Trei traficanţi vindeau heroină amestecată cu paracetamol, la jumătate de preţ. Duceau dozele în gură

vineri, 26 ianuarie 2024, 02:50
3 MIN
 Trei traficanţi vindeau heroină amestecată cu paracetamol, la jumătate de preţ. Duceau dozele în gură

Trei traficanţi de droguri au încercat să cucerească piaţa locală vânzându-şi marfa la mai puţin de jumătate din preţul obişnuit. Pentru ca profitul să nu se micşoreze, heroina furnizată clienţilor era însă „înmulţită” cu paracetamol. În pofida măsurilor ingenioase de protecţie adoptate, traficanţii au fost prinşi după doar o lună de activitate.

 

Poliţiştii Biroului de Combatere a Crimei Organizate au aflat de preocupările lui Remus Tănase şi ale iubitei sale, Nicoleta Bianca Haidu, pe 23 februarie anul trecut. Cei doi se ocupau de vânzarea de heroină. Profiturile erau imense. Dacă în Ferentari, locul predilect de aprovizionare a traficanţilor ieşeni, o doză de 0,05 grame se vinde cu 15 lei, la Iaşi o doză de heroină poate ajunge la 70-100 de lei. Pentru cei doi, profiturile erau şi mai mari, întrucât heroina era amestecată cu cafeină şi paracetamol. În cantităţi mari, traficanţii vând heroina la Iaşi cu 7-800 lei/gram. Tănase şi Haidu o vindeau cu 300 de lei. Prin „înmulţirea” heroinei, se obţineau cantităţi mai mari, dar de o calitate inferioară. Din datele strânse de anchetatori nu se poate calcula profitul exact al afacerii derulate de cei doi. Sursa de aprovizionare nu era Ferentariul, ci probabil Timişoara. În plus, proporţia de paracetamol din heroina vândută nu a fost determinată. Pe anchetatori i-a interesat să demonstreze că cei doi vindeau droguri, nu calitatea „mărfii”.

Cei doi traficanţi aveau închiriate permanent cel puţin două apartamente în Iaşi. Unul dintre ele era folosit ca depozit, de unde traficanţii aduceau în apartamentul destinat distribuţiei doar cantităţi mici de drog. În cazul unei percheziţii, pierderile ar fi fost minime şi, cu puţin noroc, încadrarea juridică ar fi fost doar de deţinere de droguri spre consum propriu, nu de trafic. Pentru a se aproviziona, clienţii îl sunau pe Tănase. Se întâlneau însă cu Haidu, care aducea drogurile ascunse în gură. Cei doi îşi schimbau des telefoanele, dar şi apartamentele. În decurs de mai puţin de o lună, ei s-au mutat de cel puţin patru ori.

La scurt timp după începerea activităţii, cei doi l-au cooptat şi pe Marian Ciobotariu. Consumator de droguri şi dependent de heroină, acesta a fost iniţial client, dar ulterior a fost folosit şi în activitatea de distribuţie şi de strângere a banilor.

Traficanţii vindeau mai ales persoanelor cunoscute, preferând vânzări dese către un număr redus de clienţi siguri, decât vânzări mai rare către mai mulţi clienţi. Unul dintre clienţi a cumpărat de 30 de ori heroină în mai puţin de o lună, plătind în total aproximativ 1.000 de euro. Cu toate măsurile de precauţie luate, afacerea a funcţionat doar trei săptămâni. În trei rânduri, investigatori sub acoperire au cumpărat heroină de la traficanţi, achiziţiile devenind probe la dosar. Pe 14 martie, au fost organizate percheziţiile, în urma cărora au fost găsite 11,75 grame de heroină şi 1,66 grame de cannabis. A fost suficient pentru ca la sfârşitul lunii mai, cei trei să fie trimişi în judecată.

Stabilirea vinovăţiei traficanţilor nu a fost o problemă pentru magistraţii Tribunalului. De altfel, chiar inculpaţii au preferat să-şi mărturisească vina, pentru a obţine pedepse mai mici. Tănase a fost condamnat la 5 ani şi o lună de închisoare, „bonusul” de o lună fiind aplicat pentru cannabisul considerat a fi destinat consumului propriu. Haidu a primit o pedeapsă de 3 ani de detenţie, iar Ciobotariu a fost condamnat la 2 ani şi 10 luni de detenţie. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată în faţa Curţii de Apel.

Comentarii