Viscolite

► Noutate (şi nu prea). Provocaţi de noutăţile prin care buletinele meteo ne îmbogăţesc asiduu vocabularul şi dat fiind faptul că resursele noastre în materie nu cuprindeau o atare sintagmă, am sondat istoricul cuvântului în dicţionare din cele mai simple, din care aflăm că verbul (a) viscoli, înseamnă „a bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviţă", despre vântul ce viscoleşte susţinându-se că „spulberă şi troieneşte zăpada". Iar baza, substantivul viscol, nu este decât un „vânt puternic însoţit de ninsoare sau de lapoviţă; vânt violent, în rafale care spulberă şi troieneşte zăpada". Aşadar, până una-alta, tot ce se referă la viscol – a viscoli are cea mai strânsă legătură cu ninsoarea, cu zăpada, asocierea ninsoare viscolită reprezentând un fel de colac peste pupăză, expresie a cărei explicaţie simplă este „element care complică situaţia". Pentru amatori, precizăm că această pupăză numeşte împletitura de aluat (coaptă) specifică unor vechi ritualuri ale nunţii, peste care s-a suprapus, în aceeaşi familie, neplăcut de repede în timp, colacul, specific înmormântării.

► Motive? Nu credem că, asociind cei doi termeni, performerii din zodia ANM s-au simţit obligaţi să ne prevină să nu confundăm viscolul iernii cu utilizări figurate ale neliniştitorului termen în discuţie, folosit poetic pentru a numi alte acţiuni violente, cum ar fi „viscol de foc" (Alecsandri) ori „viscolul pustiirii" (Russo). Mai curând este vorba de amestecul original din retorta limbajului profesional al domeniului, în care s-a născut, de exemplu, recent, şi pluralul lapoviţe.

► Oricum, în măsura în care, pentru vieţuire comodă, nu ne preocupă devenirile de nivel „istoria limbii" (zonă în care, de fapt, fiecare cuvânt are istoria lui) şi dacă ne putem obişnui şi cu „te întorci înapoi?", cu „avansaţi înainte!" şi chiar cu „hemoragie de sânge", ne vom putea acomoda şi cu „ninsoarea viscolită" (în loc de viscol, pur şi simplu). Ba, mai mult, încercăm să preluăm adjectivul în discuţie pentru a descrie, cumva figurat, situaţia în care se află, în discursul public, uzuri tulburate de amestecul simţămintelor. Aşadar…

► Cuvinte viscolite! În limbajul reporterilor şi al comentatorilor tv verbul (a) sălta a devenit un termen comun: „X a fost săltat chiar de pe stradă", însemnând „a fi reţinut de poliţie, a fi arestat": „Avocata Alinei B., săltată de pe stradă şi adusă la DNA" (/ziare.com/); faţă de titlu, din textul articolului aflăm că L.V. „a fost adusă cu mandat la sediul DNA din Capitală", iar glosa se potriveşte şi pentru enunţuri similare, cum sunt „«Baronul» Ionel A. a fost săltat pentru 24 de ore" (/enational.ro/); „După ce a fost săltat de mascaţi, Dani M. a rămas cu zero lei în conturi!" (/youtube.com/); „Mălin B. a fost săltat de jandarmi şi dus cu DUBA!" (/b1.ro/).

► Sursa. Până la proba contrară, niciuneia dintre ţintele „organelor" nu i se atribuise statutul de infractor (ca să nu mai vorbim de jurnalişti!), iar faptele narate se desfăşurau în cele mai obişnuite locuri şi împrejurări, şi nu în închisori, mediu în care a luat naştere sensul discutat al verbului (a) sălta, reflectând limbajul deţinuţilor. Iniţial, probabil, cu intenţie criptică, vorbindu-se despre cineva, ca să nu se „prindă" neaveniţii, devenit, apoi, termen expresiv din zona argoului (cf. şi Rodica Zafiu, „Dat în fapt şi săltat"). Intenţia respectivă reiese şi din sinonimia (a) sălta – (a) umfla: „Un fost ziarist, «umflat» de Poliţia Comunitară la ordinele unui lider politic" (/romanialibera.ro/); „Şeful Consiliului Judeţean Neamţ, «umflat» de DNA" (/evz.ro/. De observat că, în ambele enunţuri citate, se atrage atenţia, grafic, asupra apariţiei termenului argotic în registrul public formal, translaţie prezentă şi în cazul sinonimului acestuia.

► Familiare. În reclama pentru un unguent miraculos ce ar pune capăt durerilor de la încheieturi, prezentatorul, foarte credibil şi datorită tonului scârţâitor al prestaţiei, declară că, înainte de folosirea leacului, îşi simţea toate încheieturile paradite! Fireşte, de data aceasta ne confruntăm cu utilizarea unui termen expresiv familiar: (a) paradi, folosit şi reflexiv, preluat din limbajul „romilor", înseamnă „a (se) strica, a (se) deteriora, a (se) uza", dar în publicitate se recurge curent la mijloace ale registrului personal, ludic.

► Stârnite din zone lingvistice de circulaţie restrânsă, vocabule biciuitoare ale simţurilor sunt aduse de viscole ale expresivităţii în limbajul public. Fără frică şi fără reproş!

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi