VIDEO Cum a făcut o ieșeancă să aibă pentru câteva minute toată lumea la picioare? Secretul medicului Laura Mareș

Ieri a ajuns acasă doctorița Laura Mareș, ieșeanca a cărei pasiune de a urca fără mască de oxigen cei mai înalți munți încă nu are limite. Ultima „ispravă” de acest fel a fost vârful Manaslu, din Nepal, 8163 de metri. Medic oftalmolog cu normă întreagă, după cum ne-a spus, deci cu foarte puțin timp la dispoziție, a găsit totuși vreme să se pregătească pentru astfel de ascensiuni, pe care nu le acceptă altfel decât cu forțe proprii, adică fără oxigen suplimentar. Când nu aleargă pe stadion sau pe pârtia de schi, terenul predilect de antrenament e la 150-200 km de Iași, Ceahlăul, Călimanii și alte piscuri din zonă, pentru că ceilalți sunt prea departe. Încă nu a bifat toate culmile și vârfurile de la noi, unde ar fi mult mai ușor de ajuns decât în Masivul Himalaya.

„Încă nu-mi vine să cred”, spunea Laura Mareș la sosirea pe Aeroportul Iași. „Joi a fost ziua de vârf, pe 28 septembrie, și am reușit să coborâm în aceeași zi la tabăra de bază.” Urcușul a început la miezul nopții, iar pe vârf au ajuns la 8 dimineața.

În ciuda antrenamentelor riguroase ale Laurei Mareș și coechipierului său, Justin Ionescu, alpinist profesionist, muntele a fost cel care s-a impus anul trecut. Annapurna, 8091 de metri altitudine, este al zecelea ca înălțime din lume, dar binecunoscut pentru dificultatea ascensiunii.

„Scorul” a devenit săptămâna trecută 2-2, când cei doi curajoși au parcurs cu succes ultima etapă a traseului, de la tabăra situată la 7500 m altitudine spre vârf (8163 m). Prima escaladă reușită la peste 8000 de metri a fost în 2021, pe vârful Gasherbrum II, în Pakistan, o revanșă după încercarea împiedicată doi ani mai înainte de vremea rea. Spre deosebire de revenirea în țară de acum, în cinci zile, în Pakistan s-a întâmplat să aștepte 50 de zile.

Seria escaladelor a început cu zece ani în urmă, cu muntele Elbrus, din Caucazul rusesc, 5642 m. Mai în glumă, mai în serios, Laura spune că înclinația de a face „și altceva” a apărut de la „prea mult stat pe scaun” – cum a fost perioada facultății. „Pur și simplu îmi place, iar planul pe termen lung este să abordez cât mai multe vârfuri”, a adăugat ea. „Planul este să am o expediție pe an, să reușesc să am și sponsori care să mă susțină”, ne-a explicat cum se vede viitorul privind de aici, de jos, spre cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri din Himalaya.

Mușchii nu mai au forța obișnuită (de aici și pachetul obligatoriu de antrenamente), iar viteza ascensiunii pe munte este foarte mică – abia 100 de metri câștigați în altitudine în decurs de o oră, ne-a explicat ea cât a urcat săptămâna trecută în asaltul final spre vârful Manaslu. Adică de la 7500 de metri, unde se află ultima tabără, până pe vârf, la 8163 de metri.

„Acolo, sus, pe munte, nu prea ai timp să te gândești la multe lucruri. Ești concentrat să iei câteva imagini, inclusiv cu siglele sponsorilor. Ajuns în vârf, de fapt te afli la jumătatea drumului. Trebuie să ai energie să te întorci. Aproape că nu ai timp nici să-ți dai seama ce ai de făcut acolo, nici să te bucuri… Bate vântul foarte tare, e foarte frig, -25… -30 de grade, trebuie să ai grijă cum scoți mănușile, să nu le pierzi, să faci poze și repede-repede jos”, a descris ieșeanca pe scurt incursiunea ei în adâncul cerului.