VIDEO: Căutări cu sfârșit tragic: cățelușa răpită de surorile pensionare din Galați pentru că le deranja lătratul ei a fost găsită moartă

marți, 10 noiembrie 2020, 12:27
1 MIN
 VIDEO: Căutări cu sfârșit tragic: cățelușa răpită de surorile pensionare din Galați pentru că le deranja lătratul ei a fost găsită moartă

Deznodământ trist în cazul cățelușei furate săptămână trecută de două pensionare din Galați, care au abandonat apoi animalul undeva la periferia orașului.

Cățelușă a fost găsită acum moartă. Reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor au găsit-o pe marginea Drumului Național 26, într-o zonă intens circulată și cred că animalul căuta cu disperare drumul spre casă.

Camerele de supraveghere ale proprietarilor cățelușei în vârstă de 2 ani au surprins întreaga operațiune pusă la cale de surorile de 62 și respectiv 75 de ani.

Se vede cum una dintre femei sare gardul în curtea vecinilor, merge până la cușca în care se afla cățelul și îl târăște cu lanțul.

Sora ei îi dă peste gard un sac și cu greu reușește să bage animalul înăuntru.

 

La poliție, puse în fața evidenței, surorile au recunoscut fapta și sunt cercetate penal pentru furt calificat.

 

Sursa: Știrile Pro TV

Comentarii