Bornele morţii: 46 de cruci pe 40 de kilometri între Iași și Târgu Frumos. Ce spune Biserica
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 16.01.2022

Bornele morţii: 46 de cruci pe 40 de kilometri între Iași și Târgu Frumos. Ce spune Biserica

GALERIE
accident-iasi-cruce
  • accident-iasi-cruce
- +

Între Iaşi şi Târgu Frumos, reporterii Ziarului de Iaşi au numărat 46 de cruci pe drumul european, pe o distanţă de 40 de kilometri măsurată de la rondul din Păcurari. Mai mult de jumătate sunt după Podu Iloaiei. Este una dintre cele mai periculoase porţiuni de şosea din România. În acest an, în şase luni au avut loc 49 de accidente, cu 3 decese şi 7 răniţi grav. Șeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri ne-a declarat că se iau măsuri pentru a reduce numărul accidentelor pe „şoseaua morţii“. „Aceste cruci de pe marginea drumurilor pot avea şi un rol pedagogic, avertizând pe cei din trafic că trebuie să conducă responsabil şi precaut spre a evita astfel de accidente“, ne-a spus preotul Constantin Sturzu.

Între Iaşi şi Târgu Frumos, pe drumul european sunt mai multe cruci decât kilometri de şosea: 46 de cruci pe ambele sensuri, în comparaţie cu cei 40 de kilometri de asfalt. Cea mai mare densitate de cruci se găseşte la intersecţia dintre DE 583 şi DJ 282 E, spre satul Mădârjeşti. Numai între localităţile Bălţaţi şi Sârca, distanţă care cuprinde şi intersecţia de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură, nu mai puţin de opt borne kilometrice ale morţii stau drept mărturie a accidentelor mortale petrecute în zona respectivă.

Primele cruci amplasate pe marginea drumului european se găsesc încă de la ieşirea din municipiul Iaşi, spre Leţcani, începând cu zona Antibiotice, pe ambele sensuri de circulaţie. Între Iaşi şi comuna Leţcani există, chiar lângă acostamentul şoselei, nu mai puţin de 13 borne ale morţii, pe ambele sensuri, iar între Leţcani şi oraşul Podu Iloaiei se găsesc nouă cruci rămase drept mărturie în urma accidentelor mortale care au avut loc. Pe ultima porţiune a DE 583, dintre oraşul Podu Iloaiei şi oraşul Târgu Frumos, pe cele două părţi ale drumului, se află cea mai mare densitate de cruci care se găsesc în imediata apropiere a acostamentului - 24 de cruci.

Potrivit informaţiilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, în ultimele şase luni (până la data de 27 august 2021), pe toate drumurile care străbat judeţul Iaşi au fost înregistrate 514 accidente rutiere. Dintre cele 514 evenimente rutiere, 49 s-au petrecut pe DE 583. Nu mai puţin de 24 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile ieşene până la data prezentării respectivei statistici.

„În primele şase luni ale anului 2021, la nivelul judeţului Iaşi au fost înregistrate 514 accidente rutiere care s-au soldat cu 24 de persoane decedate, 74 de persoane rănite grav şi 588 de persoane rănite uşor. De asemenea, în aceeaşi perioadă de referinţă, pe DE 583 au avut loc 49 de accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au decedat, şapte persoane au fost rănite grav şi 60 de persoane au fost rănite uşor“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi la finalul săptămânii trecute.

Numai săptămâna trecută şi-au pierdut viaţa doi oameni, iar alţi opt oameni au fost răniţi. Amintim că un şofer din municipiul Iaşi a murit carbonizat, între comuna Leţcani şi oraşul Podu Iloaiei, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat, a fost cuprinsă de flăcări şi a ars ca o torţă. În aceeaşi zi, la numai câteva ore distanţă, un alt bărbat şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier grav. Un motociclist din comuna Ruginoasa a murit după ce a fost implicat într-un impact frontal cu un autoturism, în apropiere de comuna Costeşti, la numai câţiva kilometri distanţă de Târgu Frumos.

Care este semnificaţia crucilor de pe marginea drumurilor

Pe lângă faptul că stau drept mărturie a accidentelor rutiere grave, crucile amplasate pe marginea şoselelor din judeţul nostru au şi o însemnătate religioasă. Contactat de jurnaliştii Ziarului de Iaşi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, ne-a explicat care este rolul crucilor de pe marginea drumurilor.

„Crucea ne aduce aminte de jertfa Mântuitorului, de faptul că moartea nu mai are ultimul cuvânt, de faptul că noi toţi vom învia la vremea rânduită. Deci este, în primul rând, o mărturisire de credinţă, de aceea se pune la căpătâiul celor înmormântaţi, în cimitire. Obiceiul de a se pune o cruce pe locul unde cineva a murit într-un accident, de regulă pe marginea drumurilor, nu este ceva nou. Şi în vechime se marcau prin cruci locurile unde au pierit soldaţii în diferite bătălii. Punerea crucii la locul accidentului mortal este şi o binecuvântare a acelui loc în care s-a petrecut un lucru dramatic şi neaşteptat. Este şi un gest de pomenire şi de preţuire din partea familiei afectate de pierderea cuiva drag. Dar, poate nu în ultimă instanţă, aceste cruci de pe marginea drumurilor pot avea şi un rol pedagogic, avertizând pe cei din trafic că trebuie să conducă responsabil şi precaut spre a evita astfel de accidente“.

Ce măsuri au luat şefii DRDP Iaşi pentru stoparea accidentelor rutiere?

Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP Iaşi) spune că o încercare de a stopa accidentele rutiere grave înregistrate pe drumul European este sensul giratoriu de la intrarea în comuna Leţcani. Acesta a fost construit într-o intersecţie cu DE 583 în care, de-a lungul timpului, au avut loc numeroase incidente grave în trafic.

„Anul trecut şi anul acesta, în special pe lungimea drumului european, pe porţiunea aflată pe raza judeţului Iaşi, a fost făcută o serie de investiţii tocmai pentru limitarea numărului de accidente rutiere, pentru sporirea siguranţei în trafic, dar şi pentru limitarea vitezei cu care se circulă pe anumite segmente de drum. Este vorba, în primul rând, de sensul giratoriu de la intrarea în comuna Leţcani, într-o intersecţie în care s-au produs nenumărate accidente rutiere de-a lungul timpului. În colaborare cu reprezentanţii Poliţiei Iaşi, dar şi cu administraţia din Leţcani, a fost realizată şi investiţia cu privire la trecerile de pietoni cu refugiu de pe raza localităţii, în special pentru creşterea gradului de siguranţă al pietonilor. O altă investiţie importantă a fost realizată la ieşirea din Podu Iloaiei, în zona Liceului Tehnologic. Avem şi alte proiecte semnate şi aflate în lucru cu privire la podurile de la Sârca, dar şi de la Şcheia. Sunt două proiecte care se realizează tocmai pentru sporirea siguranţei în trafic. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru limitarea numărului de accidente, iar pe această cale vreau să le mulţumesc colegilor mei care intervin la fiecare accident rutier pentru curăţarea carosabilului. Este o muncă foarte importantă desfăşurată non-stop de colegii mei tocmai pentru ca şoseaua să fie curată şi să se poată circula în condiţii maxime de siguranţă“, ne-a declarat Dănuţ Pilă, directorul DRDP Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dragul nostru Novak Djokovic

Nicolae GRECU

Dragul nostru Novak Djokovic

Nole pare a fi mioriticul nostru, dacă n-ar avea spiritul de luptă al înaintaşilor săi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Autorul evocă o serie de detalii ale vieţii cotidiene a consătenilor săi în primii ani ai agriculturii comuniste.

Moartea, nebunia devenită banalitate

pr. Constantin STURZU

Moartea, nebunia devenită banalitate

Se vorbeşte prea mult în zilele noastre despre "numărul morţilor/ deceselor" şi prea puţin despre moartea însăşi. Accentul exclusiv şi obsesiv pus pe prima informaţie induce panica şi o tot sporeşte, cu efecte dintre cele mai devastatoare pe toate planurile existenţei noastre. 

Arhitectura azi

arh. Ionel OANCEA

Arhitectura azi

S-au risipit ca vântul sec al deşertului treizeci de ani de pace, de creştere economică, după statistici cea mai mare din Europa, ȋn aşteptarea noii arhitecturi româneşti. 

pulspulspuls

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Aho aho, cetitori fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi, căci pe astăzi Moşu’ vouă vă aduce brânză, ouă, dar şi niscai noutăţi din niscaiva zone mai mici ale politichiei ieşene pe care mulţi dintre noi le cam scosesem la pensie de câţiva ani, pe unii reprezentanţi chiar fără vechimea completă, ci pe caz de boală. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X