VIDEO Carusel învârtit de vânt cu o viteză amețitoare în Italia. Cabinele au zburat pur și simplu prin aer

duminică, 21 august 2022, 16:29
1 MIN
 VIDEO Carusel învârtit de vânt  cu o viteză amețitoare în Italia. Cabinele au zburat pur și simplu prin aer

Centrul și nordul Italiei se luptăde câteva zile cu inundații, furtuni și vânt puternic. Doi oameni și-au pierdut viața după ce au fost loviți de copacii căzuți la pământ și 18 au fost răniți, informează La Stampa. Calea ferată între Genova și La Spezia a fost blocată de materialele aduse de vânt, potrivit rotalianul.com

O femeie a murit în Carrara (Massa Carrara), în zona parcului La Malfa, lovită de un copac în cădere. Încercările de a o resuscita din partea personalului 118 au fost inutile. Un bărbat a fost, în schimb, ucis de un copac la Sorbano del Giudice (provincia Lucca).Pe rețelele de socializare circulă un video impresionant, de la Piombino (Toscana), unde o roată-sarusel s-a învârtit sub forța vântului. Mai multe cabine s-au desprins și au căzut la pământ. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

În videoclipul publicat pe rețelele de socializare, poate fi văzută roata panoramică învârtindu-se cu o viteză impresionantă din cauza vântului deosebit de puternic. Sunt imagini de amatori care descriu însă clar consecințele furtunii care a lovit Toscana în ultimele ore

Comentarii