Un raport al Curţii Europene de Conturi aruncă în aer autostrada Iaşi-Tg. Neamţ

duminică, 28 aprilie 2019, 11:18
2 MIN
 Un raport al Curţii Europene de Conturi aruncă în aer autostrada Iaşi-Tg. Neamţ

Autostrăzile construite în regim de parteneriat public-privat nu sunt gata la timp şi de cele mai multe ori ajung să coste mai mult decât era estimat iniţial. Motivele sunt simple: apelarea la PPP nu rezolvă cu nimic faptul că, de multe ori, proiectele sunt slab pregătite şi bazate pe studii incomplete sau pe estimări mult prea optimiste ale traficului şi ale încasărilor obţinute din taxele plătite de şoferi. 

Acestea sunt câteva dintre concluziile unui raport din 2018 al Curţii Europene de Conturi, care a analizat şase proiecte de autostrăzi realizate prin PPP din Spania, Grecia şi Irlanda. Concluziile auditorilor europeni sunt un avertisment pentru România, care în această perioadă negociază construirea şi operarea autostrăzii Ploieşti-Braşov cu asocierea China Communications Construction Company Ltd (China) şi Makyol Insaat Sanayi Turizm (Turcia) sau a autostrăzii Iaşi-Târgu Neamţ.

Grecia a plătit scump greşelile făcute în derularea proiectelor de parteneriat public-privat. Nici una dintre cele trei autostrăzi construite în PPP şi analizate de auditorii europeni – Moreas, Olympia şi autostrada Greciei Centrale – nu a fost gata la timp. Întârzierile au fost, în medie, de 4 ani. În plus, pentru că pe aceste autostrăzi au circulat mai puţine vehicule decât se estimase iniţial, contribuabilii eleni au fost nevoiţi să suporte costuri suplimentare de peste 1,2 miliarde de euro. Asta în condiţiile în care în urma renegocierii contractelor s-a amânat oricum construirea unor tronsoane importante din toate cele trei şosele de mare viteză.

De exemplu, ca urmare a plăţii din partea statului către concesionari şi a creşterii substanţiale a costurilor financiare, costul total per km al proiectului autostrăzii Greciei Centrale a crescut cu 47%, de la valoarea iniţială de 13,7 milioane de euro la 20,2 milioane de euro per km, în timp ce lungimea tronsonului care trebuia construit a fost redusă cu 55%.

Citiţi materialul integral pe G4MEDIA.ro

Comentarii