Şuţ specializat pe furturi din rucsac pe stradă, prins şi introdus în arest

vineri, 14 ianuarie 2022, 02:50
1 MIN
 Şuţ specializat pe furturi din rucsac pe stradă, prins şi introdus în arest

Un hoţ care fura de la trecătorii de pe stradă a fost prins de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale. Hoţul are vârsta de 24 de ani, şi va sta cel puţin 24 de ore după gratii. 

“La data de 12 ianuarie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 24 de ani bănuit de furt calificat şi tentativă de furt. În urma investigaţiilor efectuate s-a constatat faptul că în seara de 30 decembrie 2021, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iaşi, acesta ar fi sustras portofelul unei tinere, din rucsac, iar la data de 12 ianuarie acesta ar fi încercat să îi sustragă bunuri din rucsac unei alte tinere”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii