Ursul i-a smuls degetele și l-a desfigurat. Bărbatul este internat la Iași (UPDATE)

sâmbătă, 24 iulie 2021, 16:35
2 MIN
 Ursul i-a smuls degetele și l-a desfigurat. Bărbatul este internat la Iași (UPDATE)

Trei bărbați, ciobani la o stână aflată la granița județelor Harghita și Suceava, au fost atacați de urs. Animalul le luase o vacă, iar aceștia au încercat să o salveze. Ursul le-a provocat răni grave. Din nefericire, unul dintre ei, cel mai tânăr, a fugit după ce a fost atacat și a fost găsit mult prea târziu: murise.

Unul dintre bărbații care au scăpat cu viață a fost dus de urgență la spitalul din Suceava, apoi a fost transferat la Iași din cauza rănilor serioase. Degetele de la mână i-au fost amputate de mușcătură. Ursul i-a provocat și un traumatism cranio-cerebral sever, fracturi faciale multiple, dar și leziuni abdominale.

Pacientul a fost internat la secția de chirurgie oro-maxilo-facială.

"În cursul dimineţii a fost transferat un pacient bărbat, muşcat la nivelul feţei. El prezenta de asemenea plăgi muşcate la nivelul abdomenului, la nivelul membrelor superioare. În momentul ajungerii pacientului în Unitatea de Primiri Urgenţe s-a decis intrarea cu pacientul în sala de operaţii cu echipă chirurgicală mixtă. A fost o operaţie laborioasă, s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ şapte ore, s-a încercat reconstrucţia facială. A fost o intervenţie în care au contribuit împreună colegii de la ORL şi Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic, intubat, ventilat mecanic şi sperăm să aibă o evoluţie favorabilă", a declarat Ovidiu Popa, medic primar în cadrul Spitalului 'Sf.Spiridon' din Iaşi.

Potrivit medicului, în prezent prognosticul vital este bun. Bărbatul urmează să fie supus şi altor intervenţii chirurgicale estetice de reconstrucţie facială. El va avea nevoie de mai multe intervenţii succesive.

VEDEȚI ȘI:

A fost găsit mort bărbatul dispărut după atacul unui urs. A fost căutat în două județe – AICI

EXCLUSIV! ISUJ Iași se alătură căutărilor unui bărbat atacat de un urs, dat dispărut în pădurile din Harghita, cu mai multe camere de termoviziune! – AICI

Trei persoane atacate de urs la o stână. Una este în stare gravă (UPDATE) – AICI

Comentarii