Un ieşean a obţinut în instanţă dreptul de a fi tratat cu un medicament scump împotriva cancerului

Cazul lui Iulian C. este similar cu situațiile în care se regăsesc numeroși ieșeni. A fost diagnosticat cu un cancer al căilor biliare intrahepatice, computerul tomograf punând în evidență aparția unor metastaze la nivelul ficatului. Pe 24 iulie, medicul i-a recomandat tratamentul cu o combinație de medicamente, respectiv Durvalumab, Cisplatin și Gemcitabine. Primul dintre ele, Durvalumabul, este autorizat în România doar pentru cancer bronhopulmonar și hepatocelular, ca și pentru cancer de tract biliar. Doar că deținătorul autorizației de punere pe piață nu a cerut Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) evaluarea sa și pentru carcinomul de tract biliar, iar autoritatea română nu și-a bătut capul să includă din oficiu și cancerul de tract biliar printre indicațiile terapeutice aprobate. Ca urmare, medicamentul nu este inclus în lista medicamentelor compensate. Prețul de 10.000 de lei pe flacon este unul pe care Iulian C. nu-și putea permite să-l plătească.

O situație legală care duce la moarte reprezintă o „limitare rezonabilă” a dreptului la viață

Teoretic, situațiile în care medicul curant recomandă un medicament pentru altă boală decât indicațiile terapeutice aprobate trebuiau analizate de o comisie de specialitate constituită la nivelul Ministerului Sănătății. Intenția de înființare a comisiei a fost anunțată încă din 2018, dar a rămas până azi la nivel strict declarativ. Joia trecută, ieșeanul s-a adresat Curții de Apel, cerând emiterea unei ordonanțe președințiale prin care guvernul, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și ANMDM să fie obligate să-i furnizeze medicamentul necesar, în regim de compensare 100% ca și la includerea între indicațiile terapeutice ale medicamentului și a cancerului de tract biliar de care suferă.

De cealaltă parte, reprezentanții instituțiilor din domeniul medical au procedat ca la toate celelalte procese de acest tip, cerând respingerea acțiunii. ANMDM a precizat că suportarea plății contravalorii medicamentelor compensate face parte dintre atribuțiile CNAS, nu ale sale. „Ocrotirea dreptului la viață nu poate fi realizată în afara cadrului legal, care poate impune şi limitări rezonabile ale exerciţiului acelor drepturi care indirect asigură realizarea dreptului la viaţă. Decontarea integrală sau parţială numai a acelor medicamente care sunt autorizate, numai pentru diagnostice care sunt incluse în rezumatul caracteristicilor produsului în urma unor studii clinice şi care sunt prescrise în cadrul unor protocoale aprobate reprezintă o astfel de limitare prevăzută de lege, care urmăreşte un scop legitim – protejarea sistemului naţional de sănătate, şi care nu apare nici disproporţionată în raport cu scopul urmărit”, au arătat reprezentanții ANMDM. Din punctul de vedere al acestora, o situație legală care duce la moarte reprezintă o „limitare rezonabilă” a dreptului la viață.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au invocat că nu se poate cere plata în solidar a costului medicamentului, câtă vreme diversele instituții sanitare nu au reponsabilități egale. Ei au arătat că era de datoria ANMDM să solicite reactualizarea listei medicamentelor compensate. Câtă vreme medicamentul nu se află pe listă pentru tipul de cancer de care suferă Iulian C., bolnavul nu are dreptul să-l primească gratuit. Oricum, plata putea fi făcută doar de CNAS, ca gestionar al bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ministerul neavând astfel de atribuții. La rândul lor, reprezentanții CNAS au afirmat că nu li se poate cere decontarea prețului unui medicament decât pentru indicațiile terapeutice aprobate. Instituția nu putea lua cu de la sine putere decizia de a plăti. „Medicamentul în litigiu pentru indicaţia specificată de reclamant nu a fost contractat de nici un furnizor de medicamente cu nicio casă de asigurări de sănătate. Prin urmare, medicamentul în discuţie a fost prescris reclamantului pe riscul medicului şi al reclamantului”, au afirmat reprezentanții CNAS. În plus, Iulian C. nu făcea dovada că ar fi urmat tratamentul cu Durvalumab, cu rezultate pozitive. Instituția nu putea risca să plătească un medicament care se putea dovedi fără efect.

Judecătorii obligă statul să deconteze medicamentul

În analiza dosarului, magistrații Curții de Apel au remarcat că în procedura de introducere pe lisă a medicamentelor, competențele sunt împărțite între toate cele patru instituții chemate în judecată. Prin urmare, tot ele erau obligate să ia măsura provizorie cerută de Iulian C., respectiv furnizarea gratuită a medicamentului. Reponsabilitatea fiind stabilită, judecătorii nu aveau altceva de făcut decât să verifice dacă erau îndeplinite condițiile pentru emiterea unor ordonanțe președințiale, respectiv urgența, caracterul vremelnic și nejudecarea fondului. Condiția urgenței era evident îndeplinită, dată fiind gravitatea bolii. La fel, caracterul vremelnic, respectiv acordarea medicamentului până la eventuala constituire a comisiei specializate de la nivelul Ministerului Sănătății. Această constituire reprezenta fondul cauzei, de care judecătorii nu aveau să se atingă. „Atât timp cât chiar deținătorul autorizației a prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului indicația terapeutică de carcinom de tract biliare și un medic de specialitate autorizat să desfășoare activitate medicală pe teritoriul statului român a prescris reclamantului acest medicament, care prin efectele lui asupra organismului reclamantului se poate dovedi eficient, redându-i speranța la o viață sănătoasă, apare ca firesc a pretinde din partea autorităților publice pârâte implicarea acestora în evaluarea în timp util a necesității extinderii indicațiilor terapeutice pentru care se acceptă decontarea de către stat a costului tratamentului”, au explicat judecătorii motivul pentru care au admis cererea lui Iulian C. Sentința Curții de Apel poate fi contestată, dar este executorie, cele patru instituții fiind obligate să suporte costul tratamentului.