Zelul ticălos al complicilor

Bestiile care i-au bătut, i-au torturat şi i-au ucis în închisori pe „duşmanii poporuui“ erau români, nulităţile care s-au cocoţat în academii şi universităţi erau români, activiştii şi militarii care îi băteau şi adesea îi împuşcau pe ţăranii care nu vroiau să intre în colectivă erau români, aparatul de partid şi de stat era format din români. Din români a fost constituit Securitatea, dintre români au fost recrutaţi turnătorii. Au fost şi mulţi români care au rezistat şi şi-au păstrat verticalitatea? Aşa este, din fericire, însă acest lucru nu trebuie să ne facă să uităm amploarea şi gravitatea complicităţilor. Să mergem mai departe. Sigur, Ceauşescu a fost un dement megaloman (ştiu bine că mulţi compatrioţi m-ar linşa pentru aceste cuvinte, dar asta e, îmi asum riscul…), un cizmar înzestrat cu destulă şiretenie încât să urce, ajutat de şansă, până în vârful ierarhiei.

Dar cine a declanşat şi a întreţinut nebunia cultului lui Ceauşescu, cine le băga în cap oamenilor că trăim cea mai frumoasă, mai fericită, mai prosperă epocă din istorie, cine îl prezenta pe omul din Scorniceşti drept lider mondial („pământul e masa de lucru a preşedintelui“, titra gazeta unui lăudător emerit), de care depind viitorul omenirii şi pacea în lume? Cum s-a putut ca mii de intelectuali (scriitori, artişti, profesori etc.) să participe la această escaladă grotescă şi să facă exces de zel, plusând şi întrecându-se în omagii deşănţate? Ce riscau dacă refuzau să participe la mascarada orchestrată de partid? Să piardă o călătorie în străinătate? Să nu fie primiţi la Academie? Să li se scoată cartea din planul editorial? Erau toate astea preţuri din cale-afară de mari, ce inhibau orice impuls de a-ţi păstra demnitatea?

Iată că istoria se repetă. Avem astăzi un partid care este pe cale să acapareze toată puterea, să-şi subordoneze complet justiţia şi să instaureze un regim autoritar, pe model Erdogan, sau Chavez, mă rog, referinţele nu lipsesc. Sau chiar mai rău, pentru că acest partid este urmaşul direct al partidului care a stăpânit România vreme de 45 de ani, eliminându-i sau reducându-i la tăcere pe toţi cei care se încumetau să i se opună. Despre Dragnea, Iordache, Nicolicea, Codrin Ştefănescu, Dăncilă, Manda ş.a.m.d. nu am – aici – nimic de spus: ei îşi fac treaba, mint, promit, trişează, sunt agresivi, îşi duc la îndeplinire – sub conducerea lui Dragnea, marele maestru al combinaţiilor – planul. Dar dacă vor reuşi, este graţie complicităţilor. Ne îngrozeşte ce se întâmplă în justiţie? E „meritul“ lui Tudorel Toader, care nici măcar nu mai e un simplu complice întrucât a devenit regizorul şi protagonistul ticăloşiilor pe care le pune în scenă, dovedind o malefică inventivitate în operaţiunea de demolare a justiţiei. Promovat într-un rol principal, Toader se bizuie pe mai mulţi actori şi actoraşi care fac figuraţie: penibila Adina Florea, apoi nişte doamne de prin CSM, apoi alte doamne – precum Dana Gârbovan, ieşită acum din peisaj – care au prestat mult timp, temeinic, la Antena 3, şi cu siguranţă alte personaje, din Bucureşti şi din provincie, care – din convingere sau de frică – se vor plia ordinelor lui Toader şi voinţei PSD. Pentru că partidul a învăţat ceva din istorie: ştie ce poate face frica, teama de repercusiuni, cum inhibă conştiinţe şi îndoaie spinări. Mai putem spera într-o reacţie sănătoasă, o reacţie de orgoliu a breslei? Bine ar fi, mai ales ţinând cont de amorţeala generală: protestele publice s-au stins, partidul nu uită să repete până la saţietate că a mărit salariile şi pensiile, iar pentru tot ce nu e în regulă, dar absolut tot, dau vina pe guvernul Cioloş. Anesteziind publicul, partidul pregăteşte în linişte fraudarea alegerilor. Ca să fie siguri.

Toate acestea n-ar fi posibile fără un aparat de propagandă pe măsură. Şi iarăşi mă întreb: cum se poate să te cobori atât de jos, să minţi cu neruşinare, să deformezi adevărul, să duci odioase campanii de linşaj mediatic? Îl tot dăm exemplu pe Silviu Brucan care, în anii ’40, era tipul gazetarului stalinist fără scrupule. Ei bine, în opinia mea Gâdea, Ciutacu, Sorin Roşca Stănescu, Andronic şi încă alţii nu sunt cu nimic mai prejos. Dacă te uiţi pe internet la ziare precum Evenimentul zilei sau România liberă te îngrozeşti. Reţin o figură sinistră, un anume Mirel Curea, apare şi pe la televiziune, de o bădărănie fără margini. Dar cei de la Lumea justiţiei, atât de preţuită de liderii PSD, oscilând între grotesc şi ridicol (tentativa de punere sub acuzare a lui Timmermans)? Toţi aceştia (şi lista e lungă: de la Antena 3, de la România TV etc.) o fac din convingere? Îşi dau oare seama că otrăvesc minţile oamenilor? Că devin complicii unor dezgustătoare murdării? Sau pur şi simplu consideră că asta e menirea lor?

Un lucru e cert: puterea actuală îi apreciază. Am văzut, în aceste zile, cum au răspuns întrebărilor unor ziarişti (unor ziarişti adevăraţi) Dragnea, Ciorbea, Teodorovici, Adina Florea, ba chiar şi Daea (pe care, e adevărat, Cosmin Prelipceanu a socotit că nu trebuie să-l deranjeze prea tare): cu ţâfnă, arogant, cu reproşuri („ştim noi, nu prezentaţi obiectiv lucrurile, ştiu sigur că o să-mi răstălmăciţi spusele“ etc.) şi chiar cu vulgarităţi (mă refer, evident, la obsesia lui Dragnea cu chematul ziariştilor la baie, vorbă de spirit (?) demnă de un lider european). Modul acesta de a reacţiona ne induce negre presimţiri: stăpânii de azi ai României au pus gând rău vocilor independente ale presei. Vor găsi, nu mă îndoiesc, complici pentru a duce la capăt şi această treabă murdară.  Chiar nu se mai poate face nimic?

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, critic literar şi scriitor