Trenul Iași Dorohoi a intrat într-o mașină plină cu tineri. O tânără și o adolescentă, la spital

luni, 01 aprilie 2024, 11:55
1 MIN
 Trenul Iași Dorohoi a intrat într-o mașină plină cu tineri. O tânără și o adolescentă, la spital

Două tinere, în vârstă de 16, respectiv 19 ani, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost izbită de trenul Dorohoi – Iași. Accidentul a avut loc duminică seara, în comuna Albești, în apropierea haltei Zlătunoaia.

 În urma unui apel la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. În autoturism se aflau trei persoane, iar în urma evaluării la fața locului, două dintre acestea au fost preluate pentru a fi transportate la spital (o adolescentă de 16 ani și o tânără de 19 ani).

Din cauza rănilor suferite, pentru tânăra de 19 ani a fost solicitat în întâmpinare echipajul de Terapie Intensiva Mobila SMURD. Șoferul, un tânăr de 23 de ani, a refuzat transportul la spital. După evaluarea celor 47 de persoane aflate în tren (45 călători, 1 mecanic conductor și șeful de tren), s-a constatat ca niciuna nu a avut de suferit în urma impactului. Pompierii au intervenit și pentru a preveni pericolul izbucnirii unui incendiu.

Sursa: monitorulbt

Comentarii