„Clanurile universitare”. Povestea fiului care a primit ca zestre biroul de prorector al tatălui

Măsura a fost una dintre cele mai dure pe acest subiect din istoria învăţământului superior, atât până atunci, cât şi de atunci încolo. Conform „Codului lui Işan”, nu puteau fi angajate în universitate, pe niciun post, rude de până la gradul al IV-lea ale profesorilor deja aflaţi pe posturi. Mai mult, copiii nu puteau nici să urmeze studii la aceeaşi universitate unde predau părinţii, indiferent de facultate, iar doctoranzii nu puteau fi angajaţi direct după susţinerea tezei decât după ce lucrau în altă parte câţiva ani. Măsurile au fost considerate drastice şi au demarat ample dezbateri la momentul respectiv, în timp fiind anulate rând pe rând.

Fostul rector n-ar mai susţine astăzi „Codul lui Işan”

Astăzi mai rămâne doar amintirea măsurii care a trimis mulţi dintre copiii profesorilor universitari de atunci la studii în străinătate. O amintire a rămas „Codul lui Işan” şi pentru fostul rector al universităţii, care spune astăzi că vede lucrurile un pic mai „blând” decât o făcea la momentul respectiv. „Cred că, astăzi, această chestiune a «clanurilor universitare» nu mai este atât de mult în atenţie şi nici nu mai are aceeaşi greutate pe care o avea în 2009. Atunci când am iniţiat modificările în Carta universităţii şi în regulamentul personalului didactic eram, cum sunt şi acum, convins de faptul că majoritatea copiilor de profesori universitari sunt bine educaţi şi cultivaţi, probabil într-o proporţie masivă mai bine decât nivelul mediu al omologilor din varii domenii”, a declarat prof.dr. Vasile Işan pentru „Ziarul de Iaşi”.

„Experienţa istorică de arată: sistemele închise nu funcţionează”

Acesta şi-a explicat afirmaţiile, argumentând că dacă o persoană „trăieşte şi se formează de la o vârstă fragedă într-o casă plină de cărţi”, mai ales de preocupări intelectuale, dacă nu există probleme în familia respectivă, are şansele să devină „un om bine format intelectual şi profesional”. Prof.dr. Vasile Işan spune că nu criteriul înzestrărilor intelectuale a stat la baza deciziei sale, ci dorinţa de a introduce un sistem mai deschis, mai concurenţial, în care baza de selecţie să fie cât mai mare. „Dacă cei care intră în sistem provin doar din rudele apropiate, chiar dacă sunt foarte buni, resursele potenţiale se diminuează considerabil şi sistemul ajunge să fie închis şi static. Iar experienţa istorică ne arată: sistemele închise nu funcţionează, devin statice, iar competiţia şi varietatea sunt excluse. Dar atunci nu am pornit de la o concepţie negativă. Însă o universitate, din punct de vedere academic şi moral, trebuie să fie deschisă prin competiţie. Dacă totul se osifică şi devine o chestiune parohială, un soi de feudă, devine o problemă”, a specificat prof.dr. Vasile Işan.

Aşchia a sărit din trunchi în birou

În textul publicat luni, 4 octombrie, pe acest subiect, în „Ziarul de Iaşi”, am adus o serie de exemple elocvente cu privire la unele practici din învăţământul superior. Am prezentat o parte dintre cazurile cele mai vizibile, tratate pe larg şi în „Ziarul de Iaşi” de-a lungul anilor. Dar în universităţile din Iaşi sunt zeci, poate chiar sute de cazuri care pot ridica semne de întrebare. Pentru a întări cele prezentate, în ediţia de astăzi vă mai aducem în atenţie o astfel de situaţie. Nu pentru a o singulariza, ci pentru a întări afirmaţia că există zeci de exemple, atât pozitive, cât şi negative, în sistem. La Catedra de Engleză de la Facultate de Litere a UAIC predă astăzi conferenţiarul Dragoş Avădanei, fiul profesorului Ştefan Avădanei. „Steve”, cum îl cunosc prietenii pe Ştefan Avădanei, este ieşit la pensie, la 75 de ani, dar a fost unul dintre profesorii cei mai apreciaţi din lunga istorie a Facultăţii de Litere. Valoarea sa profesională nu a fost contestată nici de către cei – nu puţini – cu care a avut conflicte publice de-a lungul anilor. În cazul fiului său, însă, explică colegii de departament „aşchia a sărit departe de trunchi”. Însă chiar dacă a sărit departe din punct de vedere ştiinţific, a aterizat tot la aceeaşi catedră.

Citește și: „Clanurile” din universităţile ieşene, de la Toader la Forna. Ce-i normal şi ce-i sfidător

Birou deţinut de trei prorectori, împărţit astăzi de fiul şi nora lui Ştefan Avădanei

„Mereu am avut sentimentul că Steve şi-a adus fiul cu forţa în universitate, fiindcă băiatul nu doar că este din altă ligă, dar i-a şi stricat reputaţia tatălui. Cred că, de când a fost adus în facultate, cariera de anglist de primă mână a lui Ştefan Avădanei a fost afectată de povara pe care o reprezenta fiul său”, a spus una dintre colegele lui Dragoş Avădanei, sub protecţia anonimatului. Moştenirea tată-fiu a depăşit însă îndrumarea spre o carieră didactică, invocată ca argument major de cei care susţin că formarea într-o familie de intelectuali încurajează o carieră didactică. În contextul în care peste 70% dintre cadrele didactice de la Facultatea de Litere se plâng de faptul că nu au birou, că lucrează de acasă sau de la sediul comun al catedrelor, Dragoş Avădanei i-a moştenit biroul tatălui. Şi nu orice birou: cel de pe vremea în care acesta a fost prorector, aflat pe etaj cu Rectoratul, dar la capătul unui coridor opus acestuia. A fost acelaşi birou deţinut, pe rând, de profesorii universitari Elena Puha, Grigore Vereş şi Ştefan Avădanei, care au avut un atribut comun pentru a sta în spaţiul respectiv: au fost prorectori ai universităţii. Astăzi, pe aceeaşi uşă, apare numele fiului – Dragoş Avădanei, conferenţiar universitar, şi al soţiei sale, Alina Ţiţei-Avădanei, care predă la aceeaşi facultate, dar la spaniolă.

„Deci putem spune că biroul a fost moştenit, teoretic, pentru că practic doar Dragoş Avădanei stă acolo, de fiu şi de noră. E un caz de ereditate puternică. Îmi aduc aminte când a dat concursul, nu a fost nimic ilegal, postul a fost scos respectând toate legile, dar se ştia cine candidează pe el”, a spus un alt coleg, de la aceeaşi facultate. În ultima săptămână, „Ziarul de Iaşi” a încercat să ia legătura cu Dragoş Avădanei: nu a fost găsit la sediul facultăţii, iar numărul de telefon pe care ni l-au furnizat colegii a fost mereu închis. Prin urmare, nu am putut să îi solicităm un punct de vedere, dar îl vom publica atunci când acesta va dori să îl ofere.