anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Cum îi ajutăm pe ucrainenii care rămân? „Războiul e război, dar copiii au nevoie de educație”

GALERIE
reportaj - mamele fac, alături de copiii lor, ateliere și cursuri de picturăreportaj - copiii se joacă în fața centrului
  • reportaj - mamele fac, alături de copiii lor, ateliere și cursuri de pictură
  • reportaj - copiii se joacă în fața centrului
- +

Fundația Bethany urma să deschidă din iulie la Iași primul „Centru comunitar pentru copii și familii din Ucraina”. Însă familiile de refugiați au început să vină, cu zecile, încă din luna iunie la centru, în căutarea unui loc în care să petreacă timp alături de alți oameni ca ei, fugăriți în România de un război nedrept.

Copiii învață engleză și română, aleargă desculți pe holuri, pictează alături de mamele lor, iar familiile primesc asistență psihologică, juridică sau socială. Când entuziasmul miilor de români care s-au pornit spre granițe în februarie să-și ajute vecinii s-a stins aproape de tot, refugiații au găsit la centrul din marginea Iașului o urmă de normalitate a vieții pe care ar fi putut-o avea copiii lor în orașele măcinate de bombe din Ucraina.

O hală mare, tip sală de sport, cu o parcare de câteva sute de locuri goală, cu excepția unui pumn de mașini răsfirate în față, majoritatea cu numere de Ucraina. Imaginea copiilor care se joacă cu palete de badminton se vede distorsionată de valurile de căldură ridicate din asfalt, ca o oază îndepărtată într-o halucinație din deșert.

De fapt, oaza chiar există, iar multor ucraineni li s-a părut inițial cu adevărat o vedenie. Acest colț din centrul de evenimente Agora, dintr-o margine a orașului Iași, a fost amenajat de Fundația Bethany într-un „Centru comunitar pentru copii și familii din Ucraina”. O oază din țara pe care au lăsat-o în spate, fugăriți de un război sângeros și de rachetele și obuzele care cădeau pe blocurile lor și ale vecinilor.

La centrul din Iași vin mame care nu au cu cine să-și lase copiii atunci când merg la joburile pe care și le-au găsit în capitala Moldovei. Vin copii care vor să se joace și să vorbească în limba țării în care s-au născut, dar și să învețe engleză și română. Dar marele avantaj al centrului este comunitatea pe care o creează, povestește Anna, o tânără ucraineancă de 34 de ani din regiunea Odessa, stabilită de peste 4 luni în Iași.

44 de ore, fuga din Odessa spre Iași

Anna a ajuns la Iași din Odessa, după un drum de 44 de ore care a purtat-o prin Republica Moldova, alături de mama sa și cele două fiice, cea mai mare de 10 ani. Dormeau toate acasă când au căzut primele rachete în Ucraina. Au mai rezistat în orașul de la Marea Neagră doar o săptămână, până când au putut vedea de pe plajă zecile de nave rusești apropiindu-se dinspre linia orizontului.

„Am decis, din păcate, să-mi părăsesc orașul. N-am vrut să fac asta deloc. N-am să uit niciodată cât de tare ne-am speriat de nave, cum le vedeam de la mal, și cum am plecat. Întâi am vrut să merg mai departe de Iași, dar am întâlnit niște oameni buni aici și m-am decis să rămân”, spune Anna.

Femeia se adună în timp ce povestește, sub zâmbet ascunzându-se încă surpriza faptului că locuiește de 4 luni de zile într-o altă țară. Anna este însă bucuroasă că la momentul războiului soțul ei era în străinătate, fiind marinar pe un petrolier. Contractul i s-a terminat între timp, iar de o lună de zile familia e întregită la Iași. „Asta mă face cu adevărat fericită”, spune Anna, în timp ce spionează prin pereții de sticlă clasa de copii ucraineni care încă se luptă cu exercițiile de engleză.

„Nu știu cum să-ți spun: am întâlnit oameni foarte drăguți la Iași, foarte buni, dar simțeam nevoia să vorbesc cu ucrainenii mei, cu oamenii mei. Simțim că lumea nu mai are nevoie de noi, că suntem străini aici, dar Bethany practic ne-a spus «ucrainenilor, suntem alături de voi, vă ajutăm, puteți să stați aici cât aveți nevoie».”

Refugiații au ajuns la centru înaintea mobilei

Centrul a început să funcționeze la capacitate maximă din luna iulie, chiar dacă încă nu a ajuns mobila modulară comandată pentru fiecare sală în parte. Însă au existat aproape 100 de ucraineni, mame și copii, care au participat la evenimente săptămână de săptămână și pe parcursul lunii iunie.

Mamele și copiii pot participa la ateliere de pictură, unde petrec câteva ore împreună, la cursuri de limbă engleză pentru adulți și pentru copii, ținute chiar de Anna, care s-a angajat ca profesoară de limbă engleză la Bethany și lucrează în acest centru.

De altfel, unul dintre birourile cu pereți de sticlă ai centrului este și o sală de clasă virtuală, în care copiii și adolescenții vor putea să meargă la școala online organizată în Ucraina. Bethany urmează să cumpere laptopuri și tablete conectate la Internet, cât și tot felul de rechizite și materiale educaționale.

Refugiații care au nevoie să își rezolve unele probleme administrative beneficiază gratuit și de asistență juridică, socială, iar acum organizația caută un psiholog care să vorbească nativ ucraineană, pentru că este singura interacțiune pe care nu vor să o medieze translatorul angajat cu normă întreagă.

„Este nevoie de intimitate la asistență psihologică, trebuie să existe interacțiune doar între beneficiar și specialist, altfel devine incomod. Dar luna aceasta sper să găsim un specialist din Ucraina și să putem oferi și acest tip de serviciu. Pentru adolescenți avem o colaborare cu clubul Rotary: fac întâlniri cu ei, boardgames, seri de film. Scopul este să îi punem împreună, să interacționeze alături de echipele noastre de specialiști. Pregătim și o școală de vară pentru ei, în curând”, povestește Diana Păiuș, manager la Bethany Social Services Foundation.

În paralel, Diana povestește că sunt în căutări să angajeze un profesor de limba română, vorbitor nativ de ucraineană, pentru a putea gestiona mai bine activități educaționale în cadrul centrului, din toamnă. Unul dintre planuri este să deschidă un afterschool în cadrul centrului, dar așteaptă să vadă și care sunt nevoile exacte ale mamelor care au ajuns la Iași. Fiindcă dincolo de trauma cauzată de război și de problemele de zi cu zi, inclusiv cele financiare, mamelor le-a fost distrus întreg sistemul de sprijin.

„Cea mai mare problemă e bariera lingvistică: puțini dintre ei știu engleză, de aceea în echipa noastră avem momentan un translator full time și o să ne mai trebuiască și unul part-time, care participă la toate atelierele care presupun interacțiune. Dar o problemă majoră ține de familiile monoparentale, și majoritatea așa sunt, unde mamele vor să meargă la muncă, dar nu au soluții pentru integrarea copilului la școală sau la grădiniță. Nu au o rețea de suport în Iași, în Ucraina aveau o familie, o bunică, se găsea o soluție; dar asta va fi problematic pe termen lung”, explică Diana.

„Ne bucurăm în special că avem unde să lăsăm copiii”

Mai este și chestiunea încrederii: dacă la început sprijinul românilor a fost copleșitor din punct de vedere emoțional pentru refugiați, acum emoțiile s-au temperat considerabil, iar inițiativele de sprijinire a ucrainenilor au rămas foarte puține. Mai ales pe partea de integrare. De aceea Diana estimează că va fi activitate la centru măcar doi ani de zile, timp în care vrea să transforme atelierele într-o opțiune de petrecere a timpului pentru copii într-un loc sigur, în spații de învățare unde se pot acumula cunoștințe și unde își pot gestiona emoțiile fără să se teamă.

„Oricât sunt de mici copii, au trăit un stres major care se resimte ca o traumă. E nevoie de un spațiu sigur pentru ei, ca să interacționeze cu alți copii, cu oameni de încredere. Asta este speranța noastră că le putem oferi în următorii doi ani, dar asta doar dacă lucrurile evoluează spre bine și nu spre rău”, explică Diana.

Iar cea mai mare bucurie a mamelor este faptul că pot uneori să își ia câteva ore pentru ele, în care să poată suferi de dor de casă sau în care pot să se bucure de Iași, fără să transmită nicio emoție negativă copiilor.

„Ne bucurăm în special că avem unde să lăsăm copiii... Pentru noi, mamele, este foarte important. Sunt mamele care vor să lucreze sau cele care trăiau într-o familie unde cineva le ajuta mereu, fie soțul sau mama, dar aici sunt singure cu copiii lor și uneori au nevoie să se odihnească. Își pot aduce copiii aici, avem 2 clase, se pot duce undeva să-și limpezească mintea, mai ales dacă aveau mereu ajutor înainte”, spune Anna, zâmbind complice. „Știu multe femei care au nevoie un astfel de moment să-și limpezească mintea. Eu sunt una dintre ele.”

Într-una dintre primele zile ale deschiderii centrului, un zgomot ca de cascadă care răsuna pe holul dintre birourile cu pereți de sticlă a frapat-o pe Diana. Erau zeci de copii care alergau desculți pe gresie, lipăind dintr-o parte în alta, râzând și strigând unii după alții. I-am văzut și în fața centrului, încălțați de data aceasta, însoțiți de două mame și un voluntar. Își aruncaseră în fugă rucsacii ca după o zi de școală, sprijiniți de zidul clădirii și jucau badminton, șotron, desenau pe asfalt. Era oaza lor de normalitate.

Orarul centrului se stabilește periodic, dar în fiecare zi sunt acolo angajați care pot să sprijine mamele cu problemele lor. Iar la finalul tuturor evenimentelor, prânzul se ia chiar în centrul de evenimente, cu cheltuielile suportate de ONG-ul ieșean.

Un plan pe termen mediu pentru refugiați, făcut la scurt timp după invazie

Am vorbit cu Diana la final de februarie, în primele zile de la începerea războiului în Ucraina, când fluxul de refugiați în România era de ordinul zecilor de mii pe zi, iar autoritățile erau depășite. Încă de atunci, Bethany a fost printre organizațiile care nu au alergat direct în vămi cu ajutoare, unde erau alte zeci de ONG-uri și sute de voluntari. În Iași, au asigurat funcționarea unui centru de tranzit pentru refugiații care aveau nevoie să rămână doar pentru câteva nopți în România, până să meargă mai departe în alte țări unde aveau rude. Au fost peste 300 de persoane care au dormit în spațiile amenajate de ei.

Dar încă din martie a început conceperea unui plan care să răspundă la întrebarea: „ce vor face cei care, totuși, nu vor doar să treacă prin România?”. În special copiii, care aveau nevoie de un mediu sigur, dar și de educație. Întrebarea nu e rezolvată până la capăt nici astăzi, fiindcă din toamnă Ministerul Educației nu a anunțat un plan concret pentru organizarea de clase cu predare în limba ucraineană, astfel că majoritatea mamelor din Iași vor trimite copiii încă un an de zile la școala online organizată din Ucraina.

„Am fost ajutați de partenerii noștri Bethany din SUA, care au o experiență mare pe intervenții în Columbia și Etiopia, unde se poartă războaie îndelungate. Din experiența lor ne așteptăm să dureze cinci ani etapa de integrare pentru tot ce înseamnă Ucraina. Chiar dacă se termină confruntarea militară, acolo va fi nevoie de reconstrucție, nu poți să zici că astăzi se declară pacea și a doua zi oamenii se întorc”, spune Diana.

Ea a observat însă și o tendință interesantă în rândul mamelor din Ucraina, beneficiare ale centrului. O mare parte dintre ele își propun să rămână pentru o perioadă mai îndelungată în Iași, poate chiar pentru totdeauna, mai ales când se gândesc cum vor fi afectați copiii lor dacă se întorc să trăiască printre ruine. „Se întrebau două mame: «ce copilărie pot să îi ofer eu fetiței mele când tot ce o să vadă pe stradă sunt cratere, dărâmături și semne ale bombardamentelor și războiului?» Așa că o parte dintre ei s-ar putea să rămână, mai ales dacă sunt integrați în muncă și încep să își facă un rost aici”, a mai spus managerul Bethany.

Centrul, agregator și pentru ONG-urile mai mici

Centrul s-a dorit a fi încă de la bun început un agregator pentru inițiativele bune din societate. Astfel l-am întâlnit pe Lucian Grigorescu, președintele asociației Împreună pentru Miroslava, care a ajuns coordonator de activități educative chiar în cadrul Bethany, la început de iunie. A venit alături cu voluntarii pe care îi atrăsese la organizația sa pentru ajutorarea familiilor de ucraineni care au rămas în Iași după ce au fugit din calea războiului. Astăzi, Lucian se plimbă între micuții care învață limba engleză, ajută voluntarii și se minunează de liniștea în care, ore la rând, mamele și copiii lor pictează într-o sală cu pereți de sticlă, aparent fără nicio grijă de pe lume.

Prin Lucian a ajuns la centrul Bethany și Anna, care urmărește cu atenție un grup de 8 copii ucraineni de cel mult 10 ani care se luptă cu traducerile unor cuvinte de pe foile de lucru. „Dobre, dobre”, îi încurajează ea, înainte să-i lase în continuare aplecați deasupra foilor.

„Copiii înțeleg tot ce se întâmplă”, îmi spune, arătând spre ei. Își dau seama că nu se pot întoarce acasă din cauza unui război, iar mulți au început să realizeze, deși au doar 5-6 ani, că ce știau drept casă este posibil să fie distrusă. Și că, pe moment, viața lor e la Iași, în România, în cele mai multe cazuri doar cu mama.

„Toată lumea spunea că situația se înrăutățește din ce în ce mai tare, mai ales în sudul Ucrainei. Poate mulți dintre cei care au plecat din centrul sau vestul țării s-au întors acasă. Dar noi, care suntem din sud, nu putem să facem asta, e locul cel mai periculos. Am fost luna trecută la Odessa să iau niște acte, am stat cred șase zile și a fost îngrozitor. Nu știu cum pot locui oamenii acolo: nu am dormit deloc, sirenele sună tot timpul, iar lângă strada unde stau a fost o explozie, pentru că au bombardat un depozit. Nu pot trăi așa, dar, mai ales, cum să-mi duc copiii acolo? Nu am de ales decât să rămân aici”, povestește Anna.

„Războiul e război, dar copiii au nevoie de educație”

Anna însă spune că nu va pleca din Iași decât ca să se întoarcă, la un moment dat, acasă. Are prieteni, români și ucraineni, are o comunitate și acum au și un loc în care să se adune și să-și petreacă timpul împreună. Mamele cu care a vorbit aceasta sunt pregătite să rămână câțiva ani în Iași, până se va termina războiul, chiar dacă tot ce își doresc este să se întoarcă acasă. Problema este că mulți nu mai au banii necesari să stea atât de mult departe de casă. Iar lucrul care îi afectează cel mai tare este educația copiilor.

„Războiul e război, dar copiii au nevoie de educație, au nevoie să învețe engleză, alte subiecte precum IT, chiar limba română, până și lecțiile de desenat sunt importante pentru ei, pentru că aici, la centru, pot vorbi unii cu alții, pot să interacționeze. Eu mi-am încurajat fata să învețe româna, nu prea vrea, dar am pus-o să facă asta pentru că nu știu ce se va întâmpla mâine, darămite pe termen lung. Mă aștept să stăm aici un an sau poate mai mult: îmi doresc, dar nu cred că războiul se va termina într-un an”, spune Anna.

Așa că fata cea mare a tinerei refugiate va învăța la școala ei din Ucraina anul acesta, în regim online. Însă Anna se pregătește să își dea copiii la școală în România, cu studiul în limba română, dacă viitorul lor va fi legat de Iași.

Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru jurnalism despre filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.