Cluj versus Iaşi 12-3; Oradea versus Iaşi – 6-3. Iată adevărul la începerea campaniei electorale!

marți, 05 septembrie 2023, 01:50
6 MIN
 Cluj versus Iaşi 12-3; Oradea versus Iaşi – 6-3. Iată adevărul la începerea campaniei electorale!

Iașul pierde din ce în ce mai mult teren în fața orașelor din vestul țării. Este îndeajuns să aruncăm o privire pe contractele de lucrări de anvergură pe care le-a semnat fiecare municipalitate în primele opt luni ale anului. Diferențele sunt majore: Clujul și Oradea încep noi proiecte ambițioase de dezvoltare, Iașul stagnează.

Chiar dacă scoatem din ecuație metroul, al cărui contract de lucrări a fost semnat în acest an, Clujul a început investiții cu o valoare de cinci ori mai mare față de Iași. Pe lângă lucrările curente de întreținere ale orașului (spații verzi, curățenie etc.), Clujul desfășoară lucrări la proiecte de amploare, altele decât metroul, precum centura metropolitană sau bazinul de înot.

Inclusiv Oradea a semnat contracte cu o valoare cel puțin dublă față de municipalitatea ieșeană: cel mai mare proiect vizează construirea unei noi piețe (cu parcare subterană), iar al doilea este un centru intermodal de marfă.

În timp ce liberalii de la Iași își numără primarii și consilierii (ieri, PNL Iași a anunțat că intră în campanie), liberalii de la Cluj și Oradea își numără proiectele la fază de lucrări, astfel că decalajul de dezvoltare între Iași și vest va cunoaște noi dimensiuni în următorii ani.

Câte contracte a semnat fiecare primărie

„Ziarul de Iași” a consultat informațiile publicate în sistemul național de achiziții publice (SEAP) în perioada 1 ianuarie – 31 august 2023 pentru a vedea care sunt contractele cu o valoare de cel puțin 10 milioane lei (fără TVA) pe care le-au semnat primăriile din Iași, Cluj și Oradea. După acest prag, putem vorbi despre investiții care au o anumită anvergură în modernizarea comunităților.

Am exclus din analiză toate acele anunțuri care, de fapt, reprezentau actualizări la contracte mai vechi, fiind făcute modificări de costuri. De exemplu, Oradea figurează cu 22 de anunțuri de contracte publicate în acest an, dar numai 6 dintre acestea sunt proiecte noi, restul fiind acte adiționale sau alte ajustări la contracte vechi – suplimentările de fonduri sunt, după caz, până în suma de 10 milioane de lei. Analog, am exclus și contracte în cazul Clujului (5) și Iașului (2).

Odată centralizate datele, situația este net în favoarea orașelor din vest: Clujul a semnat contracte de lucrări cu o valoare de 9,6 miliarde lei (12 contracte), Oradea de aproape 240 milioane lei (6 contracte), iar Iașul abia a trecut de pragul de 110 milioane lei (3 contracte). Chiar dacă scădem metroul de la Cluj, administrația condusă de Emil Boc se află în continuare în top cu peste 510 milioane lei.

Ce investiții fac orașele din vestul țării față de Iași

Dacă excludem metroul (9,05 miliarde lei), proiect care a ajuns în fază de lucrări la circa șase ani de la momentul inițierii, Clujul se poate lăuda cu proiecte precum: construirea unui bazin de înot (117,4 milioane lei), contractarea unui constructor pentru prima etapă de realizare a centurii metropolitane (94,2 mil. lei), achiziția a 40 de autobuze electrice (70 mil. lei), amenajarea unei parcări Park&Ride (60,8 mil. lei), construirea unei noi școli (42,2 mil. lei), construirea unui liceu nou cu sală de sport (30,3 mil. lei), restaurarea unui monument istoric (27,9 milioane lei), reparații urgente la imobile din proprietatea publică (24,7 mil. lei), lucrări de întreținere la școli (16,3 mil. lei), construirea unei grădinițe (15,2 mil. lei) și achiziția de energie electrică pe bursă (11,4 mil. lei).

Toate aceste valori sunt fără TVA și reprezintă proiecte pentru care au fost semnate contractele de lucrări sau de furnizare în primele opt luni ale anului. În schimb, valoarea totală a proiectelor este mai mare întrucât, după caz, investiția mai cuprinde și alte componete: dotări, echipamente, proiectare, consultanță etc.

La Oradea, cel mai mare contract semnat în primele opt luni anului face referire la construirea așa-numitului „Centru de antreprenoriat”, care înseamnă, de fapt, amenajarea unei noi piețe cu produse agricole și parcare subterană (77 milioane lei). După valoare, urmează un centru intermodal de transport (amenajarea de căi ferate pentru transport marfă, inclusiv cu acces rutier) de 47,1 milioane lei.

Tot la Oradea, o companie din Iași (Grup Construcții Est) face parte din asocierea care va amenaja o parcare aferentă Spitalului județean, lucrările având o valoare de 45,8 milioane lei, în cadrul unui contract semnat tot cu municipalitatea. Pe listă urmează două contracte pentru modernizarea de străzi (31,9 milioane lei) și cheltuieli de 35 milioane lei aferente contractării unui credit de investiții de 100 milioane lei (contract semnat cu BRD, cu o scadență de 9 ani).

În ceea ce privește Iașul, cele trei contracte semnate în primele opt luni cu o valoare fiecare de peste 10 milioane lei, sunt: reabilitarea sistemului de termoficare (56,7 mil. lei), modernizarea pasajului Socola (35 mil. lei) și reabilitarea energetică a mai multor blocuri de locuințe (19,8 mil. lei).

Primăria Iași a mai semnat un acord-cadru pentru servicii de dezinsecție cu o valoare mare (circa 35 mil. lei), dar anul acesta cheltuielile sunt de 6,7 mil. lei (2 contracte subsecvente semnate). Începerea lucrărilor la pasajul Alexandru cel Bun (70 mil. lei) a fost amânată cel puțin un an, iar pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic (66 mil. lei) nu a fost semnat contractul până la data de 31 august.

Liberalii ieșeni au intrat oficial în „campanie”

În timp ce liberalii de la Cluj și Oradea își numără proiectele la fază de lucrări, cei de la Iași își numără consilierii și primarii, vorbind despre „marile proiecte” ale Iașului pe care le vor transforma în teme de campanie. Pe lista PNL sunt autostrăzile A7 și A8, Spitalul Regional de Urgență (SRU), Aeroportul, Sala Polivalentă, Institutul de Boli Cardiovasculare, sediu nou pentru Operă și reabilitarea Filarmonicii.

Să le luăm pe rând. Autostrăzile A7 și A8 au fost resuscitate la presiunile societății civile (asociațiile care militează pentru construirea de autostrăzi), SRU este un efort conjugat al clasei politice care, după 15 ani, prinde contur (la fel ca în Craiova și Cluj), Sala Polivalentă și Institutul Inimii nu au finanțare, iar în cazul Operei vorbim deocamdată doar despre asigurarea unui teren în Copou, după o bâlbâială administrativă de câțiva ani.

În schimb, bile albe sunt în cazul Aeroportului (aflat într-un stadiu avansat de dezvoltare, prin intermediul unui proiect pus la punct în ultimii trei ani) și Filarmonicii – clădirea va fi reabilitată în urma parteneriatului între Primărie și Consiliul Județean (licitație în fază de evaluare a ofertelor).

„PNL Iași începe oficial campania pentru a câștiga din nou Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași prin forțe proprii iar ținta noastră este să ajungem la 60 de primării liberale în 2024. Dăm startul oficial la campania pentru obținerea unui rezultat istoric – opt ani de guvernare liberală pentru Iași: 2020 – 2028”, au spus liberalii ieșeni, ieri, într-un comunicat.

De remarcat absența primarului Mihai Chirica de la ședința PNL Iași (cel puțin așa rezultă din zecile de imagini pe care liberalii le-au postat în mediul online) care a precedat comunicatului trimis ieri, ședință, în care, printre altele, a fost validată campania de propagandă politică intitulată „Iașul pe mâini bune”. 

Comentarii