Unde, când şi cum puteţi duce aparatele electrocasnice de care nu mai aveţi nevoie. Ce puteţi câştiga făcând aceasta

marți, 27 septembrie 2022, 01:50
4 MIN
 Unde, când şi cum puteţi duce aparatele electrocasnice de care nu mai aveţi nevoie. Ce puteţi câştiga făcând aceasta

Până pe 14 octombrie 2022 se derulează o nouă campanie de colectare a deșeurilor unde ieșenii își pot recicla aparatele electrice și electrocasnicele vechi, nefolositoare. Ieșenii pot alege să-și ducă singuri produsele la unul dintre centrele de colectare din Iași sau pot preda electrocasnicele chemând un curier. Asociaţia ECOarena pune la dispoziție vehicule și curieri pe care îi  poți chema pentru a-ți ridica produsele. 

Comenzile de ridicare de la domiciliu sau sediu de firmă se preiau GRATUIT astfel: zilnic, între orele 9.00-17.00 la numărul 0764.399.399 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei). O altă modalitate de chemare a curierului este prin formularul de comandă on-line de pe site-ul www.ecoarena.ro  sau www.colecteaza.ro.

Cum arată un punct de colectare și ce deșeuri se află acolo?

Am mers ieri la mai multe puncte de colectare pentru a vedea dacă ieșenii reciclează electrocasnicele vechi, cum sunt depozitate acestea și ce deșeuri predomină. Am vizitat patru locații diferite: două centre de cartier, sediul SC Salubris S.A. și la Centrul Permanent de Colectare DEEE IAȘI.

La centrul de colectare permanent am găsit deșeuri aduse de populaţia oraşului. Pe partea stângă a halei sunt depozitate o parte din deșeuri, în special cele de dimensiuni  mari. Şapte frigidere vechi și un motostivuitor arătau „recolta zilelor precedente”. În afara halei, pe partea laterală se aflau câteva mașini de spălat puse pe două rânduri și suprapuse trei câte trei. De la biroul de relaţii publice am aflat că majoritatea oamenilor preferă să trimită produsele prin curier, fie că sunt frigidere, fie că este vorba despre electrocasnice mici cum sunt aspiratoarele sau roboții de bucătărie.

Cu toate astea, au fost oameni care au ales să își aducă frigiderele cu propriu vehicul. În partea dreaptă a biroului se află un sac de aproximativ 2 metri înălțime în care se află electrocasnice mici, predominant aspiratoare. Aparatele electrice și electrocasnicele mici urmează a fi selectate pe categorii la sfârșitul campaniei. Indiferent de cantitatea adusă de deșeuri, ieșenii primesc un singur bilet de tombolă pentru înscrierea în concurs. Cei care aduc electrocasnice mari precum frigidere, mașini de spălat sau aere condiționate primesc totodată și cupoane valorice, mulții dintre aceștia preferând să ia doar cupoanele, în valoare de 30 de lei, renunțând la tombolă. La centrele de cartier din Păcurari și Alexandru cel Bun și la sediul Salubris ieșenii încă nu au adus aparate pentru reciclare.

Între 14 septembrie – 14 octombrie, aparatele electrice stricate sau nefolositoare pot fi aduse la unul dintre punctele de colectare provizorii:

  • Sediul Salubris S.A – Şos. Naţională, nr. 43, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul Permanent de Colectare DEEE Iași – Strada Pompei, nr. 3 (zona Podul de Piatră), deschis luni, miercuri între orele 09.00-18.00, marți, joi, vineri între orele 09.00-17.00 și sâmbăta între orele 09.00 – 13.00.
  • Centrul de cartier Tătărași –  str. Vasile Lupu, nr. 8, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Alexandru cel Bun – str. Tabacului, nr. 1B, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Nicolina – str. Petre Țuțea, nr. 2, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Păcurari – șos. Păcurari, nr. 34, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Frumoasa – bld. Poitiers, nr. 20-22, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00.

Societatea SALUBRIS S.A. împreună cu Primăria Municipiului Iași, Asociația CASUS, ECOarena, Eco Positive, Garda de Mediu Iași, Agenția pentru Protecția Mediului Iași,  Universitatea pentru Științele Vieții "Ion Ionescu de la Brad", Opera Națională Română Iași, Ateneul Național din Iași, Palatul Copiilor Iași, Fabrica de Print, Liceul Tehnologic Petru Poni au sărbătorit pe 14 septembrie 2022 Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice.

Astfel, până pe 14 octombrie 2022 se derulează o nouă campanie de colectare a deșeurilor unde ieșenii își pot recicla aparatele electrice și electrocasnicele vechi, nefolositoare. Totodată, doritorii se înscriu automat la o tombolă prin care pot câștiga diferite premii.

Premiile oferite prin tragere la sorți:

  • 20 x 2 Bilete/câștigător la Ateneul Național din Iași;
  • 10 x 2 Bilete/câștigător la Opera Națională din Iași;
  • 12 x fier de călcat;
  • 7 x coasă electrică;
  • 5 x mașină de găurit
  • 2 x uscător de păr,
  • 2 x cafetieră;
  • 2 x aspirator cu sac.

Tragerea la sorți va avea loc luni, 17 octombrie 2022, ora 12:00, la Centrul Permanent de Colectare DEEE – IAȘI – Strada Pompei nr. 3 (zona Podul de Piatră).

Comentarii