Weekend cu o premieră în regia lui Silviu Purcărete

vineri, 07 mai 2021, 01:50
2 MIN
 Weekend cu o premieră în regia lui Silviu Purcărete

Naţionalul ieşean a pregătit în acest weekend premiera spectacolului "Plugarul şi Moartea" de Johannes von Tepl, în dramatizarea şi regia lui Silviu Purcărete. Premiera spectacolului va avea loc pe 8 mai, de la ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional din Iaşi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acesta este un proiect de anvergură, realizat de către o echipă valoroasă, formată din cunoscuţi creatori de teatru, actori ai Teatrului Naţional din Iaşi, dar şi studenţi de la Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" din Iaşi.

Spectacolul "Plugarul şi Moartea" are la bază un text scris în anii 1400, fiind una dintre primele opere importante ale literaturii germane. Acesta este un dialog "profund, amar şi acuzator" între un plugar rămas văduv şi Moarte. Actorul Călin Chirilă este protagonistul noii producţii, colaborând în trecut la mai multe spectacole cu Silviu Purcărete.

"E un text frumos. În care se regăseşte, la un moment dat, fiecare om. Aşa ne e scris. Să plângem pe cei pierduţi, să blestemăm moartea sau contextul venirii ei. Mizele se regăsesc în fiecare din cei prezenţi în sală. Fiecare spectator simte şi înţelege ce şi cum vrea. În general, abstractul nu se poate juca. El trebuie ajutat de semne scenice. Citibile de către spectator. Modul de a crea acest spectacol, sămânţa devenirii lui sunt în imaginaţia şi sentimentele regizorului. Filtrul meu de gândire şi simţire merg şi trebuie să meargă în alte zone. Mai telurice", afirmă Călin Chirilă.

Scenografia spectacolului este semnată de Dragoş Buhagiar, muzica originală de Vasile Şirli, partea de video design aparţine lui Andrei Cozlac, asistenţa de regie este semnată de Radu Ghilaş, iar asistenţa scenografică de Vladimir Iuganu. Filmările Chroma sunt realizate de Alexandru Condurache, iar transmisia online, partea de operare video şi asistenţa filmărilor Chroma a fost asigurată de Constantin Dimitriu. Din distribuţia spectacolului, alături de Călin Chirilă, fac parte Diana Chirilă, Petronela Grigorescu, Irina Răduţu Codreanu, Mălina Lazăr, Ioana Aciobăniţei, Camelia Bogleş, Smaranda Hăisan, Robert Agape, Marian Alexandru Chiculiţă, Flavius Gruşcă, Alexandru Maxim şi Valentin Mocanu.

În cadrul spectacolului vor exita momente muzicale, urmând să cânte Diana Chirilă, Diana Roman, Livia Iorga, Oana Sandu, Mălina Lazăr, Ioana Aciobăniţei, Smaranda Hăisan şi Camelia Bogleş.

Spectacolul se va juca şi a doua zi după premieră, pe data de 9 mai, de la aceeaşi oră, iar biletele pot fi achiziţionate online, de pe site-urile teatrulnationaliasi.ro, entertix.ro sau myticket.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii