Zeci de femei acuzate de vrăjitorie, obligate să bea otravă. Opt au murit, restul a ajuns la spital

luni, 26 februarie 2024, 08:38
1 MIN
 Zeci de femei acuzate de vrăjitorie, obligate să bea otravă. Opt au murit, restul a ajuns la spital

Opt femei, care au fost acuzate de vrăjitorie, au murit otrăvite în nordul Guineei-Bissau, ţară din Africa de Vest cu o populaţie de puţin sub două milioane de locuitori.

În urma morţii a doi tineri din Culadé (o localitate din regiunea Cacheu), din cauza unei boli galopante, mai multe persoane din localitate au fost acuzate de acte de vrăjitorie şi au fost puse să bea o băutură otrăvită.

Opt femei de peste 50 de ani au murit după ce au ingerat amestecul, iar alte 21 au fost spitalizate în Sao Domingos, capitala regiunii, potrivit subprefectului oraşului, Carlos Sanha.

"Aceasta este o practică care devine recurentă în această zonă predominant animistă", a declarat Sanha, citat de AFP.

"Vom lua decizii pentru a pune capăt acestei practici demne de vremurile ancestrale", a spus el, adăugând: "Este trist şi inacceptabil, în secolul XXI nu mai putem tolera astfel de practici".

În 2021, în perioada Covid-19, patru persoane au murit în circumstanţe similare în aceeaşi regiune, în credinţa că epidemia provocată de virus a fost cauzată de un act de vrăjitorie.

Comentarii