Un caz de-ţi pui mâinile-n cap. Căsătoria a durat doar 6 ani, dezbaterea moştenirii nu s-a terminat nici în 8 ani

Dezbaterile în jurul casei au fost prilejuite de felul şi momentul în care aceasta a fost cumpărată. D.A. şi N.B. au trăit împreună din 1989. În 1993, bărbatul, D.A., şi-a cumpărat un apartament, acesta fiind trecut doar pe numele lui. În 1997, cei doi s-au căsătorit, dar căsnicia nu a durat mult. În 2003, femeia a plecat. Rămas singur, D.A. şi-a vândut apartamentul contra sumei de 100 milioane lei, menţionând în cuprinsul actului că este necăsătorit. O lună mai târziu, şi-a cumpărat cu 50 milioane lei o casă de trei camere, cu 1.500 mp de grădină în jur, în Chipereşti, comuna Ţuţora. Divorţul de N.B. a fost pronunţat abia un an mai târziu, în 2004, iar de aici aveau să plece toate neînţelegerile.

În 2015, D.A. a murit. La dezbaterea moştenirii s-a prezentat şi N.B., ca fostă soţie. Acesteia i-a fost atribuită o cotă de jumătate din moştenirea reprezentată de casă şi acareturi, notarul constatând că bunurile fuseseră cumpărate în timpul căsătoriei cu D.A. Unul dintre fiii acestuia, F.M.A., nu a acceptat însă această soluţie şi s-a adresat instanţei. Aici, el a invocat că fosta soţie a tatălui său nu avusese nicio contribuţie în cumpărarea casei. Prin urmare, nu i se cuvenea nimic.

Conform legii, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune. Sunt însă considerate bunuri proprii ale fiecărui soţ cele dobândite înainte de încheierea căsătoriei sau cele dobândite prin moştenire, legat sau donaţie, ca şi premiile, recompensele, manuscrisele, proiectele artistice ori inovaţiile. Din aceste prevederi legale, judecătorii au trebuit să stabilească drepturile la moştenire ale urmaşilor lui D.A.

Magistraţii Judecătoriei au început cu apartamentul lui D.A. Acesta fusese cumpărat înaintea căsătoriei, deci era bun propriu. Faptul că la acea dată se afla deja într-o relaţie de concubinaj cu N.B. nu avea relevanţă, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare fusese întocmit doar pe numele lui. D.A. vânduse ulterior apartamentul şi cumpărase aproape imediat casa din Chipereşti. Timpul scurt trecut între vânzarea apartamentului şi cumpărarea casei ducea la concluzia că banii necesari erau cei obţinuţi de pe urma locuinţei din Iaşi. N.B. nu dovedise în niciun fel că banii plătiţi pentru casa din Ţuţora ar fi provenit din alte surse. Faptul că tranzacţiile se făcuseră în timpul căsătoriei cu N.B. nu avea importanţă, câtă vreme era vorba de vânzarea unui bun propriu şi de folosirea banilor rezultaţi din aceasta.

Magistraţii Judecătoriei au decis anularea certificatului de moştenitor prin care N.B. dobândea jumătate din bunurile fostului său soţ. Sentinţa a fost contestată de N.B., dosarul intrând pe rolul Tribunalului.