Un furt mărunt, de 30 de lei, comis de un om al străzii a provocat o amplă dezbatere juridică printre magistrați

Lucian P. a fost trimis în judecată în septembrie 2021 pentru furt. Cu un an și jumătate înainte, intrase în magazinul Lidl de pe strada Niciman pentru a fura produse pe care să le vândă ulterior. A băgat sub geacă două parfumuri, în valoare totală de 30 de lei. A fost prins de agentul de pază la ieșire, iar parfumurile au fost recuperate.

Valoarea foarte mică a furtului, simplitatea modului de acțiune, dar și evidenta disproporție dintre prejudiciu și cheltuielile generate de o eventuală punere în executare a unei pedepse i-a făcut pe magistrații Judecătoriei să prefere renunțarea la aplicarea vreuneia. Nici amenda penală nu era o opțiune. Hoțul era un om al străzii, care cel mai probabil n-ar fi putut să o plătească. Una dintre condițiile pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv lipsa unei condamnări anterioare, nu era îndeplinită. Lucian P. mai fusese condamnat o dată, la 5 ani și 4 luni de închisoare, fiind liberat condiționat în 2018, cu 202 zile înainte de termen. Judecătorii au remarcat acest lucru, dar au dat o interpretare mai largă legii, invocând cheltuielile nejustificat de mari în comparație cu periculozitatea infractorului. De altfel, chiar procurorii ar fi putut renunța la urmărirea penală, pentru lipsa interesului public.

În argumentarea lor, magistrații Judecătoriei au invocat și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că „pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune”. A fost menționat și principiul „ultima ratio”, conform căreia pedeapsa trebuie aplicată doar în lipsa altei posibilități de acțiune, fiind necesar un anumit grad de intensitate a atingerii valorilor sociale pentru a o justifica.

Sentința Judecătoriei a fost contestată de procurori. Aceștia au insistat asupra faptului că Lucian P. era recidivist. Acesta era motivul pentru care îl trimiseseră în judecată, chiar dacă nu produsese efectiv nicio pagubă. Ei au cerut aplicarea măcar a unei amenzi penale orientate spre minimul legal, majorat însă cu jumătate, întrucât inculpatul era recidivist.

Înainte de analiza dosarului, magistrații Curții de Apel au constatat că procesul se desfășura în lipsa inculpatului, acesta neputând fi găsit. De altfel, și în primă instanță, dezbaterile avuseseră loc tot în lipsă. Judecătorii au dat dreptate procurorilor, că prima instanță nu avea dreptul să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei. Codul Penal era clar în privința condițiilor necesare pentru această decizie. În schimb, judecătorii Curții de Apel au apreciat că doar cu greu s-ar fi putut vorbi de comiterea unei infracțiuni. „Curtea, raportat la conţinutul concret al faptei, respectiv cuantumul redus al prejudiciului, valoare economică a bunurilor sustrase, care, în cazul în care nu ar fi fost recuperate de persoana vătămată, i-ar fi adus inculpatului un profit nesemnificativ, constată că infracţiunea a adus o atingere irelevantă valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare”, au apreciat judecătorii. Ei au dispus achitarea inculpatului, motivat de faptul că fapta nu există, pentru că atingerea adusă valorilor sociale este nesemnificativă.