Un dialog la Putna

sâmbătă, 21 august 2021, 01:51
1 MIN
 Un dialog la Putna

În 2018, am acordat un interviu revistei "Cuvinte către tineri", publicaţie editată anual de Mănăstirea Putna. Evenimentul de acum o săptămână, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la marea serbare a românilor de pretutindeni, mi-a adus aminte de acest dialog. Reiau şi aici câteva dintre gândurile exprimate atunci, pe care le consider de actualitate.

***

– În afara celor câteva ore petrecute săptămânal în biserică, ce mod de vieţuire trebuie să aibă un creştin?

– E clar că nu trebuie să fim creştini de duminică, ci de fiecare zi. E nevoie să înţelegem pe viu şi să credem cuvântul Domnului: "fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15, 5). Să ne scuturăm de această iluzie, că am fi cineva, că am face şi am drege… Să nu ne mai facem planuri sau să ne amăgim că va veni o vreme când ne vom pocăi. Acum, doar acum, în clipa de faţă e momentul în care-L putem dobândi pe Dumnezeu. Dar, ca să-I facem loc în viaţa noastră, trebuie să fim oneşti şi să recunoaştem că suntem pierduţi, stăpâniţi de patimi, lipsiţi de orice virtute. E un început de smerenie, dar fără această încercare de lepădare de sine nu facem loc harului lucrător al Domnului. E nevoie să facem din viaţa noastră rugăciune. Tot ceea ce trăim sau ni se întâmplă, bun sau rău, nu este altceva decât un minunat prilej de a-L chema pe Dumnezeu, de a-L lăsa să vină în viaţa noastră, aşa cum arată ea la acest moment. În ceea ce priveşte implicarea în diferite activităţi – un creştin poate să facă orice, inclusiv politică. Dar contează în ce duh o face. Dacă facem compromisuri, dacă pierdem sau nu dobândim pacea inimii printr-o anume lucrare, oricare ar fi ea, atunci mai bine să nu o facem.

– Cum vedeţi rezolvarea tensiunii dintre dezvoltarea prin egocentrism, promovată în diferite sisteme de dezvoltare personală şi stimulată din cauza competiţiei economice, şi chemarea spre smerenie faţă de aproapele?

– Aşa este, "dezvoltarea personală" este, de fapt, o cultivare a omului ce devine, astfel, centrul propriei sale vieţi. Deci nu Dumnezeu e ţinta, ci propriile aspiraţii. Dar lucrurile încep să se mai schimbe şi în acest domeniu. Pe de o parte, sunt tot mai multe cercetări care arată că modul altruist de a lucra, jertfelnicia, grija pentru celălalt aduc o mai mare eficienţă în lucrarea unei firme decât cultivarea unei competiţii dure între angajaţi. Pe de altă parte, cunosc "pescari de oameni" care utilizează ca nadă unele elemente din sfera dezvoltării personale pentru a convinge subiectul apoi că adevărata edificare personală, suprema "dezvoltare", este îndumnezeirea. Aşa că, să fim optimişti. Lucrarea care nu este de la Dumnezeu, ci de la oameni, va pieri – vorba înţeleptului rabin Gamaliel (v. Faptele Apostolilor 5, 38-39).

– Ce factori sau atitudini declanşează şi întreţin stările de stres, depresie, frică, nelinişte? Cum să le depăşim?

– Văd ca principală cauză faptul că nu cunoaştem sau nu credem în iubirea lui Dumnezeu, nu lăsăm pronia divină să ne cerceteze mintea şi inima. Dacă ne-am deschide şi am primi dragostea Lui, această dragoste ar alunga sau ar preschimba toate stările noastre negative. Restul "terapiilor" nu sunt decât paliative.

– Ce putem face pentru a fi uniţi în viitor?

– Să înţelegem un lucru esenţial: România nu ar fi întreagă nici dacă ar primi înapoi toate teritoriile pe care le avea la 1918, nici dacă toţi românii răspândiţi prin lumea largă s-ar întoarce acasă. Dacă asta înţelegem prin unire, suntem departe de profunzimile acestui deziderat. România este întreagă doar dacă are conştiinţa comuniunii vii cu cei care au împodobit Cerul cu vieţuirea lor plină de sfinţenie. Asta înseamnă să cultivăm în acest popor conştiinţa istorică – să nu uităm fiii cărui neam suntem, care este specificul nostru şi să ne asumăm strămoşii cu bune şi cu rele – şi să revitalizăm conştiinţa eshatologică – desluşind şi lucrând spre a împlini chemarea ca toţi "să fie una" (Ioan 17, 21) în Hristos. Pe scurt, România nu poate fi întreagă decât dacă este unită cu Dumnezeu. Dacă pe toate celelalte le vom împlini şi vom ajunge să fim uniţi ca neam şi vom fi solidari întru toate cele de pe pământ, dar vom pierde legătura cu România din Cer, adică ne vom depărta de Însuşi Dumnezeu, atunci nimic nu vom folosi. Pericolul cel mai mare acesta este azi ruperea de Dumnezeu. Fărădelegea se lucrează şi prin deşănţata promovare în societatea românească a unor valori şi principii anticreştine, dar şi în interiorul Bisericii, prin cultivarea unui duh de dezbinare şi chiar de schismă. Vom fi mai uniţi pe viitor dacă ne vom aduna împreună în Biserica lui Hristos.

Comentarii