Val de concursuri publice în spitalele din Iași, de frica înghețării angajărilor. Doar la Spiridon sunt scoase peste 100 de posturi

vineri, 28 aprilie 2023, 01:50
2 MIN
 Val de concursuri publice în spitalele din Iași, de frica înghețării angajărilor. Doar la Spiridon sunt scoase peste 100 de posturi

Spitalele din Iași au început un val masiv de angajări, după discuțiile de la nivel național cu privire la înghețarea concursurilor în funcții publice. Cu atât mai mult cu cât ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, i-a avertizat pe toți managerii de spital din țară: dacă sunt posturi libere, să se organizeze concursuri, altfel ele vor rămâne blocate, indiferent de deficitul existent. 

„Eu am rugat toate unităţile medicale şi spitalele să scoată la concurs posturile care sunt libere. Dacă nu le scoatem la concurs, atunci o să ajungem în situaţia în care o să ne plângem că au fost îngheţate. Fiecare unitate medicală trebuie să scoată la concurs posturile libere, ca să nu trebuiască să discutăm ulterior că nu avem oameni pentru că au fost îngheţate angajările în sectorul public”, a declarat Alexandru Rafila la începutul săptămânii.

Astfel, un astfel de concurs pentru ocuparea posturilor vacante are loc la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași, care vrea să angajeze peste 100 de persoane pe posturile medicale auxiliare: fără medici și fără asistente. În mod concret, se caută 47 de infirmiere pentru secțiile clinice și blocul operator, cele mai multe la cele patru secții de chirurgie generală și la gastroenterologie. În continuare, conducerea unității medicale vrea să angajeze opt infirmiere pe secțiile de ATI, o infirmieră debutantă la Cardiologie și 23 de îngrijitoare. Concursul mai presupune angajarea a șase brancardieri și a încă unuia pe secția de ATI; iar din fondurile proprii ale unității medicale se dorește suplimentarea personalului de la UPU-SMURD cu patru brancardieri și o infirmieră debutantă.

Există o taxă de înscriere de 50 de lei pentru fiecare post, iar concursul constă în trei probe: selecția dosarelor, proba scrisă și interviul susținut în fața unei comisii. Dosarele pot fi depuse până pe 4 mai, selectarea acestora se face până pe data de 8, pe 18 mai este proba scrisă, pe 24 interviul, iar rezultatele finale vor fi afișate până pe 30 mai. 

Comentarii