VIDEO Trei morți după ce un avion de vânătoare sovietic s-a prăbușit peste o casă

luni, 08 mai 2023, 11:10
1 MIN
 VIDEO Trei morți după ce un avion de vânătoare sovietic s-a prăbușit peste o casă

Trei persoane au murit când un avion de vânătoare al Forțelor Aeriene indiene s-a prăbușit luni prin acoperișul unei case într-un sat din statul Rajasthan, situat la granița de nord, au anunțat luni forțele aeriene, transmite Reuters.

 

Avionul MiG-21 este supranumit „sicriul zburător” de presa indiană din cauza multiplelor accidente în care a fost implicat în ultimii aniFoto: Dar Yasin / AP / Profimedia

Avionul de vânătoare MiG-21 cu un singur loc s-a prăbușit după ce pilotul a avut o urgență la bord și s-a ejectat, se arată într-un comunicat al Forțelor Aeriene indiene.

„Epava aeronavei a căzut pe o casă din Bahlol Nagar, în districtul Hanumangarh, ceea ce a dus, din păcate, la pierderea a trei vieți", a precizat aceasta.

Pilotul s-a ejectat în siguranță și a suferit răni minore în acest proces, iar o anchetă a fost demarată pentru a investiga cauza accidentului.

India are în plan să își imobilizeze întreaga flotă de avioane de luptă din epoca sovietică până în 2025, a anunțat anul trecut presa locală.

MiG-21, supranumit „sicriul zburător" de către presa indiană, a fost avionul de vânătoare cheie al țării de la introducerea sa în 1963, dar a fost implicat în mai multe accidente în ultimii ani.

Comentarii