Un tânăr de 20 de ani a vrut să jefuiască taximetristul care l-a luat în maşină

A cerut o cursă la Probota, iar pe drum a sărit la bătaie, cerând banii şi lănţişorul şoferului.

vineri, 14 ianuarie 2022, 02:50
1 MIN
 Un tânăr de 20 de ani a vrut să jefuiască taximetristul care l-a luat în maşină

Un tânăr teribilist în vârstă de 20 de ani care a încercat să jefuiască un taximetrist fost băgat după gratii de către poliţişti. Tânărul s-a urcat în jurul orei 18 într-un taxi din zona centrală a Iaşului şi a solicitat o cursă până la Probota, satul Bălteni. 

Prin localitatea Perieni, tânărul a luat la bătaie şoferul de taxi, încercând să-i fure banii şi lănţişorul de aur de la gât. Pentru că şoferul s-a împotrivit, tânărul i-a distrus oglinzile autoturismului şi aparatul de taxat. Poliţiştii l-au băgat pe acesta după gratii pentru 24 de ore.

“Poliţiştii Secţiei 3 Rurală Popricani au identificat un tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. În urma investigaţiilor efectuate s-a constatat faptul că în seara de 8 ianuarie acesta ar fi ameninţat şoferul unui taxi, în scopul de a-i sustrage bunuri, şi în acest sens ar fi produs pagube autoturismului, în momentul în care cei doi ar fi ajuns la destinaţie. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 12 ianuarie tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de către poliţişti, pentru 24 de ore”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

 

 

Comentarii