VIDEO Cele mai clare imagini de până acum cu o rachetă Javelin trasă de soldații ucraineni

luni, 21 martie 2022, 08:16
1 MIN
 VIDEO Cele mai clare imagini de până acum cu o rachetă Javelin trasă de soldații ucraineni

Sistemele portabile antitanc Javelin și NLAW, alături de sistemul autohton ucrainean Stugna-P, au fost probabil cele mai eficiente arme ale ucrainenilor împotriva tancurilor rusești.

Noi imagini apărute pe rețelele de socializare arată probabil cel mai clar atac al unei rachete Javelin în războiul din Ucraina.

În imagini este văzută o echipă mică de luptători ucraineni care iau la țintă un tanc rusesc aflat la distanță chiar mică față de ei, într-o poziție mai în vale.

Imaginile foarte clare arată cum racheta lansată ia altitudine rapid și după câteva secunde lovește blindatul din partea de sus, în zona turelei, acolo unde blindajul e deobicei cel mai subțire.Ucraina susține că până sâmbătă inclusiv reușise să distrugă aproape 460 de tancuri și aproape 1.500 de blindate rusești.

Sursa:hotnews.ro

Comentarii