Unde suntem. Schiţe pentru o analiză

I. Capitalism, globalizare, false percepţii şi propagandă – La 1820, 84% din populaţia lumii trăia în sărăcie extremă (avea condiţii de viaţă pe care azi le calificăm fără rezerve ca fiind specifice sărăciei extreme). Astăzi, prin contrast, mai puţin de 10% din populaţia lumii trăieşte în sărăcie extremă.

În 1981, 44% din populaţia lumii trăia în sărăcie absolută (definită de Banca Mondială ca supravieţuire cu mai puţin de 1,9 dolari pe zi la paritatea puterii de cumpărare). Astăzi, mai puţin de 10% din populaţia lumii trăieşte în sărăcie absolută. (În România, sărăcia absolută a fost eradicată în 2008.)

În 1970, 2,2 miliarde de oameni trăiau în sărăcie absolută. În 2015, numărul scăzuse de 3 ori, ajungând la 705 milioane.

Oricum am interpreta datele, fie în procente, fie în cifre absolute, ultimii 200 de ani (şi mai ales ultimii 50 de ani) reprezintă un progres fără precedent în istoria sapienşilor. Evident, capitalismul şi globalizarea nu sunt singura cauză a acestui progres. Lor li se adaugă progresul tehnologic (şi în particular progresul medicinei) şi dezvoltarea de reţele moderne de redistribuţie. Toate cauzele astea luate laolaltă sunt prinse în conceptul de free market welfare state (stat asistenţial cu piaţă liberă). Socialiştii, fasciştii şi o parte dintre conservatori (cei propriu-zis reacţionari, rămaşi ostili atât modernităţii politice cât şi modernităţii economice) – dar nu şi social-democraţii, de exemplu – susţin de cel puţin 100 de ani că viitorul trebuie să fie anticapitalist. În ciuda lor, viitorul s-a încăpăţânat să rămână capitalist şi cu economii din ce în ce mai deschise, iar progresul tehnologic îl va face în cele din urmă postcapitalist. Postcapitalist, nu anticapitalist: diferenţa e fundamentală.

Dar inegalitatea? Din 1975 încoace, inegalitatea de venit la nivel global scade continuu. Da, e în continuare foarte ridicată, dar în continuă scădere de 45 de ani încoace.

II. O vedere dinspre periferie – Dacă vreau o Românie preponderent urbană, cu o democraţie liberală funcţională (ba chiar cu o democraţie liberală avansată) şi cu un free market welfare state, sunt:

– prea de dreapta pentru stânga autohtonă, preponderent socialistă;

– prea de stânga pentru dreapta economică autohtonă, preponderent libertariană/minarhistă;

– prea liberal/progresist pentru conservatorii autohtoni;

– prea modernist pentru tradiţionalişti;

– prea filo-democrat pentru majoritatea care vrea lideri de mână forte sau tehnocraţi (vezi World Values Survey);

– prea cosmopolit/iubitor de străini pentru autohtonişti şi naţionalişti;

– prea orientat către reguli şi proceduri instituţionale pentru majoritatea care personalizează puterea şi judecă aproape exclusiv în termeni de prieten sau duşman.

Şi totuşi, oriunde în Occident aş fi cât se poate de mainstream.

III. O altă perspectivă: PIB pe cap de locuitor – În 1990, PIB-ul României pe cap de locuitor era de 1.680 de dolari. În 2017, era de 10.800 de dolari.

În 1990, PIB-ul Rusiei pe cap de locuitor era de 3.485 de dolari. Cu alte cuvinte, în 1990 Rusia era de două ori mai bogată decât România. Astăzi (adică în 2017), PIB-ul pe cap de locuitor în Rusia e de 10.748 de dolari – adică azi, în termeni de PIB pe cap de locuitor, România a ajuns mai bogată decât Rusia.

În 1990, PIB-ul Turciei pe cap de locuitor era de 2.794 de dolari, semnificativ peste cel al României. Astăzi (2017), e de 10.540 de dolari, sum cel al României.

În 1990, PIB-ul Greciei pe cap de locuitor era de 9.600 de dolari – de 6 ori mai mare decât cel al României. În 2017, era de 18.613 dolari – doar cu mai puţin de 50% mai mare decât cel al României.

Oricât de stupide au fost guvernele noastre din 1990 încoace – şi au fost! – economia României s-a dezvoltat absolut remarcabil în ultimii 27 de ani. Cum deja am depăşit Rusia şi Turcia, dacă nu intervine vreo catastrofă peste 20 de ani România va ajunge peste Grecia şi se va compara cu Spania – şi asta oricât de stupide vor fi guvernele noastre şi aproape exclusiv datorită accederii în UE. Chiar şi aşa, la nivelul din 2017 suntem pe locul 61 din 186 la nivelul PIB-ului pe cap de locuitor, adică am ajuns deja în prima treime.

Adică, şi mai simplu spus, două treimi din statele lumii sunt mai sărace decât România. Spun asta şi pentru socialiştii români şi pentru adepţii locali ai dreptei iliberale. Când două treimi dintre statele lumii sunt mai sărace decât tine, şi când ai reuşit saltul ăsta tocmai prin accederea pe o piaţă comună (vedeţi, prin contrast, rezultatele Rusiei, ale Ucrainei, ale Serbiei sau ale Albaniei), e greu să mai susţii că România ar fi o colonie a cuiva. Sau că România ar fi victima capitalului global.