Un tânăr de 25 de ani a fost înjunghiat de patru ori de un adolescent de 13 ani

duminică, 11 octombrie 2020, 12:56
1 MIN
 Un tânăr de 25 de ani a fost înjunghiat de patru ori de un adolescent de 13 ani

Un tânăr de 25 de ani, din localitatea Tomnatic, judeţul Timiş, a fost atacat de socrul său şi de un băiat de 17 ani, cu parii, iar un adolescent de 13 ani l-a înjunghiat de patru ori. Cei trei atacatori au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţişti.

Potrivit poliţiştilor, tânărul de 25 de ani s-a dus la cumpărături cu naşul său, sâmbătă seara. La întoarcere, pe o stradă din localitatea Tomnatic, cei doi s-au întâlnit cu socrul tânărului care era însoţit de un băiat de 13 ani şi un altul de 17 ani.

Amintindu-şi de o răfuială mai veche, socrul şi băiatul de 17 ani l-au atacat cu parii pe cel de 25 de ani. În timp ce îl loveau, cel de 13 ani a scos un cuţit şi l-a înjunghiat de patru ori. Naşul a fost cel care a sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a cere ajutor.

Bărbatul de 12 de ani a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, în Timişoara, unde a fost operat. Poliţiştii i-au dus la audieri, pe cei trei atacatori, apoi i-au reţinut pentru 24 de ore. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii