alege conform structurii sale, doar anumite laturi ale vieţii pe care să le studieze mai profund, pe care să le respecte, să le considere cu adevărat valoroase.

Astfel, mulţi petrec timp îndelungat în faţa oglinzii pentru a arăta celorlalţi, când ies în lume, o imagine de om îngrijit, frumos îmbrăcat, cu un aspect fizic plăcut, atrăgător. Multe femei petrec o bună parte din viaţă cu asemenea îndeletniciri pentru că s-au convins pe sine că acest aspect contează şi merită să se dedice lui. Unele exagerează considerându-l cel mai important lucru dintre toate, altele îl neglijează aproape complet. Diferenţa? Felul cum gândesc.

Alţii se dedică aproape total muncii, neglijând familia, prietenii, viaţa personală. Vor reuşi probabil să aibă succes, să inventeze lucruri, să facă lumea mai bună, să strângă tone de bani, să contribuie la dezvoltarea omenirii, dar viaţa lor ca individ va fi cu totul în plan secund. Şi tot mintea lor a luat acea decizie, nu părinţii, prietenii, profesorii.

Einstein sau Kant sunt daţi mereu drept exemple de oameni foarte inteligenţi, iar acest lucru nu este sub nicio formă pus la îndoială. Dar sunt bine cunoscute minusurile lor majore din plan personal. Einstein, pe lângă faptul că nu prea îi păsa de cum arăta fizic, părul lui mereu vâlvoi şi nearanjat fiind doar unul dintre aspecte, sunt celebre momentele sale de rătăcire în spaţii altele decât cele familiare şi nepriceperea totală în alte domenii banale. Kant nu a fost niciodată căsătorit, ba chiar nu prea a avut de-a face cu doamnele, considerând relaţiile amoroase doar ca un fel de contract între parteneri pentru a-şi folosi reciproc organele sexuale… Şi totuşi posteritatea nu îi judecă pe cei doi după aceste din urmă lipsuri, ci după marile lor calităţi, acelea pe care ei le-au ales drept căi de urmat.

Fiecare om, ghidat de propria minte, îşi alege doar o parte dintre multiplele aspecte ale vieţii pe care să îşi concentreze atenţia. Kant s-a concentrat doar pe filosofie şi rigoare a gândirii raţionale, neglijând aproape complet pe toate celelalte, Einstein doar pe fizică, iar restul românilor de azi, pe făcut bani cu orice preţ şi achiziţionat cât mai multe obiecte cu care să se laude vecinilor şi pe care să le depoziteze în magazie…

Apropo de Einstein, am cunoscut un profesor de fizică, prieten de familie, a cărui maşină, o Dacia veche, mergea printr-un miracol, aproape niciunul din ceasurile de bord nefuncţionând, iar restul comenzilor fiind serios afectate. Un alt prieten, tot fizician, a avut norocul să îmi împrumute la un moment dat maşina ca să constat cu surprindere că era aproape total golită de ulei de motor. Nu mai schimbase respectivul consumabil de câţiva ani… Deci e adevărat că fizica dăunează grav preocupării faţă de restul lucrurilor din jur…

Am aproape zilnic câte o mică ciondăneală cu soţia care îmi reproşează că nu îmi aranjez patul cum trebuie. Eu doar împăturesc pilota, apoi arunc deasupra cuvertura. Ea mereu mi-l strică de tot şi îl face din nou pentru a mai aranja doar câte un pic colţurile. Pentru ea e mai important acest aspect decât acela de a folosi timpul respectiv pentru altceva. La fel cu vasele ori tacâmurile care trebuie aranjate frumos în locaşurile lor şi nu claie peste grămadă… Nu contează că în scurt timp vor fi de-a valma folosite de copii şi trimise din nou la spălat când procesul întreg se reia. Rufele sunt trimise la spălat după o singură purtare, sau chiar niciuna, dacă au stat prea mult lângă cele murdare sau în preajma lor, ori au fost murdărite „moral”, casa fiind plină în permanenţă de grămezi de rufe pregătite de spălat ori teancuri de haine curate care urmează a fi călcate şi rearanjate în dulapuri… Dar nu ratează niciun moment să se plângă, harnica mea soţie, că nu are timp suficient pentru altceva, că e întotdeauna sufocată de treburi. Cine e de vină? Noi toţi, ceilalţi!…

Aproape în toate cazurile nu dăm vina pe mintea noastră pentru neajunsuri, ci pe altcineva, pe context, pe lumea exterioară. O lume rea, imperfectă, care ne vrea răul, care e mereu împotriva noastră, ne mănâncă timpul, spaţiul, care nu e niciodată de partea noastră.

Ideile acestea pot fi extrapolate la nivel de societate, de popor. Minţile care convieţuiesc în acelaşi loc, după aceleaşi obiceiuri, gândesc la fel, ajung să aibă acelaşi sistem de valori, aceleaşi apucături. Comunităţile sunt tot un fel de indivizi. Fiecare popor crede în ceva anume şi îşi concentrează atenţia în direcţia respectivă. Unele caută împlinirea materială, altele pe cea spirituală, unele cultivă munca, ordinea şi curăţenia, altele relaxarea, plăcerea şi indiferenţa, unele vor linişte şi pace, altele putere şi autoritate asupra altor popoare, unele cultivă mândria naţională atât de mult, încât sunt în stare să facă orice pentru ea, altele sunt deschise la orice este nou. Nu vei găsi niciodată pe toate la un loc, doar unele vor fi în prim plan. Şi pornesc de la mentalitate, de la felul cum gândeşte omul.

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video