Aeroportul „dă pe dinafară”. Nu vor mai fi curse charter în «intervalele orare roşii»

joi, 01 iunie 2023, 01:50
2 MIN
 Aeroportul „dă pe dinafară”. Nu vor mai  fi curse charter în «intervalele orare roşii»

Recordul stabilit în aprilie a rezistat doar o lună. Traficul de pasageri în luna mai la Aeroportul Iași a ajuns la 230 de mii de pasageri, nivel care i-a făcut pe șefii aerogării să excludă din programul de zbor toate cursele charter din „intervalele orare roșii”, cele cu flux mare de pasageri.

„În aprilie au tranzitat aerogara 206 mii de pasageri, iar în august am putea avea 280 de mii, cu 100 de mii mai mulți față de aceeași perioadă a anului 2022”, a anunțat directorul general al Aeroportului Iași.

„În 2023 estimăm să avem 2,3-2,5 milioane de pasageri. În noiembrie, Wizz Air va aloca a cincea aeronavă bazei din Iași, iar dacă Ryanair își va suplimenta operațiunile, anul viitor ne-am putea îndreptă spre ținta de 3 milioane de pasageri”, a adăugat Romeo Vatră.

Cu un terminal nou de pasageri în funcțiune, un asemenea volum de pasageri va fi mai ușor de procesat. T4 urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului, astfel că până atunci prima recomandare a celor de la aeroport pentru toți cei care vin să se îmbarce este să ajungă la actualele terminale cu trei ore înainte de decolare.

Până la deschiderea parcării lărgite și a căilor de acces noi din fața terminalelor de pasageri, au fost luate mai multe măsuri – de la instalarea unor copertine pentru protejarea celor care se așază la cozile pentru check-in, până la linii prioritare și uși suplimentare pentru persoane cu dizabilități, oameni în vârstă și familii cu copii.

Pe de altă parte, administrația județului urmează să aprobe luna aceasta creșterea efectivului de angajați ai aeroportului, în perspectiva intrării în funcțiune a T4. Consiliul de Administrație al aerogării a propus o organigramă cu 40 la sută mai mare, posturile nou-create urmând să fie scoase la concurs. Urmăriți așadar pagina de internet a aerogării, www.aeroport-iasi.ro. 

Comentarii