După acel atac de panică (nu am murit, că altfel nu mai scriam aici) mi-am dat seama că mă deranjează ceva în urechea stângă. Era un zgomot cvasicontinuu, ca un fâșâit care izvora din interiorul urechii. Când eram concentrat pe anumite activități parcă nu-l remarcam, dar când stăteam în liniște devenea tot mai pregnant și mă sâcâia. Am stat cu el, sperând că va trece. În perioadele mai stresante era tot mai puternic. În perioadele de armonie deplină nu dispărea niciodată. Am stat cu el mai bine de zece ani, iar calitatea vieții mele a scăzut dramatic.

 

Să trăiești cu tinitusul poate însemna predare, dar asta nu echivalează cu atingerea unui prag în care nu te mai deranjează. Pur și simplu capitulezi, plin de frustrare. Adevărul e că nu poți face nimic. Îmi pare tare rău să te dezamăgesc. Sunt în aceeași tabără tristă”, scria pe blogul său, la începutul lunii februarie, dr. Vasi Rădulescu.

 

Prof. Univ. Dr. Dan Mârțu, medic primar ORL: ”Tinitusul este definit ca perceperea constientă a unei senzații auditive în absența unui stimul extern corespondent. Senzația auditivă  poate fi de șuierat, bâzâit, zumzet, vâjâit, sunet continuu cu o frecvență înaltă sau joasă.  Uneori tinitusul poate fi pulsatil sau ritmic. Mai rar sunetele pot fi mai complexe precum muzica sau voci, dar cu o percepție indistinctă (nu pot fi înțelese), ceea ce le diferențiază de halucinațiile auditive. Tinitusul poate fi permanent sau tranzitoriu, poate să aibă aceeași intensitate sau aceasta să fie variabilă în timp.

Tinitusul poate să fie unilateral sau bilateral; să apară inițial doar la o ureche pentru ca, ulterior, să afecteze și cealaltă ureche. De reținut că cel unilateral poate fi mai periculos. Tinitusul este perceput de obicei în ureche dar  poate fi perceput în cap sau chiar în afara corpului.

 

Sunetul poate fi subiectiv și, în acest caz, este auzit doar de persoana respectivă sau poate fi obiectiv, situație mult mai rară, când poate fi auzit și de altcineva prin apropierea de urechea afectată.

 

Tinitusul mai este cunoscul și sub denumirea de acufene și este o suferință relativ frecventă, între  10 și 15% din oameni acuză această problemă.

În funcție de intensitatea și durata în timp, tinitusul poate să fie doar ușor deranjant sau să reprezinte o problemă extrem de serioasă cu grave repercursiuni asupra persoanei respective.

 

Cauzele care pot provoca tinitusul sunt diverse. Își poate avea originea la nivelul urechii externe fiind provocat de un dop de cerumen (ceară), sau la nivelul urechii medii și interne, în afecțiunile inflamatorii (otită medie, otomastoidită, labirintită), iar în acest caz este pulsatil, în hipoacuzia neurosenzorială, în otospongioză, în boala Meniere, sau în afecțiuni ale mușchilor de la nivelul urechii medii, care, prin contracția lor, provoacă tinitus și, în aceste cazuri, uneori, sunetul se poate obiectiva fiind auzit și de o altă persoană dacă își apropie urechea de urechea celui care acuză acufene. 

 

Traumatismele la nivelul capului sau disfuncții ale articulației temporo-mandibulare pot provoca, de asemenea, tinitus.

 

Tinitusul poate avea o cauză neurologică în meningite, migrene, scleroză multiplă, epilepsie sau  reumatologică, în artrita reumatoidă. Bolile endocrine pot determina apariția acestui simptom, precum diabetul, hipotiroidia, hiperinsulinemia sau unele boli auto imune de tipul lupus eritematos, scleroză sistemică.

Tinitusul mai poate fi provocat și de tumori, de obicei tumori ale nervului acustico vestibular și, în acest caz, este unilateral, fiind perceput în urechea de partea tumorii.

 

Tulburările vasculare precum hipertensiunea sau existența de comunicări anormale între vasele cerebrale (șunturi ) pot fi la originea tinitusului. 

Trebuie menționat că tinitusul poate fi determinat și de unele medicamente precum salicilații, chinina, aminoglicozidele, unele antibiotice, sau de deficitul de vitamina B (thiamina).

 

Tinitusul poate fi însoțit și de alte simptome, precum senzație de amețeală, cefalee, vertij, stare de rău, simptome care uneori ajută la diagnosticarea afecțiunii care produce tinitusul. De exemplu, dacă este însoțit de o scurgere auriculară purulentă este în cauză o afecțiune a urechii medii (otita). Dacă este însoțit de amețeală și de scăderea auzului poate să fie provocat de boala Meniere, sau de o tumoră, sau de multe alte afecțiuni care necesită examene complementare și, de aceea, rolul medicului specialist este esențial în diagnostic.  

 

Nu există nici un test obiectiv pentru evidențierea tinitusului, diagnosticul se pune pe baza istoricului medical și a evaluării efectului acestuia asupra pacientului.

 

Discuția cu pacientul, va fi urmată de examenul clinic. Se va insista asupra factorilor de risc reprezentați de expunerea la zgomot în cazul celor care lucrează în industrii cu această noxă (fabrici, cântăreți), la cei ce participă la trageri cu arme de foc (domeniul militar) etc. Alți factori de risc sunt reprezentați de hipertensiunea arterială, ateroscleroza, probleme cardiace, fumat, vârsta înaintată, traumatisme. 

 

Între neplăcerile provocate de tinitus se menționează tulburările de somn, anxietatea, tulburările de concentrare și de memorie, refuzul de a merge la evenimente muzicale din cauza  disconfortului provocat de zgomotul din ureche, oboseala, iritabilitatea, stresul, izolarea socială. Acestea sunt cu atât mai accentuate cu cât tinitusul este mai intens sau devine permanent. Se citează chiar cazuri de suicid din cauza tinitusului.

 

Înainte de a discuta despre tratament, este bine de știut care sunt măsurile care pot preveni apariția tinitusului. Recomandările se referă la un stil de viață sănătos, cu evitarea zgomotului, a fumatului, alcoolului, cafelei în exces. Se recomandă controlul tensiunii arteriale, exercițiile fizice, plimbarea în natură, o alimentație sănătoasă. 

 

Tratamentul este de succes când cauza care provoacă afecțiunea este depistată, și poate fi tratată, dar este dificil sau cu rezultate îndoielnice, în celelalte cazuri. În cazul afecțiunilor inflamatorii ale urechii, tratarea acestora duce la dispariția sunetului auricular. De tratament de specialitate beneficiază și afecțiunile neurologice, endocrine, reumatologice, hipertensiunea arterială, sau alte afecțiuni ce pot produce tinitus. Tratamentul poate fi chirurgical, în caz de otospongioză sau tumori ale nervului acusticovestibular sau pentru corectarea unor șunturi vasculare. 

 

Rămân însă o serie de cazuri la care se propun diferite variante terapeutice cu rezultate mai mult sau mai puțin favorabile. 

 

Medicația propusă, în general, nu și-a dovedit eficacitatea decât în mică măsură. Amintim folosirea de injecții intravenoase cu lidocaină, medicamente pentru îmbunătățirea microcirculației, antispastice, anticonvulsivante.  

 

Un capitol separat se referă la  pacienții cu hipoacuzie neurosenzorială profundă bilaterală. 80% dintre aceștia acuză și tinitus extrem de supărător. Dacă pentru acești pacienți se practică operația de implant cochlear, pentru recuperarea auditivă, la marea majoritate a pacienților implantați tinitusul dispare. 

Dat fiind multitudinea de cauze ce pot determina apariția tinitusului, nu întotdeauna se poate preciza originea și natura afecțiunii primare și, deci, nu se poate face un tratament etiologic care să ducă la  dispariția zgomotului.  

 

S-a observat existența la unii pacienți ce prezentau tinitus a unei activități neurologice înalte în unele zone din creier și pentru acestia a fost încercată stimularea magnetică transcraniană, dar rezultatele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. 

 

Se poate încerca atunci mascarea sa prin diferite mijloace precum folosirea unui sunet (alb) emis continuu în ureche sau să se asculte muzică la cască, în special în perioada premergătoare somnului, pentru a putea adormi.

 

Între alte tratamente, a mai fost propusă folosirea unui sunet de bandă largă care să acopere tinitusul sau terapii antistres CBT (Cognitive Behavioral Therapy). Aceasta îmbină terapii prin sunet cu tratament antistres condus de un psiholog.

 

În 1980, Pavel Jastreboff  introduce așa numita terapie TRT (Tinitus Retraining Therapy) care se bazează pe principiul inducerii în creier a unui focar de stimulare care să prevaleze față de cel reprezentat de tinitus. Metoda ar putea avea șanse de succes în unele cazuri. Tratamentul presupune participarea unui psiholog și se face sub îndrumarea acestuia. În lipsa acestuia, persoana care este dispusă să încerce acest tratament o poate încerca singur, cu condiția să aibă o voință și o determinare puternică. Pentru aceasta, este necesar ca persoana să se izoleze într-o cameră lipsită de orice stimul sonor sau luminos și să se concentreze intens asupra unui text (poezie, rugăciune) la care să se gândească intens la esența textului, desprinzându-se de realitatea înconjurătoare, și să-l repete de zeci de ori, zile și săptămâni. După multiple încercări, cu condiția de a respecta întocmai indicațiile, persoana poate constata dispariția senzației de sunet din ureche.

 

În concluzie, desi i s-au consacrat numeroase studii și a fost și este intens dezbătut de cei ce se ocupă de acest domeniu, tinitusul rămâne o enigmă științifică și clinică.

 

Tinitusul poate să fie o problemă minoră, când prin intensitate și durată pasageră nu deranjează, dar poate fi o problemă majoră când îți face viața imposibilă.

 

Recomandarea este consultul medical la un specialist în acest domeniu care, după un examen clinic și uneori explorări paraclinice complexe, poate decide de la o simplă rețetă, la o intervenție chirurgicală (în cazul unor tumori sau șunturi vasculare) sau doar să se ofere sfaturi”.