VIDEO Două avioane s-au ciocnit în timpul unui spectacol aerian la Dallas

duminică, 13 noiembrie 2022, 10:15
1 MIN
 VIDEO  Două avioane s-au ciocnit în timpul unui spectacol aerian la Dallas

Două avioane militare s-au ciocnit şi s-au prăbuşit, sâmbătă, în timpul unui spectacol aerian din Dallas, scrie AP, care menţionează că nu se ştie clar câţi oameni erau la bord.

Echipajele de urgenţă s-au deplasat la locul accidentului de pe Aeroportul Executive din Dallas, la aproximativ 16 kilometri de centrul oraşului. Imaginile de la faţa locului au arătat epavele avioanelor într-o zonă din interiorul aeroportului.

Pompierii din Dallas au anunţat că nu au fost răniţi printre spectatori.

Oficialii nu au spus câţi oameni se aflau la bordul avioanelor, dar Hank Coates, preşedintele companiei care a organizat show-ul aerian, a afirmat că unul dintre avioane, un bombardier B-17 Flying Fortress, are de obicei un echipaj de patru până la cinci persoane. Celălalt, un avion de luptă P-63 Kingcobra, are un singur pilot.

Niciun client plătitor nu se afla la bordul aeronavei, a spus Coates, de la Commemorative Air Force, care deţinea şi avioanele. Avioanele lor sunt pilotate de voluntari foarte bine instruiţi, adesea piloţi retraşi din activitate, a spus el

Comentarii