Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani

joi, 30 iunie 2022, 01:50
3 MIN
 Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân  de 90 de ani

Un tânăr ar putea rămâne după gratii până aproape de pensie după o crimă care i-a oripilat până și pe judecători. Magistrații Tribunalului au pronunțat o sentință deosebit de severă împotriva lui Gabriel Roman, care a ucis toamna trecută un bătrân, pentru a-l jefui. Tânărul a primit pedeapsa maximă prevăzută de Codul Penal atât pentru omor, cât și pentru tâlhărie. Eforturile avocatului din oficiu, de a obține o încadrare juridică ce ar fi dus la o pedeapsă mai ușoară, au fost inutile.

Faptele de care este acuzat Roman s-au petrecut la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. Pe fondul consumului de alcool, tânărul ar fi hotărât să-l jefuiască pe M.D., un bătrân de aproape 90 de ani din Mogoşeşti. Acesta locuia singur, într-o casă situată la marginea satului. Roman a aşteptat ca bătrânul să se culce şi să adoarmă, înainte de a intra în casă. Totuşi, tânărul pare să se fi grăbit, el fiind surprins de bătrân în timp ce căuta banii păstraţi de acesta în casă. Roman şi-a atacat victima, întâi lovind-o cu pumnii şi cu picioarele. Apoi s-a urcat cu picioarele pe corpul bătrânului, după care l-a sugrumat. La autopsie au fost identificate mai multe fracturi costale, ruptura cartilajului tiroid, ca și o fractură a coloanei vertebrale. Tânărul a părăsit locuinţa lui M.D. cu 20.000 de lei, bani ţinuţi în casă de bătrân. Ucigaşul a fost prins după mai puţin de o săptămână. După comiterea crimei, tânărul plecase la Braşov, pentru a se distra cu banii furaţi.

Roman a fost trimis în judecată pentru omor și tâlhărie calificată, prima faptă fiind pedepsită cu închisoarea pe un termen de până la 20 de ani, iar a doua, cu detenția de până la 10 ani. În timpul procesului, procurorii au cerut schimbarea încadrării juridice în omor calificat, justificat prin cruzimea cu care acționase tânărul, ca și de faptul că crima fusese motivată de jaf. De cealaltă parte, avocatul lui Roman a solicitat judecarea doar pentru tâlhărie urmată de moartea victimei. Tânărul declarase că atunci când părăsise locuința lui M.D., bătrânul încă trăia, deci nu putea fi vorba de omor. Avocatul a adus în susținerea solicitării și faptul că victima era dezbrăcată, ceea ce sugera că ar fi supraviețuit și încerca să se schimbe, pentru a pleca după ajutor. Declarația lui Roman nu a fost acceptată însă ca reală, fiind aprobată în schimb solicitarea procurorilor.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunal au solicitat instanței aplicarea pedepsei cu închisoarea pe viață. Judecătorii nu au fost de acord, luând în calcul vârsta criminalului, optând însă pentru o pedeapsă severă. Roman a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat și la alți 10 ani pentru tâlhărie calificată. Prin contopirea celor două pedepse, a rezultat o condamnare finală la 28 de ani și 4 luni de detenție. El va trebui să returneze totodată cei 20.000 de lei jefuiți de la victima sa. Judecătorii nu au stabilit plata unor daune morale ori materiale, întrucât rudele bătrânului nu s-au constituit părți civile. Sentința a fost pronunțată marți, putând fi schimbată în apel.

Comentarii