Zgomotul şi maimuţăreala

Unele obiceiuri de dată relativ recentă par să se fi impus definitiv. Spre exemplu, în noaptea de revelion, lumea iese pe străzi, se bea şampanie (proastă) în pahare de plastic, se trece la îmbrăţişări tandre cu persoane necunoscute, se admiră focurile de artificii şi se savurează zgomotul petardelor care înnebunesc câinii şi pisicile. Din oră în oră, televiziunile dau legătura cu alt oraş de pe glob, întrucât se naşte o adevărată competiţie pentru a vedea cine are cele mai multe şi mai spectaculoase artificii. Poluează ele aerul? Nu am competenţă în materie, dar ceva-ceva trebuie să fie din moment ce, atunci cînd a venit rândul capitalei Thailandei, Bangkok, comentatorul a precizat că acolo s-au folosit artificii „prietenoase cu mediul”. Tradiţionale au devenit şi concertele nocturne în pieţele centrale ale oraşelor, primăriile oferind astfel poporului distracţie pe gratis. E posibil ca acesta să fie şi raţionamentul multora dintre cei care ies pe străzi: de ce să dea bani (mulţi) la restaurant – şi nici acasă revelionul nu îţi iese foarte ieftin – când poţi avea muzică şi artificii gratis, plus că faci şi o plimbare şi admiri spectacolul străzii. Personal am avut o singură experienţă de acest fel, dar nu de Revelion, ci, în anii ’90, la un 14 iulie, ziua naţională a Franţei. Mi-am zis că ar fi interesant să văd cum sărbătoreşte evenimentul „Franţa profundă” aşa că am mers în Piaţa Bastiliei, loc eminamente simbolic. Eram în mjlocul pieţei când a izbucnit dintr-odată un bombardament teribil, petarde cu nemiluita, iar în piaţă pătrunseseră totodată grupuri de tineri cu figuri dubioase, mă rog, atât cât se zărea din gluga trasă până peste ochi. Am părăsit în grabă locul şi am abandonat ideea de a participa la astfel de sărbători populare.

O alternativă e, nu-i aşa, televizorul. Cum la recentul revelion, din motive independente de voinţa mea, am redus la strictul necesar ritualurile cunoscute, m-am amuzat să urmăresc ce programe transmit posturile TV. Ceea ce am văzut a depăşit cele mai pesimiste aşteptări: o revărsare de vulgaritate, prost gust, amatorism. Pe ce post intram dădeam peste manele sau peste muzică populară (de o autenticitate cu totul îndoielnică). Fondul muzical îi determina pe cei de pe platouri să ţopăie redundant şi frenetic. Vedeta care îi eclipsa pe toţi era Vali Vijelie, foarte în largul său în postura de animator. Dar postul la care m-am uitat cu un fel de curiozitate morbidă a fost România TV. Cei de acolo au găsit formula standard, care merge şi de revelion şi de 1 decembrie şi la orice sărbătoare: programul e asigurat de starurile postului alături de invitaţi din politică, mass-media, showbiz. Am putut-o astfel admira pe doamna doctor Monica Pop machiată în aşa fel încât să semene cu Donald Trump. Aceste numere, de o inventivitate uluitoare şi de un haz nebun, erau anunţate pe burtieră cu avertismente de genul „veţi râde cu lacrimi!”. Şi cu siguranţă că s-au găsit amatori care să aprecieze acest „umor” scremut din moment ce România TV a ocupat un loc de frunte în topul audienţelor din noaptea dintre ani.

Astfel de comicării de gang dau un indiciu deloc flatant pentru capacităţile intelectuale ale milioanelor de români care formează, după cum se vede, un public fidel şi în expansiune. E publicul pentru care filmele cu Brigada Diverse sunt capodopere cinematografice, publicul căruia i se oferă tot soiul de producţii de nivel foarte jos. După care, producătorii ce introduc pe piaţă aceste producţii pretind că „asta cere publicul”. Da, cere dacă e condiţionat să ceară aşa ceva. El e prins într-un cerc vicios şi va rămâne, pe termen lung, prizonierul prostului gust.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor