Lista actualizată în 2024 a salariilor de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi arată că veniturile brute ale angajaților au crescut semnificativ față de ultima raportare, realizată la finalul lunii martie 2023.
Salariile pentru finanțiștii ieșeni aflați în funcții de conducere pornesc în prezent de la 12.900 de lei și ajung până la 17.700 de lei, în condițiile în care anul trecut se situau între 10.500 – 14.700 de lei, în timp ce funcţiile de execuţie sunt plătite acum cu salarii cuprinse între 5.600 – 15.500 de lei, de la 4.700 – 11.300 de lei în anul 2023. Iar salariații cu funcții contractuale sunt remunerați cu sume între 5.200 – 9.400 de lei, față de 4.100 – 8.400 de lei în urmă cu un an, după cum reiese din lista tuturor funcţiilor şi a salariilor brute la data de 31 martie 2024, disponibilă pe site-ul Finanțelor ieșene, consultată de „Ziarul de Iaşi”.
Protestele au dat roade
Aceste majorări ale salariilor, de peste 20%, vin ca urmare a protestelor angajaților din cadrul Ministerului Finanțelor de anul trecut, care au fost declanșate în semn de nemulțumire față de condițiile de muncă și de nivelul lefurilor, una dintre cerințele angajaților fiind legată de egalizarea salariilor. După negocieri și discuții, protestele declanșate în august 2023 au fost oprite, iar câteva luni mai târziu, mai exact pe 5 octombrie, Guvernul a emis Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 81/2023, care a permis o creștere a salariilor angajaților din Ministerul Finanțelor, Autoritatea Vamală Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) cu unitățile subordonate acesteia.
La cârma instituţiei ieşene care acoperă judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani, Suceava, Neamţ şi Vaslui se află de aproape doi ani botoșăneanul Doru Viorel Alupoaei. Directorul general are un salariu brut de 17.700 de lei, directorul executiv, trezorierul şef și şeful administraţiei câştigă aproape 17.000 de lei, iar un şef serviciu și șef serviciu audit sunt plătiți cu un salariu de 15.500 de lei. Dintre finanțiștii cu funcții de conducere, “cel mai puțin” câștigă un șef birou, fiind remunerat cu 12.900 de lei brut.
Managerul public are un salariu de 15.500 de lei, iar un auditor câștigă la instituția locală între 12.100 – 13.600 de lei (cu spor handicap).
Funcţiile de consilier, consilier juridic, consilier achiziţii publice, expert, inspector şi inspector casier sunt plătite cu salarii brute cuprinse între 5.600 de lei (debutant) şi se poate ajunge în funcţie de gradul profesional până la 13.000 de lei (cu spor handicap).
Un referent de specialitate câștigă la DGRFP Iași o leafă de 8.200 de lei, iar un inspector de specialitate 9.400 de lei. Un șofer este remunerat cu 6.800 de lei, un arhivar cu 6.500 de lei, la fel și magazinerul. Cel mai mic salariu îl are un îngrijitor, mai precis 5.200 de lei. Toate valorile sunt brute.
CITESTE SI: Angajaţii din Finanţele ieşene, la un pas de grevă . Au salarii brute între 4.700 – 11.300, iar şefii între 10.500 – 14.700
Angajaţii beneficiază şi de anumite sporuri şi indemnizaţii, cum ar fi 15% spor pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, indemnizație de hrană sau indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. În plus, personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de bază de 10%.
Potrivit raportului anual al Finanțelor ieșene, în perioada octombrie 2022 – martie 2024, salariaţii din cadrul DGRFP Iași au beneficiat de indemnizaţie de hrană în valoare de 9,95 mil. lei.
Finanțiștii, “în luptă” cu statul pentru salarii
În ultimii ani, mai mulți angajați din Finanțe au dat statul în judecată, iar instanțele au decis în favoarea reclamanților în diferite litigii privind salariile funcționarilor publici. Aceste decizii includ, printre altele, obligarea angajatorului să ajusteze salariile de bază la nivelul maxim al altor funcții similare din cadrul altei unități fiscale și să acorde sumele neacordate pentru drepturile salariale, inclusiv sporurile pentru risc și solicitare neuropsihică. „Legislația în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice a generat interpretări diferite în sistemul finanțelor publice, pentru unele drepturi salariale ale personalului din cadrul acestuia, fiind promovate acțiuni în justiție care, în foarte mare parte, au fost soluționate în favoarea reclamanților”, se menționează în Nota de fundamentare la OUG nr. 81/2023.
Tot aici se precizează faptul că, în septembrie anul trecut, la nivelul aparatului propriu al ministerului erau înregistrate peste 1.000 de solicitări din partea personalului referitoare la luarea „măsurilor legale și administrative necesare în vederea eliminării inechităților, discriminărilor și discrepanțelor de ordin salarial în sensul stabilirii salariilor de bază ale acestuia la nivelul salarial maxim existent la nivelul tuturor instituțiilor și autorităților aflate în subordinea Ministerului Finanțelor”.
Cheltuielile cu salariile angajaților DGRFP Iași se apropie de 300 milioane lei
Potrivit Raportului de Performanţă al DGRFP Iaşi pe anul 2023, cheltuielile cu personalul la nivelul DGRFP Iași au fost de 295,4 mil. lei anul trecut, totalizând salarii pentru 2.018 de angajați. Creșterea se vede față de anul 2022, când cheltuielile cu salariile angajaților au fost mai mici, de 279,3 mil. lei, sumă care a acoperit lefurile pentru 2.046 de angajaţi.
Potrivit notei de fundamentare la OUG nr. 81/2023, în urma analizei efectuate în baza metodologiei care a fost aprobată prin ordinul ministrului Finanțelor, se determină un procent unic, pe criteriul nivel maxim, ce reprezintă diferența, pe fiecare categorie de funcție în parte, pe grade, grade profesionale, trepte și gradații, dintre cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată la nivelul fiecărei instituții din cadrul sistemului finanțelor publice și cuantumul brut al salariilor de bază la care se adaugă sumele rezultate ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive.
„Procentul unic maxim identificat se aplică o singură dată salariilor de bază, iar cele stabilite ca urmare a aplicării hotărârilor judecătorești definitive sunt supuse procesului de egalizare, fără a se depăși nivelul maxim al salariului de bază al angajaților care nu au beneficiat de drepturi salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive recalculat în condițiile prezentei ordonanțe pe fiecare categorie de funcție în parte, pe grade, grade profesionale, trepte și gradații, raportat la condițiile de muncă. În cazul funcțiilor pentru care nu se identifică drepturi salariale rezultate ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești la nivelul instituțiilor din sistemul finanțelor publice, stabilirea nivelului acestora se face prin acordarea la salariul de bază aflat în plată a procentului unic maxim rezultat”, mai scrie în nota de fundamentare.
Publicitate și alte recomandări video